Presedintele ANSVSA, dr. Vladimir Manastireanu, a avut o intrevedere de lucru cu Directorul General al Agentiei Nationale pentru Siguranta Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, Ion Sula.
In cadrul intalnirii, desfasurata in cadrul Proiectului bilateral Romania - Republica Moldova 'Crearea si functionarea Laboratorului pentru determinarea reziduurilor de pesticide in plante, sol si productia de origine non-animala' au fost analizate modalitatile de dezvoltare a retelei de laboratoare din Republica Moldova, in cadrul noii strategii de organizare a ANSA.
Reprezentantii ANSA au solicitat sprijin partii romane pentru armonizarea legislatiei, organizarea Posturilor de Inspectie la Frontiera (PIF) si a unui sistem informatic pentru acestea, precum si a unui sistem informatic pentru managementul documentelor in cadrul Agentiei.
Un subiect important agreat de catre cei doi sefi ai serviciilor veterinare a fost extinderea colaborarii si a schimbului de experienta, mai ales in contextul aparitiei si evolutiei pestei porcine africane in unele state membre al Unuiunii Europene.
La finalul intalnirii s-a concluzionat ca este necesara continuarea bunei cooperari dintre cele doua institutii, materializata prin incheierea unui protocol de colaborare pentru realizarea obiectivelor discutate si agreate.
ANSVSA
20-11-2025 Stiri agricole

Conferința Regională Sud-Muntenia26 noiembrie 2025, ora 9:00, Mercure-Conacul Cozieni, jud. IlfovConferințele regionale AGRI4FUTURE ROMÂNIA: Obiectiv 2035 reprezintă platforma de informare, dialog și acțiune susținută de Clubul Fermierilor pentru mobilizarea fermierilor performanți din România în procesul de elaborare a politicilor naționale Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole
Activele gospodăriilor din Europa Centrală și de Est sunt deținute în principal în numerar și depozite, ceea ce sugerează posibilitatea unei diversificări mai mari către active din piețele financiare. Ponderea redusă a deținerii de titluri de stat locale, obligațiuni și acțiuni de către gospodării lasă loc pentru creșterea acestor active. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Tribunalul Uniunii Europene (TUE) a emis o hotărâre importantă, care ar putea rescrie modul în care Comisia Europeană (CE) gestionează aprobarea și reînnoirea substanțelor active critice, precum erbicidul controversat GLIFOSAT. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Miliarde de euro au fost alocați de Uniunea Europeană pentru combaterea foametei și a malnutriției în Africa Subsahariană. Un nou raport al Curții de Conturi Europene arată însă că o bună parte din acest ajutor a ratat ținta pentru că nu a ajuns la cei care aveau cea mai mare nevoie de el și nu a reușit să producă rezultate durabile. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole
Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” ajunge în Botoșani, în cadrul proiectului lansat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anul acesta. Timp de 3 zile, între 19-21 noiembrie, hipermarketului Carrefour Botoșani (Bd. Eminescu, nr 6) găzduiește 17 producători români din regiune. Mai multe>>
19-11-2025 Siguranta alimentara
Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>
19-11-2025 Legislatie agricola
Începând cu 1 ianuarie 2026, fermierii români vor intra sub incidența unor prevederi fiscale actualizate, care vor modifica semnificativ modul de raportare și evidențiere a activităților comerciale desfășurate pe baza atestatului de producător. . Mai multe>>
19-11-2025 Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transferat fonduri nerambursabile de peste 1,1 miliarde de lei, echivalentul a 218.999.128,62 euro, către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale, beneficiari ai PNDR 2020 și ai PS PAC 2027. Mai multe>>
19-11-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut astăzi, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în prezența directorului Executiv George Bădescu. Discuțiile au vizat identificarea de soluții concrete pentru integrarea unui număr cât mai mare de producători români în lanțurile de retail, în contextul creșterii consumului specific perioadei sărbătorilor de iarnă. Mai multe>>
18-11-2025 Seminte

Stația de procesare semințe a companiei internaționale de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, situată în Afumați, județul Ilfov, a încheiat cu succes sezonul de producție 2025, realizând peste un milion de unități de semințe de porumb, floarea-soarelui și soia. Acest rezultat consolidează angajamentul Corteva de a sprijini fermierii cu soluții inovatoare și de încredere, asigurând acces constant la semințe de înaltă calitate care stimulează productivitatea, sustenabilitatea și re... Mai multe>>
18-11-2025 Vinuri

Potrivit raportului anual al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), analizat de Wines of Romania, producția globală de vin a înregistrat în 2025 un avans de 3%, fapt ce marchează doar o recuperare modestă, după recolta extrem de slabă din 2024. Volumul total estimat pentru 2025 este de 232 de milioane de hectolitri, cu 5% sub media ultimilor cinci ani. România se numără printre puținele țări care înregistrează o creștere semnificativă, după un 2024 extrem de secetos și afectat de f... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>