Activitatea desfasurata in primele luni ale anului 2008 in structurile centrale, judetene si locale ale Agentiei Nationale de Consultanta Agricola (A.N.C.A.) a stat sub semnul valorificarii experientei acumulate in 2007 - primul an de dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Acest fapt a insemnat pentru toti specialistii agentiei o perioada de implicare intensa in accelerarea procesului de reforma prin care trec agricultura si mediul rural romaneasc in vederea alinierii lor la standardele europene.
Din aceasta perspectiva, asa cum era si firesc, o deosebită atentie a fost acordata in continuare formarii profesionale a producatorilor agricoli si a specialistilor din agricultura. Prin directia sa de specialitate, A.N.C.A. a urmarit cu consecventa aplicarea strategiei privind formarea profesionala continua a producatorilor agricoli, ca urmare a identificarii nevoilor de pregatire ale acestora, la nivelul cerintelor Uniunii Europene. Totodata, a continuat procesul de autorizare a oficiilor judetene de consultanta agricola ca furnizori de formare profesionala si au fost realizate noi parteneriate si colaborari cu institutii ce isi desfasoara activitatea in domeniu.
Situatia centralizata pe primele patru luni ale anului 2008 indica faptul ca la nivelul tuturor oficiilor judetene de consultanta agricola s-a actionat energic in directia atragerii unui numar sporit de cursanti si a diversificarii ofertei tematice a cursurilor. Astfel, in intreaga tara s-au desfasurat 202 cursuri de formare profesională a producatorilor agricoli pe meserii, la care au participat 6.136 de cursanti. Cele mai solicitate si, in acelasi timp, cele mai frecventate cursuri au fost cele de pregatire in meseriile de „agricultor in culturi vegetale si crescator de animale” (41cursuri / 1.259 participanti), „lucrator in cresterea animalelor” (29 cursuri / 907 participanti), „lucrator in cultura plantelor” (15 cursuri / 413 cursanti).
Pe de alta parte, pornind de la faptul ca procesul de asociere in agricultura permite obtinerea unor rezultate superioare pe toată filiera activitatilor specifice, de la productie la desfacere, si tinand cont de criteriile de accesare a fondurilor structurale, A.N.C.A. si-a stabilit ca obiectiv prioritar asigurarea de consultanta in vederea constituirii si dezvoltarii formelor asociative. Prin contributia directa a A.N.C.A., de la inceputul anului 2008 au fost infiintate cinci noi cooperative agricole in judetele Vrancea, Harghita, Ilfov, Galati si Mehedinti, alte 38 de cooperative fiind in diverse stadii procedurale ale procesului de infiintare.
S-a actionat, de asemenea, in directia infiintarii uniunilor de ramura ale cooperativelor. Anul acesta a luat fiinta uniunea de ramura in domeniul viticulturii, cu sediul la Odobesti, judetul Vrancea, in curs de finalizare fiind procedurile de infiintare ale uniunii de ramura in domeniul legumiculturii, uniunii de ramura in domeniul cresterii animalelor si uniunii de ramură in domeniul cerealelor.
Acordarea de asistenta in vederea accesarii fondurilor europene de catre fermieri a constituit, de asemenea, unul din obiectivele de cea mai mare importanta pe care A.N.C.A. si le-a stabilit pentru anul 2008 si pentru concretizarea carora a actionat in permanenta. In acest sens, in urma amplelor campanii de informare sustinute in intreaga tara, au fost identificati potentialii beneficiari ai fondurilor structurale. Potrivit situatiei centralizate, exista la ora actuala peste 3.000 de posibili beneficiari care au manifestat interes fata de proiecte specifice Axelor I si III, dupa cum urmează: 2.768 pentru proiecte legate de modernizarea exploatatiilor agricole, 18 pentru proiecte ce vizează cresterea valorii economice a padurilor, 16 pentru proiecte care urmaresc cresterea valorii adaugate a produselor agricole si silvice, 46 pentru proiecte de imbunatatire si dezvoltare a infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii, 62 pentru proiecte legate de diversificarea activitatilor nonagricole, 17 pentru proiecte vizand sprijinul pentru crearea si dezvoltarea microintreprinderilor cu scopul de a promova spiritul intreprinzător, 186 pentru proiecte ce au drept scop incurajarea activitatilor turistice si 32 pentru proiecte ce privesc serviciile de baza destinate economiei si populatiei rurale.
In perioada martie - aprilie 2008, prin contributia directa a oficiilor judetene de consultanta agricola au fost depuse la OJPDRP 125 de proiecte, in valoare totala de 19.186.602 euro.
Pe ansamblu, se poate spune deci ca activitatea desfasurata de specialistii din reteaua publica de consultanta agricola de la inceputul anului in curs si pana in momentul de fata se caracterizeaza printr-o puternica si pe deplin responsabila implicare in rezolvarea rapida si eficienta a problemelor care vizeaza conectarea realitatilor agriculturii si satului romanesc la cerintele mereu crescande ale Uniunii Europene.
Dr. ing. Viorel MORĂRESCU,
director general al A.N.C.A.
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>