Societatea
rurala trece in prezent printr-o transformare fundamentala care, in maximum un
deceniu, va schimba definitiv tesatura umana si economica a satelor romanesti.
Este vorba, in
primul rind, de o schimbare de generatii; cei nascuti la inceputul secolului
trecut vor fi inlocuiti de copiii si nepotii lor, in cazul in care au ramas la
sat sau in Romania.
Tarpesti
Ce vor aduce
acestia in plus in economia rurala, in cazul in care se vor decide sa o
practice, este greu de spus. O certitudine este insa faptul ca populatia de la
sate, de care ne plingeam pina acum ca este prea numeroasa, se va reduce
dramatic.
Iar economia
rurala va continua in formula restrinsa, dar, probabil, acolo unde va
functiona, va deveni mult mai ancorata in productie si rentabilitate.
Sinca Noua
Nu stim inca
daca vom trai situatia depopularii la nivelul Spaniei de dinaintea miracolului
economic european, dar este greu de crezut ca vor veni alti romani care sa isi
faca locuinte in satele goale si sa le foloseasca doar ca resedinta temporara,
asa cum se intimpla in Franta.
Ce se va
intimpla cu satul romanesc traditional? Cultural exista eforturi pentru
a pastra vie traditia, de a perpetua mestesuguri si ocupatii unice, desi
numarul practicantilor se restringe.
Cristian
In mod evident
insa, aspectul arhitectural al satelor se schimba.
Putine sint
acele asezari rurale care isi mentin un peisaj traditional unitar (Cristian in
Sibiu, Sinca Noua in Brasov sau Tirpesti in Neamt), majoritatea asezarilor
rurale se prezinta pestrit si nu mai pastreaza deloc in memoria pietrei sau a
lemnului specificul locului.
Roxana Mazilu
Sursa: Eu.Ro.Com
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>