
Rasa veche, selectionata de nobilii rusi care posedau echipaje intregi cu astfel de caini pentru a vana lupi, vulpi si iepuri. Originea lor este foarte veche: peste 4000 de ani inaintea erei noastre.
Ogarul rusesc este o rasa originara din Rusia. Ca si caracteristici generale ale acestei rase amintim: inaltimea cuprinsa intre 72-82 cm, greutatea intre 35-45 kg, iar ca si culoare a parului: alb, auriu, auriu-argintiu, roscat cu reflexe negre, cenusiu-argintiu, vargat, auriu, roscat, negru roscat, cu toate nuantele lor intermediare.
Dupa unii specialist, Barzoiul ar rezulta din incrucisarea unui caine Nordic, lapon, cu un levrier din Tartania, venit in Rusia cu sute de ani inainte. Alti experti sustin ca in cursul secolului al 17-lea un mare duce rus a importat cateva exemplare de levrier Salouki din Arabia si i-a incrucisat cu cainii de tip Collie. Mai tarziu, rasa a primit modificari si imbunatatiri in urma incrucisarilor efectuate cu cainele de sanie lapon si cu ogarii din Crimeea sau Caucaz. Barzoiul a fost cainele preferat al tarilor. Au existat mai multe varietati de ogari care aveau acelasi stramos, deosebindu-se numai prin textura parului: Ogar cu par aspru, par lanos, par neted, par ondulat si matasos. Dupa mai multe selectionari s-a ajuns sa se obtina un tip mai definit.
Cea mai renumita crescatorie a acestei rase a fost crescatoria din Perchino a marelui duce Nicolae al Rusiei, care avea peste 200 de ogari Barzoi, exemplare deosebit de frumoase. Regina Victoria a Angliei a fost prima care a posedat un exemplar. Mai apoi, a devenit foarte popular si s-a raspandit si in Franta, Germania, Belgia, Olanda si in alte tari unde a fost crescut ca un caine de insotire, punandu-i-se in evidenta caracterul aristocratic, armonia miscarilor, frumusetea scupturala si blandetea. Prin incomparabila lui distinctie si prin infatisarea atragatoare, ogarul Barzoi se situeaza in prima linie a tuturor raselor canine.

Caracteristicile corpului: aspectul sau general se caracterizeaza prin talia impozanta, bogatia blanii si frumusestea culorilor ei, echilibrul proportiilor, eleganta miscarilor si armonia formelor. Toate acestea ii confera o distinctie deosebita, o incontestabila noblete. Caracterul sau se distinge printr-un calm deosebit, printr-o mare siguranta si stapanire de sine. La curse este rapid si foarte rezistent; la lupta este un adversar temut, caci in ciuda elegantei si aparentei somnolente, este un caine puternic, curajos, necrutator; la vanatoare se distinge prin iuteala si vaz patrunzator, prin asprimea lui fata de vanat.
Corpul foarte puternic se inscrie intr-un dreptunghi usor alungit: lungimea este superioara inaltimii cu circa 1-2 cm ; capul este lung, ingust, uscat si fin cizelat, ingustandu-se spre varful nasului ; craniul este plat, usor alungit si pare foarte ingust din cauza pometilor slab dezvoltati ; osul occipital este foarte acentuat, botul puternic, drept, lung, ingust, uscat, putin adanc, nasul relativ mare, intodeauna negru, indiferent de culoarea blanii ; ochii mari, migdalati, destul de apropiati, de culoare bruna, cu pleoapele putin oblice si marginite cu negru, au expresia vie si blanda ; urechile atasate sus inspre spate sunt relativ mici, fine, subtiri, ascutite la varf – cand animalul se odihneste stau deasupra gatului sub forma de trandafir, iar cand animalul este in actiunea sunt purtate drept cu varful indreptat in fata. Gatul este lung, musculos, cu partea superioara usor curbata, acoperit cu par bogat si lung. Trupul este viguros si plat, cu coaste usor rotunjite ; spatele este destul de scurt, musculos si in curba lunga si placuta, rotunjindu-se spre partea salelor ; la femele spatele este mai putin curbat, salele lungi, foarte musculoase si curbate. Picioarele anterioare sunt drepte, lungi, uscate, musculoase ; cele posterioare sunt drepte, paralele, lungi si mai musculoase ca cele din fata, cu osatura puternica ; labele inguste si ovale ; umerii lungi si ingusti. Coada atasata jos este in forma de secera sau sabie, foarte lunga ; cand animalul este in repaus, coada atarna intre coapse ; cand animalul este in actiune, este purtata ridicat insa nu deasupra spatelui. Parul este lung, matasos, ondulat sau cu bucle ; este foarte abundent in jurul gatului, pe partea inferioara a pieptului, pe partea posterioara a picioarelor si pe coada ; este scurt pe cap, pe urechi si pe partea anterioara a picioarelor.
Caracter
Barzoiul este un caine cu caracter bland, rezervat, linistit ; inteligent, devotat, curajos si energic ; paseste lung si degajat, atat la pas cat si la trap. La vanatoare este foarte rapid, cu un galop tipic, in salturi.
Utilizare
Este folosit la vanatoare de lupi, vulpi si iepuri. De asemenea, este un foarte rapid caine de curse, un foarte bun insotitor si un excelent paznic al casei.
Medic veterinar,
Dr. Diana Galatanu




