'Cantecele Muntilor', cel mai mare si mai vechi festival folcloric al Sibiului, se desfasoara in perioada 31 iulie — 4 august 2014. La cea de-a 39-a editie, festivalul isi pastreaza specificul care l-a consacrat in plan national si international, acela de a promova cultura traditionala nu doar prin muzica si dans, ci si prin gastronomia specifica fiecarei tari.
Peste 800 de artisti, dansatori, instrumentisti si solisti vocali, sunt protagonistii celei de-a 39-a editii a Festivalului International de Folclor 'Cantecele Muntilor' si impreuna ne propunem sa transformam Sibiul, timp de patru zile, in citadela folclorului autentic si intr-o adevarata scoala internationala a culturii traditionale.
Vor fi prezente ansambluri din: TURCIA — 'Sakarya Culture &Tourism Director Balkan Ve Kafkas Folk Dance Group', CEHIA — 'The Kyjov Moravian Ensemble', BULGARIA — 'Sider Voivoda', CIPRU — 'Achna Forest Culture Group', ALGERIA — 'Fen Bladi' si ROMANIA: 'Timisul' — din judetul Timis, 'Mureselul' — din judetul Mures, Trupa Scolii de dans romanesc 'Larisa si Marin Barbu' — din Bucuresti, 'Busuiocul' — din judetul Bacau,' Cununita' — din judetul Arad,' Marginimea',' Veteranii—Junii Sibiului',' Ceata Junilor' si' Junii Sibiului' — din judetul Sibiu.
Festivalul se deschide in aer liber, vineri, 1 august 2014, cu traditionala parada a portului popular care va reuni toate ansamblurile participante si va avea loc pe traseul str. Nicolae Balcescu — Piata Mare. In Piata Mare a Sibiului vor fi gazduite, in 1, 2 si 3 august 2014, spectacole folclorice in cadrul carora vor evolua atat ansamblurile invitate, cat si solisti de renume ai muzicii populare romanesti. In 1 august 2014, 'Junii Sibiului' sarbatoresc 70 de ani de activitate, in cadrul unui mega-spectacol folcloric. Sambata, diversitatea folclorului european este evidentiata prin intermediul spectacolelor prezentate de ansamblurile din Cehia, Bulgaria, Cipru si Romania. De asemenea, un vechi prieten al Sibiului, Petrica Moise, va sustine un recital, alaturi de Virtuozii Banatului. Duminica, festivalul aduce in prim plan ritmuri orientale si pe cele specifice populatiilor din nordul Africii, prin intermediul ansamblurilor din Turcia si Algeria. Un moment special in cadrul ultimei seri de festival este ocazionat de lansarea CD-ului 'Cantece si jocuri din inima Ardealului', semnat de Adrian Neamtu, membru al Ansamblului Folcloric Profesionist 'Cindrelul — Junii Sibiului'. Cu acest prilej, alaturi de interpretii invitati si de 'Cindrelul — Junii Sibiului', vor fi prezenti in festival sapte taragotisti: Adrian Neamtu, Dumitru Farcas, Gheorghe Albu, Dumitru Dobrican, Sergiu Cipariu, Petrica Vita, Luca Novac. Spectacolele in aer liber sunt prezentate de Iuliana Tudor.
Vor fi organizate patru seri traditionale cu specific gastronomic, dand posibilitatea sibienilor sa deguste preparate traditionale din Cipru, Cehia, Cipru si Romania, dar si sa danseze si sa cante alaturi de invitatii din festival. De pilda, la seara traditionala cu specific ceh, participantii vor putea savura, printre altele, Vrabie Moravia cu galuste si varza inabusita, un preparat ce are la baza gat de porc, ceapa, usturoi, pasta de tomate, varza si condimente. Amatorii bucatariei cipriote vor avea prilejul sa deguste koupepia, adica sarmalute in foi de vita, cu carne tocata, branza Cheddar, carne de pui, condimente, iar in cadrul serii traditionale cu specific turcesc se va servi miel sote cu pilaf de orez.
Atelierele de dans din festival ofera prilejul sibienilor si turistilor interesati sa deprinda pasi de dans, specifici tarilor participante la festival. Protagonisti ai atelierelor vor fi membri ai ansamblurilor invitate.
Costume reprezentative celor sase tari vor fi reunite intr-o expozitie deschisa la Cercul Militar din Sibiu, iar in cadrul ei, publicul poate audia piese din repertoriul traditional al tarilor participante.
In acest an, proiectiile de film dau posibilitatea publicului de a urmari doua dintre cele mai solicitate spectacole ale Ansamblului Folcloric Profesionist 'Cindrelul — Junii Sibiului': 'La hanul lui Ghita' si 'La Sibiu in Piata Mare, Targ de n-are asemanare'.
In cadrul festivalului va fi organizat un stand cu vanzare de carte pentru cei interesati de oferta editoriala a institutiei.
Spectacolele in aer liber, atelierele de dansuri, expozitiile, auditiile muzicale si vizionarile de filme sunt gratuite. Participarea la serile traditionale se face contracost.
Festivalul International de Folclor 'Cantecele Muntilor' este singurul eveniment sibian cuprins in Calendarul CIOFF si unul dintre cele sapte din Romania. Editia din acest an este organizata de Consiliul Judetean Sibiu, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale 'Cindrelul-Junii' Sibiu, fiind o actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu. Parteneri: Cercul Militar Sibiu, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Coproducator al evenimentului este Societatea Romana de Televiziune.
Cea mai veche formatie de dansuri populare din Romania, 'Junii Sibiului', sarbatoreste 70 de ani de activitate, in cadrul unui mega-spectacol organizat in Piata Mare a Sibiului. Spectacolul aniversar are loc in data de 1 august 2014, ora 19, si face parte dintr-un amplu proiect ce reuneste turnee in tara si strainatate, spectacole in Sibiu si in alte judete, lansari de carte — toate menite sa marcheze cele sapte decenii de existenta ale celui mai vechi ansamblu folcloric din Romania.
Organizarea unui spectacol aniversar in Piata Mare a Sibiului este modalitatea prin care 'Junii Sibiului' doresc sa le multumeasca sibienilor de ieri si de azi, care i-au intampinat si ii intampina cu ropote de aplauze la fiecare reprezentatie. Astfel, 'Junii Sibiului' vor sarbatori Sibiul si cultura traditionala, prin cantec si joc, in mijlocul comunitatii. 'Am pregatit un spectacol special pentru aceasta aniversare, iar in cadrul lui ne vor fi alaturi numerosi solisti, prieteni si colaboratori ai ansamblului, provenind atat din generatiile tinere, cat si din randurile interpretilor de muzica populara demult consacrati. Publicul din Sibiu a apreciat de fiecare data cantecele si dansurile populare prezentate de 'Junii Sibiului'. Pentru noi, ropotele de aplauze si ovatiile sibienilor, caldura extraordinara cu care ne intampina sunt cel mai frumos omagiu la ceas aniversar. Este o bucurie si o onoare pentru noi sa evoluam in Piata Mare, pentru Sibiu si pentru sibieni', spune Silvia Macrea, coregraf al ansamblului si director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale 'Cindrelul-Junii' Sibiu.
Spectacolul aduce in fata publicului patru generatii de 'Juni': copiii de la 'Cibinul', tinerii de la 'Ceata Junilor', profesionistii de la 'Cindrelul-Junii Sibiului' si 'Veteranii Junii Sibiului'. Alaturi de ei se vor afla invitati, solistii din diferite generatii: Razvan Nastasescu, Codruta Rodean, Anca Marginean, Traian Stoita, Viorica Tepes, Daniel Rosalim, Alina Bica, Robert Tarnaveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoita, Marcel Parau, Viorica Telcean, Gabriela Tuta, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merisoreanu, Gheorghe Rosoga, Sava Negrean Brudascu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac si Nicoleta Voica. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor.
Manifestarea este organizata de Consiliul Judetean Sibiu, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale 'Cindrelul-Junii' Sibiu, fiind o actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu. Coproducator al evenimentului este Societatea Romana de Televiziune.
In contextul celor 7 decenii de existenta a ansamblului, intregul an 2014 este unul aniversar, iar evenimentele organizate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale 'Cindrelul — Junii' Sibiu marcheaza acest moment. Toate spectacolele sustinute de ansamblu in acest an stau sub semnul 'Junii Sibiului — 70 de ani'.
La marile festivaluri, 'Vara, Vara, Primavara', 'Cantecele Muntilor', 'Ioan Macrea', ansamblul sustine spectacole speciale, alaturi de invitati de marca, colaboratori ai 'Junilor Sibiului'. De asemenea, in acest an aniversar, 'Junii Sibiului' vor fi mai aproape de comunitatile de romani din diaspora si de iubitorii culturii traditionale din alte tari europene, prin intermediul turneelor intreprinse. Primele turnee au avut loc in Dublin si Viena, iar pentru ele 'Junii Sibiului' au pregatit un program special artistic, in cadrul caruia au fost valorificate dansuri si cantece populare, reprezentative pentru Sibiu si marile zone etnofolclorice ale Romaniei.
'Junii Sibiului' s-au nascut in 1944, din initiativa maestrului coregraf Ioan Macrea si s-au transformat in mers din formatie de amatori, la inceput barbateasca, apoi mixta, in ansamblu profesionist.
In calitate de ansamblu de amatori, 'Junii Sibiului' au participat la numeroase competitii si festivaluri folclorice, organizate in tara si strainatate, iar valoarea lor a fost recunoscuta prin cele peste 100 de premii nationale si 60 de premii internationale acordate de jurii de specialitate. In anul 1992, Ansamblul 'Junii Sibiului' se uneste cu orchestra 'Cindrelul' si primeste statutul de ansamblu profesionist, in semn de recunoastere a valorii corpului de dansatori si instrumentisti, precum si a bogatiei si diversitatii repertoriului abordat.
In cei 70 de ani de existenta, Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul-Junii Sibiului' a sustinut peste 40.000 de spectacole si a efectuat peste 600 de turnee in Romania, intreaga Europa, America de Nord, Asia si Africa. Peste 3.600 de dansatori au evoluat in cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist 'Cindrelul — Junii Sibiulu' de-a lungul timpului.
Statutul de ambasador al spiritualitatii romanesti a fost recunoscut in repetate randuri. De exemplu, in 1986, cand 'Junii Sibiului' a fost prima formatie de dansuri romanesti prezenta intr-un turneu in SUA; in 2006, la Patras, cand ansamblul a preluat simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007, in 2009 cand ansamblul a fost invitat sa evolueze pentru demnitarii prezenti la Summit-ul NATO de la Bucuresti; in 2012 cand ansamblul a fost invitat la Dineul Oficial organizat de UEFA, la Summit-ul NATO de la Sibiu si in 2014 cand ansamblul a evoluat in fata a zeci de ambasadori, consilieri si atasati economici si comerciali de la ambasadele mai multor tari din Europa si Orient, prezenti la Conferinta Internationala 'Oportunitati de Investitii in Judetul Sibiu — Valoare Adaugata Afacerii Tale', organizata de Consiliul Judetean Sibiu.
Gustare taraneasca
Sarmalute cu mamaliguta
Placinta cu prune
Apa plata /minerala
Tuica
Pret: 55 lei /persoana
KOUPEPIA — Sarmalute in foi de vita
KEFTEDES — Chiftelute
KOUPES — Salata
Pret: 35 lei/ persoana
Supa de orez
Miel sote cu pilaf de orez
Baclava
Pret: 35 lei /persoana
Supa de varza cu fasole si carnati
Vrabie Moravia cu galuste si varza inabusita
Galuste cu branza de vaci si fructe
Clatite cu gem si crema
Pret: 30 lei /persoana
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Obiceiuri si traditii

În ultimii ani, așteptările în schimbare ale turiștilor au transformat tendințele globale din turism. Astăzi, vacanțele au cu adevărat sens atunci când oferă experiențe autentice și o conexiune profundă cu cultura locală. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
28-11-2025 Legislatie agricola

Noul Cod Fiscal pune presiune pe agricultură! Noul pachet fiscal va avea un impact direct asupra unui număr considerabil de fermieri. Modificările fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar principalele prevederi includ creșteri de impozite și eliminarea unor facilități fiscale existente. Mai multe>>
28-11-2025 Asigurari agricole

Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, atrage atenția asupra impactului tot mai sever al fenomenelor meteo extreme care afectează agricultura românească. În perioada 3–13 octombrie 2025, furtunile au lovit sudul țării. Vântul puternic, care a suflat cu viteze cuprinse între 40 și 70 km/h, a vizat județele Călărași, Ilfov și Giurgiu, provocând daune semnificative culturilor de porumb. Aproximativ 2.000 de hectare, parțial irigate, au fost afectate, cu un grad de deter... Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte

În perioada 8-9 octombrie a.c., Budapesta a fost gazda celui de-al patrulea congres european al sorgului. Peste două sute de protagoniști din sector, veniți din douăzeci și șapte de țări (cercetători, producători, procesatori și decidenți) au răspuns la apelul lansat de organizația Sorghum ID și de FNPSMS (Federația Națională a Producției de Semințe de Porumb și Sorg): Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>