Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale va efectua in urmatoarea perioada ultimele plati aferente Programului National pentru Dezvoltare Rurala 2007 – 2013. Astfel, pana la sfarsitul acestui an, expertii din cadrul Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) vor analiza toate cererile de plata depuse de catre beneficiarii Programului National pentru Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR 2013) in vederea aprobarii, efectuarii platii acestora pana in decembrie 2015 si transmiterii pentru decontarea cheltuielilor catre Comisia Europeana.
Pentru a creste gradul de absorbtie si in speta pentru a reduce nivelul dezangajarilor, conducerea AFIR a stabilit un plan cu actiuni concrete care este implementat in aceasta perioada.
„Din fericire, sunt inca destule lucruri care se pot face acum, in aceste ultime doua saptamani, pentru a pierde cat mai putin din cei peste 800 de milioane de euro ramasi de platit pentru a atinge o absorbtie cat mai aproape de 100%.
Ne vom concentra in acest sens pe suplimentarea numarului de proiecte contractate in cadrul Masurilor 322 si 125. Este vorba de proiectele ce au fost reevaluate si de la care se asteapta decontarea primei cereri de plata sau a avansului pana la finalul acestei luni. Totodata, se va lucra la foc continuu pentru a incarca in sistem un numar cat mai mare de cereri de plata. In plus, sunt analizate punctual contractele de finantare incheiate prin PNDR 2013 aferente masurilor de investitii care fac obiectul tranzitiei pentru finantare prin actualul Program. Toate acestea nu se pot face decat cu o mobilizare extraordinara a expertilor din Agentie. Mai mult, vom suplini lipsa de personal din teritoriu prin delegari temporare, pentru a face fata acestui varf de sarcina si pentru a permite o angajare a intregii capacitati a Agentiei pentru decontarea tuturor cererilor de plata” , a declarat Andras SZAKAL, Directorul General al AFIR.
A.F.I.R.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale
19-11-2025 Siguranta alimentara
Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>
19-11-2025 Legislatie agricola
Începând cu 1 ianuarie 2026, fermierii români vor intra sub incidența unor prevederi fiscale actualizate, care vor modifica semnificativ modul de raportare și evidențiere a activităților comerciale desfășurate pe baza atestatului de producător. . Mai multe>>
19-11-2025 Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transferat fonduri nerambursabile de peste 1,1 miliarde de lei, echivalentul a 218.999.128,62 euro, către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale, beneficiari ai PNDR 2020 și ai PS PAC 2027. Mai multe>>
19-11-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut astăzi, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în prezența directorului Executiv George Bădescu. Discuțiile au vizat identificarea de soluții concrete pentru integrarea unui număr cât mai mare de producători români în lanțurile de retail, în contextul creșterii consumului specific perioadei sărbătorilor de iarnă. Mai multe>>
18-11-2025 Fonduri europene

Termenul pentru depunerea ultimei tranșe de plată a fost extins până la cel mai târziu 30 noiembrie 2025 pentru beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR), care au primit aprobarea pentru prelungirea duratei de implementare conform solicitării pe care aceștia au depus-o la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
17-11-2025 Stiri agricole

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) salută decizia Organizației Europene și Mediteraneene pentru Protecția Plantelor (EPPO) de a include pe agenda sa elaborarea unui standard tehnic dedicat evaluării eficacității insecticidelor împotriva Tanymecus spp., dăunător devastator pentru culturile de porumb și floarea-soarelui. Mai multe>>
17-11-2025 Ministerul Agriculturii

În data de 17 noiembrie 2025, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Violeta Mușat participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, ce se desfășoară la Bruxelles. Agenda evenimentului include teme de interes major pentru pentru viitorul agriculturii și al pescuitului european, cu impact asupra fermierilor și producătorilor români. Mai multe>>
14-11-2025 Stiri agricole

Exporturile de mărfuri agricole ale României prin Portul Constanța continuă să crească accelerat în acest sezon, iar cele mai recente date arată o cerere puternică de cereale românești pe piețele internaționale. Grâul rămâne, detașat, vedeta exporturilor, depășind toate celelalte culturi la volum și ritm de vânzare – un lucru firesc, având în vedere recolta bună de anul acesta. Mai multe>>
12-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), un pas important pentru creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor. Mai multe>>
12-11-2025 Stiri agricole

Clubul Fermierilor Români se opune propunerii Comisiei Europene din 16 iulie și concesiilor minimaliste anunțate pe 9 noiembrie de către Președinta Ursula von der Leyen privind reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada 2028-2034. Considerăm că această propunere pune în pericol viitorul agriculturii românești și europene prin reduceri bugetare drastice și prin subminarea autonomiei PAC. Mai multe>>
11-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, înperioada 16 octombrie – 10 noiembrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de 553.545 fermieri, cu suma totală de 503.838.336,10 euro (2.559.619.384 lei). Mai multe>>
11-11-2025 Stiri agricole

Prețurile mondiale ale mărfurilor alimentare au scăzut, în general, în luna Octombrie, determinate în mare parte de stocurile globale abundente, conform măsurii de referință publicate vineri, 7 Noiembrie de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>