Rationamentul vicios care ne compromit ideile
- Detalii
- Categorie: Editorial
- 06 Ianuarie 2009
Exista un tip de "rationament" vicios la care se recurge ca argument pentru ingradirea libertatii de opinie.
Structura rationamentului este urmatoarea :
· Ipoteze:
o Persoana (gruparea) A a facut gesturile G1, G2, .... si a exprimat convingerile C1, C2;
o Ea s-a compromis grav in imprejurarea I1, I2, ... si a fost condamnata de societate
· Concluzii :
o Convingerile C1, C2, ... si gesturile G1, G2 ... sint toate gresite, periculoase, nocive; trebuie puse, toate, la index ca incorecte politic si periculoase;
o Orice persoana care a exprimat "compromiterea inapoi" sau exprima "compromiterea inainte" vre-una din convingerile C1, C2 ... sau face vre-unul din gesturile G1, G2... este un precursor (sau sustinator) al personei (gruparii) A; ea se indreapta spre aceleasi greseli si trebuie denuntata, contracarata, pedepsita chiar pentru tentativa.
Aceasta "deductie" este atit de arbitrara incit nu ma voi obosi sa ii demonstrez inconsistenta. Ma rezum la a sublinia cit de grosolana e ideea de cauzalitate si de logica care o face posibila. Cu toate acestea "argumentul compromiterii " face istorie si e unul dintre cei mai activi agenti de propaganda. Din pacate i se ofera un loc nemeritat in discursul stiintific si in dezbaterile de principiu pe teme socio-politice, unde nu are ce cauta si din care ar trebui alungat.
Consider viciul recurgerii la acest "rationament" atit de periculos pentru destinul gandirii incit ma simt silit sa-i opun rezistenta activa.
Iata de ce am intervenit in dezbateri in care el isi face aparitia sub diverse forme. Acesta este una din explicatiile implicarii mele in discutia privind comunismului romanesc, caci "argumentul" care ma deranjeaza e folosit aici din plin !
Se afirma de exemplu ca:
- Comunistii au facut gesturile G1, G2,.... au facut observatiile O1, O2, ... si au sustinut ideile I1, I2 ...
- Ei s-au compromis in imprejurarile C1, C2, ...
Concluzii :
- Toate ideile I1, I2, ... sint gresite si nocive, toate observatiile O1, O2 .... sunt absurde si neavenite ; ele trebuie evitate pentru a nu se repeta imprejurarile I1, I2...
- Toti cei care sustin vre-una din ideile I sau fac vre-o observatie O sint comunisti ascunsi sau potentiali si trebuie combatuti sau interzisi.
Astfel "aflam" :
Despre idei:
Ca tot ceea ce Marx a spus despre exploatare a devenit fals o data cu compromiterea comunismului.
Ca ateismul comunistilor "arata" optiunea comunista a oricarui necredincios.
Ca portul barbii e denuntat de barba lui Lenin si Marx.
Ca semitismul inseamna implicit comunism, pentru ca au existat evrei cu rol important in istoria comunismului.
Ca patriotismul a fost definitiv compromis de Cintarea Romaniei Ceausiste, etc.
Despre sustinatorii lor:
Sustii ca exista exploatare sau ca nu iti place societatea capitalista contemporana? Esti comunist.
Sustii ca iti place capitalismul? Esti mason !
Sustii ca nu esti credincios ? Esti din nou comunist.
Sustii ca esti credincios ? Esti obscurantist !
Sustii ca exista coruptie si ca nu iti place dominatia puterii financiare? Esti retrograd, anarhist.
Sustii ca puterea finaciara e fasta ? Esti vindut unor secte omnipotente!
In consecinta, orice faci si orice crezi este vinovat , nociv, periculos.
Trebuie sa fi existat cindva un criminal care sa fi sustinut ideea pe care o spui azi si sa fi facut la un moment dat un gest asemanator cu cel pe care tocmai l-ai comis.
Oricum ai avea barba, un asasin a avut-o la fel ....
Un dictator dadea la fel din mina ca tine.
Sau, spunea des (ca tine ) ca A1 sau ca A2 ... Si credea (ca tine ) in I1 sau I2 ...
Nu-ti ramine decat sa privesti atent la dictionarul ideilor "corecte " in momentul si locul unde te afli. Dictionar care se va restringe in continuu, caci fiecare noua imprejurare compromitatoare va adauga un nou filtru, o noua restrictie, o noua epurare...
Si astfel ne pomenim prizonierii incercarilor nereusite ale inaintasilor nostri. Valuri oprite sa urce mai sus pe tarm ... de cadavrul valurilor precedente ! Ne inecam in reziduurile istoriei, in care ne scufundam tot mai neputincios...
Ne interzicem accesul liber in labirintul sapat de cunoastere, in loc ca sa-l amenajam pentru explorare. Fiecare tronson de drum pe care au mers inaintasii, este inchis daca, la un moment dat, luand-o pe o aripa, s-au prabusit in vre-o capcana. Fiecare aventura spirituala care s-a soldat cu un faliment e pusa in carantina.
In locul unei analize complexe si lipsite de prejudecati, dar insetate de intilnirea cu omenescul, asa cum a fost ni se recomanda inchiderea capitolelor "nesanatoase" sub cateva sentinte pe care nu mai e nevoie sa le verificam. Sintem scutiti de decizie si de riscul de recidiva iar drumul e inchis! Si unii nu sesizeaza ca tocmai asta intarita curiozitatea si stimuleaza neincrederea in sentinte preambalate.
Aceasta metoda de cenzurare progresiva a ideilor "care s-au compromis" reprezinta un atentat la libertatea gindirii mult mai grav decit toate pericolele in numele careia este aplicata. De aceea dictatura "politicului corect" trebuie infruntata inainte de a ne schizofreniza cultura. De aceea argumentul "compromiterii ideilor o data ce cei care le-au sustinut" trebuie contestat. Remarcati, nu am zis interzis... Desi consider ca e foarte compromis ....
Cenzura aceasta ne reduce dramatic plaja si intensitatea aventurii intelectuale. Ea transforma istoria intr-o perpetua micsorare de orizont al gandirii si ne impinge spre un conformism si o resemnare care, in comparatie cu deschiderea febrila a inaintasilor nostri, pregateste o paradoxala degenerare.
Sintem indemnati sa acceptam cuminte societatea actuala, pentru ca i-au fost aduse in trecut critici de catre grupari (comunisti, fascisti) care apoi au operat dezastros.
Esecul vechilor contestari e prezentat ca dovada ca e o greseala sa contesti, si erorile vechilor revolutii ca argument definitiv ca orice revolutie e neavenita si degradanta.
Istoria e denuntata ca prea dramatica si somata sa se linisteasca.
Pentru a nu mai suferi, bolnavului i se recomanda perpetua anestezie.
Pentru a nu mai frige, viata trebuie tinuta la foc mic.
Pentru a nu risca nimic ne vom auto-incarcera in eprubeta prudentei definitive.
Sa stam in banca noastra cuminti si ordonati, ateptind evolutia (progresul). Sa nu perturbam echilibrul social in numele unor sperante care s-au dovedit deja iluzorii.
Sa nu ne lasam cuprinsi de febrilitatea chestionarilor existentiale, care s-au dovedit deja desarte si destabilizatoare.
Sa nu mai traim ceea ce s-a dovedit periculos.
La nevoie, sa mai traim doar putinul absolut garantat ca inofensiv.
Iata-ne aliniati in fata televizoarelor noastre de pe care temele "periculoase" vor dispare progresiv sau vor fi igienizate tot mai simplist si sententios. Iata-ne protejati de "virusii ideilor care s-au dovedit gresite". Absolut nepregatiti pentru ziua in care ei vor reizbucni. Caci nu ni se propun vaccinuri ci zale de care virusii nu se vor sfii sa-si bata joc.
Iata-ne cumintiti, nu de pacea cu conditia noastra, ci de frica de a nu o inrautati. Frica paralizanta care nu ne va scuti de explozii dar ne condamna deja la decrepitudine.
Iata-ne convinsi ca faptul de a nu fi gasit inca iesirea din labirint demonstreaza ca ea nu exista. Adoptind credinta si sensul erorii cautarii credintei si sensului. Renuntind la fierbinteala tatonarilor filosofice si adoptand in locul ei goliciunea clasificarilor pedante si a culturii eliberate de erorile afective si de emotiile cautarii.
Iata-ne tot mai rezonabili. Tot mai morti. Livizi, septici, neputinciosi, jalnici, dar acoperindu-ne dezagregarea si devitalizarea cu giulgiul respectabilitatilor civilizatiei. Terorizati de frica ca tumultul nelinistilor pe care am preferat sa il acoperim cu un capac ca sa nu-l mai infruntam, va izbucni devastator.
Se spune ca fara istorie , sintem condamnati sa repetam greselile trecutului. Sa retraim bucurii gratuite, sperante nejustificate, incercari ratate, deceptii dureroase, erori regretabile, tragedii sfisietoare.
E adevarat. Se spera ca istoria ne va ajuta sa navigam cu mai putine accidente, sa navigam mai usor, mai placut.
Ma tem insa ca daca o folosim ca devenita cenzura permanenta a incercarilor noastre ne va condamna sa nu mai repetam nimic !
Nu stiu daca se poate trai continuu cu fata la oglinda adinca a istoriei, in care se condenseaza aburii zadarniciei.
Nu stiu daca energia cautarii nu emana dintr-o naivitate vesnic proaspata.
Nu stiu daca istoria nu e un agent coroziv prea puternic pentru inocenta de care avem nevoie ca sa ne putem salva fragezia si placerea.
Nu stiu daca civilizatia nu se va inabusii in propria ei memorie, care ii materializeaza batrinetea.
Nu stiu daca cea mai mare condamnare nu este tocmai frica inevitabila de a repeta greselile unui trecut in expansiune, care ne lasa tot mai putin spatiu... pentru bucurii gratuite, sperante nejustificate, incercari ratate, deceptii dureroase, erori regretabile, tragedii sfisietoare.
Ioan Rosca - Montreal
