Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a semnat cu beneficiarii fondurilor europene nerambursabile, pana in acest moment, peste 33.000 de contracte de finantare in valoare de peste 4 miliarde de euro, ceea ce reprezinta un grad de utilizare a sumelor alocate Romaniei prin PNDR de aproximativ 60%.
Din cele peste 33.000 de proiecte pentru care s-au semnat contracte de finantare, aproximativ 2.000 de proiecte sunt in intregime finalizate, iar restul se afla in diferite etape de implementare. Valoarea contractata a tuturor proiectelor finalizate depaseste 374 de milioane de euro.
Cele mai multe proiecte finalizate (959 proiecte) sunt pentru „Modernizarea exploatatiilor agricole” (Măsura 121). Alte 488 de proiecte au fost finalizate în cadrul Măsurii 312 „Crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor”.
De asemenea, in cadrul Masurii 123 „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”, dar si a Schemelor de Ajutor de Stat XS 13/2008 şi XS 28/2008 au fost finalizate 227 de proiecte de investitii.
Pentru „Instalarea tinerilor fermieri” (Masura 112), beneficiarii au finalizat deja 83.
Beneficiarii Masurii 313 „Incurajarea activitatilor turistice” au finalizat 5 proiecte. S-au mai acordat peste 24 de milioane de euro beneficiarilor publici, pentru 13 proiecte finalizate in cadrul „Renovarii si dezvoltarii satelor” (Masura 322)
Din cadrul Axei IV Leader, Masura 431, submasura 431.1 - Faza 3 "Sprijin financiar pentru pregatirea dosarelor pentru selectia GAL" sunt deja finalizate 91 de proiecte pentru care s-au semnat contracte de finantare de peste 5,2 milioane de euro.
Pentru „Operatiuni de asistenta tehnica” (Masura 511) au fost finalizate 15 proiecte, in valoare de 2,1 milioane de euro.
Sursa: www.apdrp.ro
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole
Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Fundația WorldSkills România anunță încheierea perioadei de înscrieri pentru programul educațional „Prepararea sustenabilă a hranei” pentru gimnaziu. 450 de profesori din toată țara, alături de peste 25000 de elevi, s-au alăturat acestei inițiative care oferă elevilor competențe practice despre alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediu. Mai multe>>
22-10-2025 Stiri agricole

Cu mult timp înainte de deschiderea târgului, toate halele sunt deja complet rezervate: aproximativ 2.700 de expozanți din peste 50 de țări își vor prezenta cele mai noi utilaje și echipamente la AGRITECHNICA, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole.Fliegl Trailer va fi, de asemenea, prezentă la târgul de la Hanovra, Germania cu trei vehicule expuse (Hala 04, Stand A44), deoarece tractoarele, combinele, echipamentele și roboții agricoli trebuie, la rândul lor, transport... Mai multe>>
22-10-2025 Stiri agricole

Compania FieldBee, lider în soluții de ghidare și automatizare agricolă, anunță lansarea a două tehnologii revoluționare dedicate fermierilor care își doresc o agricultură mai precisă, conectată și sustenabilă: myFieldBee și FieldBee Vision. Mai multe>>
22-10-2025 Stiri agricole

ACASĂ, cel mai mare proiect de revitalizare a satului românesc Palatul Parlamentului din București a găzduit a doua ediție a Forumului de Bun și Bine, un eveniment organizat de Profi, care caută să contribuie la prosperitatea României, reunind reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități publice, producători locali și organizații non-guvernamentale. Ediția din acest an a propus un proiect fără precedent pentru dezvoltarea rurală prin parteneriat public-privat. Mai multe>>
22-10-2025 Stiri agricole

Un nou raport semnificativ publicat pe 21 octombrie de Salvează Solul avertizează că guvernele ignoră cea mai puternică și accesibilă formă de asigurare climatică aflată deja sub picioarele noastre: solul sănătos și viu. Intitulat “Solul: Soluția ascunsă pentru adaptarea la schimbările climatice”, Mai multe>>
22-10-2025 Targuri si expozitii

CEA MAI MARE EXPOZIŢIE DE TEHNICĂ AGRICOLĂ DIN LUMEAsigură-ți biletul gratuit și fii parte din evenimentul care modelează viitorul industriei agricole! Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole
Patria Bank și Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanțării printr-o campanie dedicată susținerii micilor antreprenori și fermieri din mediul urban mic și rural. În perioada 20–24 octombrie 2025, toate cererile de finanțare depuse la Patria Credit IFN și la Divizia de Microfinanțare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare. Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole

Antreprenorii vor digitalizare şi integrare – suport în timp real Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a Astăzi, companiile româneşti traversează o perioadă de transformare semnificativă din punct de vedere fiscal dar şi operaţional, conduse şi de nevoia acerbă de a creşte eficienţa, de a îmbunătăţi experienţele cu clienţii şi de a-şi întări rezilienţa. Procesul de transformare este unul complex în sine, iar factori precum digitalizarea şi integrarea datelor în timp real fac diferen... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>