UniCredit anunta ca Jidvei se numara printre cele sapte IMM-uri cu potential de crestere din Europa Centrala si de Est care au fost selectate sa participe la cea de-a doua sesiune de programe UniCredit CEE Lounge. Aceasta initiativa ofera companiilor mici si mijlocii servicii inovatoare pentru dezvoltarea organizationala si instrumente de management, care le ajuta sa-si accelereze cresterea.
UniCredit CEE Lounge, parte a programului ELITE dezvoltat de catre Bursa de Valori de la Londra, a fost lansat in decembrie 2015, prin selectia unui numar 14 companii participante. In prezent, acestea au intrat in cel de-al treilea modul de training si pregatire specializata.
Continuand seria de succese inaugurata odata cu lansarea programului, UniCredit si Bursa de Valori de la Londra vor facilita, in curand, accesul unei noi serii de clienti la sesiuni de formare organizationala. Jidvei si alte companii participante provin din reteaua de clienti a grupului UniCredit din Europa Centrala si de Est.
„Suntem bucurosi ca am fost inclusi in acest program de top alaturi de alte companii ambitioase aflate in cursa pentru dezvoltare si crestere organizationala. Desi suntem abia la inceput de drum, avem convingerea ca programul ELITE se va dovedi foarte benefic pentru dezvoltarea companiei noastre, punandu-ne la dispozitie nu numai o gama completa de servicii de pregatire si coaching, cat si accesul la o comunitate larga de companii, de la care vom avea, cu siguranta, multe lucruri de invatat”, a declarat Maria Necsulescu, Director Executiv Jidvei.
„Suntem incantati sa putem oferi consultanta acestor clienti intr-un mod inovator cu ajutorul programului ELITE. Pentru noi, posibilitatea de a afla mai multe despre nevoile si strategiile acestora, in paralel cu dezvoltarea unei relatii solide de colaborare cu acestia, reprezinta o reala oportunitate pe care am ales sa o imbratisam inca de anul trecut. Obiectivul nostru este de a ne dezvolta un cadru de lucru orientat catre generarea de valoare adaugata. De aceea punem clientii in centrul activitatii noastre, iar programul ELITE ne ajuta foarte mult in aceasta directie. Prin acest parteneriat, oferim IMM-urilor acces la instrumente financiare diversificate dezvoltand in paralel capacitatea acestora de a atrage potentiali investitori. Credem cu tarie ca in acest mod ajutam companiile sa ia decizii strategice care le sprijina cu adevarat dezvoltarea”, a declarat Enrico Minniti, seful diviziei Corporate & Investment Banking pe Europa Centrala si de Est a UniCredit.
De la lansarea sa, in 2012, ELITE a sprijinit peste 320 de companii din Europa, avand, in prezent, 150 de consilieri si 90 de investitori in randul comunitatii sale. Mediul oferit de ELITE ajuta companiile private ambitioase sa devina mai constiente de multiplele optiuni de finantare pe care le au la dispozitie, imbunatatindu-le totodata vizibilitatea si capacitatea de a atrage potentiali investitori/parteneri. In acelasi timp, programul pune in contact aceste companii, oferindu-le posibilitatea de a se inspira reciproc, de a schimba idei, de a impartasi exemple de bune practici si de a identifica oportunitati de afaceri.
Serviciile ELITE se adreseaza IMM-urilor selectate in cadrul UniCredit CEE Lounge. Grupul UniCredit contribuie la modulele de training si pregatire, asigurand in acelasi timp acces la propriile servicii de asistenta personalizata.
22-10-2025 Stiri agricole
ACASĂ, cel mai mare proiect de revitalizare a satului românesc Palatul Parlamentului din București a găzduit a doua ediție a Forumului de Bun și Bine, un eveniment organizat de Profi, care caută să contribuie la prosperitatea României, reunind reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități publice, producători locali și organizații non-guvernamentale. Ediția din acest an a propus un proiect fără precedent pentru dezvoltarea rurală prin parteneriat public-privat. Mai multe>>
22-10-2025 Stiri agricole
Un nou raport semnificativ publicat pe 21 octombrie de Salvează Solul avertizează că guvernele ignoră cea mai puternică și accesibilă formă de asigurare climatică aflată deja sub picioarele noastre: solul sănătos și viu Intitulat “Solul: Soluția ascunsă pentru adaptarea la schimbările climatice”, Mai multe>>
22-10-2025 Targuri si expozitii
CEA MAI MARE EXPOZIŢIE DE TEHNICĂ AGRICOLĂ DIN LUMEAsigură-ți biletul gratuit și fii parte din evenimentul care modelează viitorul industriei agricole! Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole
Patria Bank și Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanțării printr-o campanie dedicată susținerii micilor antreprenori și fermieri din mediul urban mic și rural. În perioada 20–24 octombrie 2025, toate cererile de finanțare depuse la Patria Credit IFN și la Divizia de Microfinanțare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare. Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole
Antreprenorii vor digitalizare şi integrare – suport în timp real Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a Astăzi, companiile româneşti traversează o perioadă de transformare semnificativă din punct de vedere fiscal dar şi operaţional, conduse şi de nevoia acerbă de a creşte eficienţa, de a îmbunătăţi experienţele cu clienţii şi de a-şi întări rezilienţa. Procesul de transformare este unul complex în sine, iar factori precum digitalizarea şi integrarea datelor în timp real fac diferen... Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole
Începând din luna octombrie, elevii de clasa a III-a din București vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului, finanțat de Fundația Auchan, și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului o... Mai multe>>
21-10-2025 Stiri agricole
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Agricultură, anunță demararea unui proiect ambițios, derulat împreună cu parteneri europeni, în valoare de 11,7 milioane de euro, pentru a descoperi cum poate agricultura regenerativă să contribuie la inversarea degradării catastrofale a solurilor și la asigurarea viitorului agriculturii în Europa. Mai multe>>
20-10-2025 Stiri agricole
Economia SI INTEGRAREA ministerelor Cu recomandări pentru RomâniaMinisterul Mediului trebuie integrat în cadrul Ministerului EconomieiObiectiv primordial: Creșterea Nivelului de trai al ROMÂNILOR și asigurareaStabilității Regionale prin Stabilitate Economică Națională! Mai multe>>
18-10-2025 Informatii utile
Mănânci Bine, Trăiești Bine cu Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons de Ziua Mondială a Alimentației.Ziua Mondială a Alimentației este celebrată în fiecare an la data de 16 octombrie, având scopul de a atrage atenția asupra importanței unei alimentații sănătoase și sigure, precum și asupra provocărilor globale legate de producția și distribuția alimentelor.Tema din 2025 este „Mână în mână pentru o alimentație mai bună și un viitor mai bun”, subliniind nevoia de colaborare la nivel globa... Mai multe>>
17-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deblocat plățile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care au depus solicitări de plată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (prelungit cu perioada de tranziție 2021 – 2022) și prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Mai multe>>
17-10-2025 Stiri agricole
Expunem în cele ce urmează poziția exprimată de Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată în data de 9 octombrie 2025 de Clubul Fermierilor Români, unde a susținut necesitatea construirii unei Politici Agricole Comune consistente și coerente care să sprijine în mod real și concret fermierii și dezvoltarea investițiilor din sectorul agroindustrial. Mai multe>>
15-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-19 Investiții neproductive la nivel de fermă din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>