Boicotul istoriei
- Detalii
- Categorie: Editorial
- 23 Mai 2011
In genere romanii s-au ferit, prin nepasare, sa participe la o istorie care nu era expresia fiintei lor.
Nu mai putin insa ei s-au aparat din rasputeri, cu izbucniri elementare, cand amestecul strain le ameninta patrimoniul vietii lor de tip organic, matricea stilistica, samanta unui viitor presimtit, autonomia saraciei lor.
La jumătatea veacului al XVIII-lea Calugarul Sofronie, inconjurat, de garda lui de doisprezece haiducei dupa chipul si asemanarea apostolilor, magnetizeaza si rascoala taranimea ortodoxa din Ardeal, devenind un fel de voievod neincoronat, stapan absolut pe o mare parte a Ardealului: in lupta pentru apararea ortodoxiei.
Se facea un fel de istorie de tip special, un fel de istorie prin „reactiune” fata de ceea ce venea dinafara. Boicotul istoriei, atitudinea de totdeauna, ia din cand în cand proporţii istorice. Noncooperarea inceteaza prin scurte intervale de a fi rezistenta pasiva, prefacandu-se in reactiune organizata.
Cam acelasi lucru avea sa se intample, pe un plan nu numai religios ci si social-economic si national, in revolutia lui Horia (1784),
iar mai tarziu, fara aspectul religios, in rezistenta activa a lui Avram Iancu (1848).
Boicotul istoriei, de amploare istorica, izbucnea de fiecare data, in esenta, pentru apararea conchiliei spirituale si materiale a satului romanesc.
Lucian Blaga
(fragment din Trilogia culturii – Spatiul mioritic)
