Credite garantate de stat pentru fermieri - 'De 5 ori Subventia'

Fermierii pot accesa credite garantate de stat echivalente a de 5 ori subventiaMinisterul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale creste valoarea creditelor pe care fermierii le pot accesa in conditii avantajoase, in baza adeverintelor emise de APIA. Astfel, in baza OUG 43/2013, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda garantii in favoarea institutiilor finantatoare cu care are incheiate Conventii de lucru, pentru garantarea creditelor fermierilor a caror valoare se ridica la „DE CINCI ORI SUBVENTIA”.


In urma discutiilor cu fermierii si a consultarilor cu reprezentantii mediului bancar, am majorat valoarea creditelor garantate de stat pe care fermierii le pot solicita in baza adeverintelor eliberate de APIA. Astfel, „Programul de 3 ori subventia” devine „Programul de 5 ori subventia”, ceea ce inseamna ca fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subventiei cuvenite pe 5 ani. Acest instrument ofera fermierilor capitalul de lucru atat de necesar, la o dobanda foarte buna, dar si predictibilitatea de care au nevoie pentru a-si dezvolta afacerea, in conditiile in care plafonul de alocare este garantat de catre Ministerul Agriculturii prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). FGCR are deja incheiate Conventii de lucru, pentru garantarea creditelor „DE CINCI ORI SUBVENTIA” cu 7 institutii finantatoare, iar cu alte 3 institutii finantatoare conventiile sunt in curs de semnare, a declarat ministrul Florin BARBU.

Creditele se acorda pentru finantarea activitatii curente/capitalului de lucru in agricultura, atat in sectorul vegetal cat si pentru sectorul zootehnic, pentru masurile de ameliorare, cele de bunastare si pentru schemele de sprijin cuplat pentru cresterea animalelor (SCZ), pe baza adeverintelor emise de APIA.

Reamintim ca incepand cu anul 2019, pentru garantiile acordate in baza OUG 43/2013, comisionul de garantare a fost diminuat la 1,6% (prima unica) pe an pentru toate categoriile de beneficiari, indiferent de tipul acestora (SC, PFA, II, IF, persoane fizice care desfasoara activitati economice, etc.), inclusiv pentru societatile nou infiintate sau care nu au mai beneficiat de credite.

In cazul creditelor DE CINCI ORI SUBVENTIA, FGCR garanteaza:

  • pana la 80 % din valoarea creditelor noi acordate:
      • beneficiarilor care nu au in derulare o finantare pe baza adeverintei eliberate de APIA si nici nu au incasat avans in baza acesteia si care nu pot depasi de 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverintei;
      • beneficiarilor care nu au in derulare o finantare pe baza adeverintei eliberate de APIA si care au incasat avans/plata integrala ce nu pot depasi de 4 ori procentul maxim admis din valoarea adeverintei; aceasta prevedere se aplica pana la eliberarea de catre APIA a adeverintelor aferente anului agricol urmator;
  • pana la 80 % din suma cu care se majoreaza valoarea creditului acordat fara garantie FGCR, in cazul creditelor acordate anterior solicitarii de garantare, pe baza adeverintelor eliberate de APIA, pentru care institutia finantatoare a aprobat majorarea valorii pana la concurenta valorii de maxim 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverintei eliberate de APIA si pentru care beneficiarul nu a incasat avans.

MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Noutati

Achiziția de animale – propunerea României susținută la nivel european în noul pachet de simplificare a Politicii Agricole Comune

12-11-2025 Ministerul Agriculturii

Achiziția de animale – propunerea României susținută la nivel european în noul pachet de simplificare a Politicii Agricole Comune

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), un pas important pentru creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor. Mai multe>>

Comisia Europeană amână și ignoră cerințele Parlamentului European și ale fermierilor privind viitorul agriculturii europene

12-11-2025 Stiri agricole

Comisia Europeană amână și ignoră cerințele Parlamentului European și ale fermierilor privind viitorul agriculturii europene

Clubul Fermierilor Români se opune propunerii Comisiei Europene din 16 iulie și concesiilor minimaliste anunțate pe 9 noiembrie de către Președinta Ursula von der Leyen privind reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada 2028-2034. Considerăm că această propunere pune în pericol viitorul agriculturii românești și europene prin reduceri bugetare drastice și prin subminarea autonomiei PAC. Mai multe>>

Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2025

11-11-2025 Plati APIA

Stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, înperioada 16 octombrie – 10 noiembrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de 553.545 fermieri, cu suma totală de 503.838.336,10 euro (2.559.619.384 lei). Mai multe>>

Indicele FAO al Prețurilor Alimentare scade în octombrie, stocurile mondiale de cereale sunt pe cale să atingă un nivel record

11-11-2025 Stiri agricole

Indicele FAO al Prețurilor Alimentare scade în octombrie, stocurile mondiale de cereale sunt pe cale să atingă un nivel record

Prețurile mondiale ale mărfurilor alimentare au scăzut, în general, în luna Octombrie, determinate în mare parte de stocurile globale abundente, conform măsurii de referință publicate vineri, 7 Noiembrie de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Mai multe>>

Agricover Credit IFN deschide o nouă sucursală la Bacău – un pas strategic pentru susținerea fermierilor din județele Vaslui, Bacău și Neamț

07-11-2025 Credite agricultura

Agricover Credit IFN deschide o nouă sucursală la Bacău – un pas strategic pentru susținerea fermierilor din județele Vaslui, Bacău și Neamț

 - 300 de clienți fermieri în regiunea Moldova Sud  - 181 milioane lei finanțări acordate fermierilor din zona Moldova Sud în primele șase luni din 2025  - aproximativ 50% cotă de piață în rândul fermierilor din regiune care operează suprafețe mai mari de 100 de hectare Mai multe>>

Auchan și BRD lansează, în premieră în România, un pachet de soluții de finanțare sustenabilă, dedicat susținerii tranziției durabile a furnizorilor retailerului

05-11-2025 Stiri agricole

Auchan și BRD lansează, în premieră în România, un pachet de soluții de finanțare sustenabilă, dedicat susținerii tranziției durabile a furnizorilor retailerului

Pachetul de finanțare sustenabilă a fost lansat în cadrul Climate Supplier Event by Auchan, aflat la cea de-a doua ediție și organizat sub egida Climate Change Summit. Auchan România și BRD – Groupe Société Générale anunță lansarea în premieră a unui pachet de finanțare sustenabilă dedicat exclusiv furnizorilor Auchan. Această inițiativă face parte dintr-un parteneriat strategic ce susține decarbonizarea operațiunilor și a produselor alimentare și nealimentare. Mai multe>>

ZIUA OLANDEI la INDAGRA 2025: „Devenind tot mai puternici: producție agroalimentară rezilientă pentru o Europă în schimbare”

05-11-2025 Stiri agricole

ZIUA OLANDEI la INDAGRA 2025: „Devenind tot mai puternici: producție agroalimentară rezilientă pentru o Europă în schimbare”

În cadrul Zilei Olandei @ INDAGRA 2025, eveniment amplu ce a avut loc pe 30 octombrie a.c., la Romexpo, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București a organizat conferința „Devenind tot mai puternici: producție agroalimentară rezilientă pentru o Europă în schimbare”, dedicată dialogului și cooperării în domeniul agroalimentar dintre România și Țările de Jos.  Mai multe>>

România a ajuns la un grad de absorbție de peste 95% pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)

05-11-2025 Ministerul Agriculturii

România a ajuns la un grad de absorbție de peste 95% pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)

România a înregistrat un progres semnificativ în implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014–2020, atingând până la această dată un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea agriculturii și a mediului rural. Mai multe>>

Agri Trade Summit 2026: Biletele sunt acum disponibile!

05-11-2025 Intalniri si conferinte

Agri Trade Summit 2026: Biletele sunt acum disponibile!

Agri Trade Summit: 26 februarie 2026 – Romexpo, Pavilionul C2, București.O nouă ediție a platformei care reunește liderii agribusiness-ului. Mai multe>>

A fost publicat calendarul estimativ al lansărilor intervențiilor din Pilonul II al Planului Strategic PAC 2023–2027

05-11-2025 Ministerul Agriculturii

A fost publicat calendarul estimativ al lansărilor intervențiilor din Pilonul II al Planului Strategic PAC 2023–2027

Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru intervențiile din cadrul Pilonului II – Dezvoltare Rurală al Planului Strategic PAC 2023–2027 a fost publicat pe site-ul oficial al MADR. Mai multe>>

România, lider european la exportul de cereale și recorduri istorice în comerțul cu animale vii

05-11-2025 Ministerul Agriculturii

România, lider european la exportul de cereale și recorduri istorice în comerțul cu animale vii

România își consolidează poziția de lider în agricultura europeană, atingând în 2025 performanțe istorice în exporturile de cereale și animale vii către piețele din afara Uniunii Europene, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa: Mai multe>>

Kaufland devine partener al Clubului Fermierilor Români pentru viitorul antreprenorilor din agricultură

04-11-2025 Stiri agricole

Kaufland devine partener al Clubului Fermierilor Români pentru viitorul antreprenorilor din agricultură

Kaufland România anunță parteneriatul cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, prin care susține programul „Antreprenor în Agricultură 4.0 - seria VI” și o serie de inițiative strategice dedicate dezvoltării agriculturii românești și promovării produselor autohtone. Mai multe>>