Decarbonizarea intregii economii si tranzitia verde reprezinta in continuare fundamentul modificarilor legislative europene in domeniul energiei si mediului din ultima decada. In vederea atingerii obiectivelor extrem de ambitioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera asumate prin Pactul verde european si pachetul Fit for 55, vor fi necesare investitii anuale de minim 350 de miliarde de euro la nivel comunitar.
Desi investitiile durabile menite sa sprijine tranzitia verde vor proveni in mare parte din sectorul privat, Comisia Europeana a reasezat principiile de ajutor de stat in domeniul climei, mediului si energiei, in scopul asigurarii unui traseu lin inclusiv investitiilor publice in acest domeniu. In acest context, Comisia a adoptat in data de 27 ianuarie 2022 mult-asteptatele Orientari privind ajutoarele de stat pentru clima, protectia mediului si energie („Orientarile"), inlocuind cadrul legislativ anterior reprezentant de Orientarile privind ajutoarele de stat pentru protectia mediului si energie pentru perioada 2014-2020 (EEAG) si fixand astfel parametrii de analiza a compatibilitatii ajutoarelor de stat acordate de acum incolo in domeniul mediului si energiei.
Orientarile vor reprezenta un hot topic de acum incolo, deoarece toate finantarile majore ce vor fi acordate in anii urmatori din resurse publice prin programele specifice care vizeaza sectorul energetic sau de mediu (PNRR sau Fondul de Modernizare) vor fi supuse indeplinirii conditiilor de autorizare prescrise de acestea. Astfel, orice ajutoare de stat notificabile Comisiei Europene conform reglementarilor comunitare, fie ca vorbim de scheme de ajutor de stat lansate de catre ministerele de resort sau de ajutoare ad-hoc (acordate direct beneficiarilor), vor fi analizate in baza Orientarilor si vor fi autorizate de Comisia Europeana doar daca respecta cu strictete toate criteriile de compatibilitate mentionate in cuprinsul acestora.
Odata cu adoptarea oficiala a noilor reguli, statele membre si potentialii beneficiari de ajutoare de stat sunt incurajati sa acorde o atentie sporita principalelor modificari in contextul implementarii unor noi masuri de sprijin.
In opinia noastra, Orientarile sporesc in mod substantial oportunitatile de finantare a intreprinderilor (de stat sau private) in legatura cu activitatile de decarbonizare sau tranzitie spre o procese de productie ”verzi”.
Masurile de ajutor incluse in Orientari sprijina investitiile de protectie a mediului, inclusiv protectia climei si producerea de energie regenerabila. Acestea vizeaza, in principal, investitiile in decarbonizarea economiei intr-un mod amplu si flexibil, deschis tuturor tehnologiilor care pot contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, inclusiv sursele regenerabile de energie, masurile de eficienta energetica, ajutoarele pentru mobilitatea curata, infrastructura, economia circulara, reducerea poluarii, protectia si refacerea biodiversitatii, precum si masuri menite sa asigure siguranta alimentarii cu energie.
Cu titlu particular, principalele modificari vizeaza extinderea categoriilor de investitii si tehnologii pe care statele membre le pot sprijini (e.g. infrastructura de mobilitate curata, utilizarea eficienta a resurselor, biodiversitatea) si toate tehnologiile care pot pune in aplicare Pactul verde european (e.g. hidrogenul produs din surse regenerabile de energie, stocarea energiei electrice, decarbonizarea proceselor de productie) sau includerea unor noi instrumente de finantare (e.g. contractele pentru diferenta - CfD).
In ceea ce priveste combustibilii fosili, noile reguli adopta o pozitie mai stricta. Acestea vizeaza eliminarea treptata a ajutoarelor pentru cei mai poluanti combustibili fosili (e.g. carbune, lignit, petrol), permitand in acelasi timp acordarea de ajutoare pentru o inchidere accelerata. In schimb, Orientarile urmaresc sa descurajeze masurile care implica noi investitii in gaze naturale, cu exceptia unor conditii stricte si ca solutie temporara compatibila cu obiectivele climatice asumate la nivelul UE. In consecinta, statele membre care vor dori sa implementeze astfel de masuri vor trebui sa demonstreze aceasta compatibilitate, de exemplu, prin intermediul unui "plan national de decarbonizare" cu obiective obligatorii sau angajamente obligatorii din partea beneficiarului ajutorului de a pune in aplicare tehnologii de captare, stocare si reutilizare a emisiilor de carbon sau de a inchide in timp util activitatile legate de gazele naturale sau sa le inlocuiasca cu alternative mai putin poluante, cum ar fi gazele regenerabile si hidrogen.
Un alt aspect de interes pentru potentialii beneficiari de ajutoare si investitori in tranzitia verde este faptul ca noile orientari permit, in general, un cuantum al ajutorului de pana la 100% din deficitul de finantare, in cazul in care ajutorul este acordat pe baza unei proceduri de ofertare concurentiale.
In plus, pentru a preveni denaturarea concurentei, noile reguli prevad masuri de protectie suplimentare, precum procedurile de ofertare concurentiala si participarea partilor interesate prin consultari publice. Aceste etape procedurale sunt acompaniate de o verificare detaliata de catre Comisia Europeana a costurilor eligibile prin intermediul unei proceduri de analiza ex ante a deficitului de finantare pe baza planurilor de afaceri, respectiv a mecanismelor de recuperare ex post pentru a evita supracompensarea. Instituirea acestor etape procedurale suplimentare va reprezenta o provocare pentru autoritatile nationale, care se vor confrunta cu necesitatea organizarii unor call-uri periodice de proiecte pentru asigurarea cheltuirii fondurilor provenind din PNRR (pe obiectivele de energie, mediu si clima) sau Fondul de Modernizare.
Toate reformele si investitiile incluse in PNRR-ul adoptat la nivel national, respectiv cele ce vor fi finantate din Fondul de Modernizare care urmeaza sa fie implementat la nivel national, trebuie sa respecte intru-totul regulile privind ajutoarele de stat, in cazul in care o masura de finantare indeplineste conditiile legislative nationale si comunitare pentru a fi considerata ajutor de stat.
Noile orientari prezinta interes in cazul proiectelor mari de investitii in tranzitia verde, acestea fiind concepute, in general, pentru a acoperi masuri de ajutor care depasesc pragul de 15 milioane euro per proiect.
Astfel, nu doar autoritatile publice care vor implementa scheme de ajutor de stat, ci si companiile interesate de obtinerea unor finantari substantiale din PNRR sau Fondul de Modernizare vor trebui sa se asigure ca sunt familiarizate cu prevederile Orientarilor pentru a anticipa cerintele legale aplicabile proiectelor pe care urmeaza sa le deruleze, respectiv conditiile de acordare a masurilor de sprijin.
Pentru proiectele de investitii de amploare mai redusa care au o componenta verde, aprobarea Comisiei Europene nu este necesara, acestea fiind analizate in temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea articolelor 107 si 108 din tratat („Regulamentul”), prevazand posibilitatea ca anumite scheme mai mici sau ajutoare ad-hoc (de regula, cele care nu depasesc 15 milioane euro) sa fie puse in aplicare fara aprobarea prealabila a Comisiei. Regulamentul face in prezent obiectul unui proces de modificare extensiv care vizeaza extinderea domeniului de aplicare pentru a acoperi ajutoarele pentru investitii in noi tehnologii (e.g. hidrogenul si captarea, stocarea sau utilizarea carbonului) sau domenii care sunt esentiale in vederea atingerii obiectivelor Pactului verde european (e.g. utilizarea eficienta a resurselor si biodiversitatea). Un alt aspect cheie este faptul ca modificarea Regulamentului de exceptare vizeaza inclusiv flexibilizarea definitiei costurilor eligibile si a intensitatilor ajutoarelor, precum si majorarea plafoanelor ajutoarelor care pot fi acordate in baza acestuia.
Sonia Voinescu, Senior Associate, D&B David si Baias,
societatea de avocatura corespondenta PwC in Romania
Gabriela Ifrim, Associate, D&B David si Baias
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>
22-08-2024 Energie regenerabila
Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>
15-08-2024 Agricultura ecologica
Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși. Mai multe>>
01-08-2024 Eco / Bio
Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>
01-08-2024 Protectia mediului
Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>
22-07-2024 Energie regenerabila
În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>
22-07-2024 Alimentatie sanatoasa
The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>