Sectorul zootehnic a primit peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor de productie

Sectorul zootehnic a primit peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor de productieAFIR a finantat, prin intermediul PNDR 2020, 11.380 de investitii in ferme zootehnice si mixte. Beneficiarii investitiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene in valoarea totala nerambursabila de peste 606 milioane de euro prin submasurile 4.1 „Investitii in exploatatii agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” si 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Facem precizarea ca din totalul fermelor sprijinite, 4.477 reprezinta ferme mixte, vegetale si zootehnice. Valoarea acestora este de 131,6 milioane de euro din total.


Din punct de vedere numeric, o mare parte din fermele finantate de AFIR sunt dedicate apiculturii, respectiv 4.386 cu o valoare de 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultura au fost finantate prin intermediul submasurii 6.3 – 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro.

De asemenea, AFIR a incheiat 1.616 contracte de finantare pentru cresterea bovinelor de lapte, suma acordata pentru acest sector fiind de 106,2 milioane de euro. Acestor finantari li se adauga si 150 de ferme zootehnice de crestere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. Precizam ca cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finantate in cadrul submasurii 4.1 – 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro. 

Totodata, fermierii au accesat fonduri nerambursabile in valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru a investi in 228 de ferme de ovine si caprine, cele mai multe fiind dezvoltate de catre tinerii fermieri prin submasura 6.1 (114 proiecte in valoare de 5,9 milioane euro).

Un sector deosebit de important prin faptul ca are nevoie de o dezvoltare accelerata pentru a sustine cererea interna este cel al cresterii suinelor. Investitiile finantate de AFIR in acest sector, prin PNDR 2020, se ridica la valoarea de 56,5 milioane de euro, suma aferenta celor 95 de ferme. Nu trebuie sa neglijam si faptul ca Agentia a pus la dispozitia fermierilor alte 83 de milioane de euro, contravaloarea contractelor de finantare aferenta celor 83 de investitii in ferme de pasari de curte.

Prin submasurile 4.1, 6.1 si 6.3, AFIR a finantat si 345 de ferme mixte de animale. Valoarea totala a proiectelor contractate este de peste 15 milioane de euro.

AFIR
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale

  

Noutati

Grain Party de seară într-un loc emblematic din inima Vărnei | 30 octombrie 2025

10-10-2025 Stiri agricole

Grain Party de seară într-un loc emblematic din inima Vărnei | 30 octombrie 2025

Grain Academy după programul de lucru: Latura umană a comerțului Anul acesta, vom încheia forumul într-un loc nou și emblematic, în inima orașului Varna, reunind comunitatea cerealelor din Balcani pentru o seară de conexiune autentică și inspirație comună. Mai multe>>

Asist. dr. Georgiana Deak, primul Diplomat european în Parazitologie Veterinară de la USAMV Cluj-Napoca

10-10-2025 Stiri agricole

Asist. dr. Georgiana Deak, primul Diplomat european în Parazitologie Veterinară de la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță o realizare importantă a unui specialist din cadrul Facultății de Medicină Veterinară: obținerea de către Asist. Dr. Georgiana Deak a titulaturii de Diplomat al Colegiului European de Parazitologie Veterinară (European College of Veterinary Parasitology – ECVP), o premieră pentru universitatea noastră. Mai multe>>

Bugetul UE: povara datoriei crește, iar cheltuielile continuă să prezinte erori

10-10-2025 Stiri agricole

Bugetul UE: povara datoriei crește, iar cheltuielile continuă să prezinte erori

- Nivelul de eroare din cadrul cheltuielilor bugetare ale UE din 2024 este estimat la 3,6 %.- Mecanismul UE de redresare în urma pandemiei de COVID-19 este și el afectat de plăți neconforme și de deficiențe de sistem.- O povară tot mai grea a datoriei reprezintă un risc pentru viitoarele bugete ale UE. Mai multe>>

APIA a finalizat platile penru renta viagera agricola aferenta anului 2024

10-10-2025 Stiri agricole

APIA a finalizat platile penru renta viagera agricola aferenta anului 2024

Peste 29,3 milioane lei autorizați la plată pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie – 1 septembrie 2025, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024. Mai multe>>

Investiții strategice pentru o agricultură puternică - mesajul ministrului Florin Barbu la Agri4Future Romania

10-10-2025 Stiri agricole

Investiții strategice pentru o agricultură puternică - mesajul ministrului Florin Barbu la Agri4Future Romania

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a participat astăzi la conferința națională „Agri4Future România – Obiectiv 2035”, cel mai important eveniment anual dedicat agriculturii ca sector strategic de importanță națională, organizat de Clubul Fermierilor Români la Pullman World Trade Center, în prezența comisarului european pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen. Mai multe>>

Programul Grădina Noastră Carrefour se extinde: fructe românești din comuna Ciceu-Mihăiești

10-10-2025 Stiri agricole

Programul Grădina Noastră Carrefour se extinde: fructe românești din comuna Ciceu-Mihăiești

Carrefour România anunță extinderea programului original, Grădina Noastră cu noi produse românești la raft. O nouă cooperativă situată în comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud, se alătură programului. Formată din cinci familii de producători cu o lungă experiență agricolă, cooperativa cultivă prune, mere și cireșe pe o suprafață de 100 de hectare de livadă. Mai multe>>

Guvernul aprobă simplificarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate (2025–2027)

09-10-2025 Stiri agricole

Guvernul aprobă simplificarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate (2025–2027)

Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Hotărârea pentru modificarea art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 325/2025, privind schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate” pentru perioada 2025–2027. Mai multe>>

Derulare sesiune de primire a proiectelor pentru sM 17.1 - data limita de depunere: 12.10.2025

09-10-2025 Stiri agricole

Derulare sesiune de primire a proiectelor pentru sM 17.1 - data limita de depunere: 12.10.2025

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de depunere a Cererilor de finanțare aferente submăsurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul PNDR 2014 - 2020. Mai multe>>

Beneficiarii Schemei de energie pot achiziționa echipamentele direct din BDPR AFIR

08-10-2025 Stiri agricole

Beneficiarii Schemei de energie pot achiziționa echipamentele direct din BDPR AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a introdus o nouă simplificare a procedurilor de lucru prin actualizarea Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință a AFIR (BDPR) care acum permite utilizarea acestei baze de date și pentru evaluarea proiectelor finanțate prin alte fonduri europene și naționale, nu doar pentru finanțările acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Mai multe>>

Consultări între Ministerul Agriculturii și Alianța pentru Agricultură și Cooperare privind reforma Politicii Agricole Comune post-2028

08-10-2025 Stiri agricole

Consultări între Ministerul Agriculturii și Alianța pentru Agricultură și Cooperare privind reforma Politicii Agricole Comune post-2028

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat astăzi o rundă de consultări cu reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), în vederea consolidării poziției României privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC) post-2028. Discuțiile s-au desfășurat în contextul solicitării României de a revizui propunerea Comisiei Europene referitoare la noul cadru PAC. Mai multe>>

Oportunități de investiții de peste 2 mld. EUR prin fonduri nerambursabile în această toamnă

07-10-2025 Fonduri europene

Oportunități de investiții de peste 2 mld. EUR prin fonduri nerambursabile în această toamnă

Analiză REI - Oportunități de investiții de peste 2 mld. EUR prin fonduri nerambursabile în această toamnă. Mai mult de jumătate din alocări, disponibile pentru transportatori, operatori portuari, logistică, producție energie și stații încărcare auto.-  Peste 1 miliard euro pentru transportatorii din România;- Pensiunile, clinicile medicale, serviciile IT sau producția sunt printre cele mai populare proiecte;- Peste 650 milioane euro pentru primării – investiții în producția de energie și b... Mai multe>>

Panel II – Viziune & Acțiune pentru digitalizare și gestiunea riscurilor în agricultură

07-10-2025 Stiri agricole

Panel II – Viziune & Acțiune pentru digitalizare și gestiunea riscurilor în agricultură

9 octombrie 2025 - World Trade Center, BucureștiConferința Națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români, continuă cu Panelul II, dedicat unei teme strategice pentru viitorul agriculturii: digitalizarea fermelor și sistemele de gestionare a riscurilor. Mai multe>>