Ei aveau chioscuri, iar noi palate. Azi, e invers!
- Detalii
- Categorie: Editorial
- 10 Septembrie 2008
Cu cativa ani in urma, am dorit sa
aflu ce s-a ales, ce-a mai ramas dintr-o cooperativa mestesugareasca asa -
numita carasana, motiv pentru care am hotarat sa vizitez orasul in care aceasta
isi avea sediul candva.
Stiam cate
ceva despre nenorocirea ce s-a abatut asupra respectivei organizatii, ca a ramas mai nimic din
patrimoniul sau, un complex comercial mestesugaresc cu doua nivele, care,
dintr-un condei cu penita tocita si veninoasa, a fost facut cadou unei
cooperative resitene.
Inainte ca
acest cadou sa-si schimbe iarasi proprietarul, am descins in orasul cu pricina,
insotit fiind de presedintele unei alte cooperative carasene, caruia am reusit
sa-i trezesc curiozitatea. Ei bine, Complexul Mestesugaresc cu pricina era tot
acolo unde-l stiam. Era insa de nerecunoscut. Acolo nu se mai desfasura nici un
fel de activitate, iar prin geamurile sparte am putut vedea multa, multa
mizerie, tavane prabusite, pereti imbacsiti de igrasie. Din fericire pentru oras
si pentru cladirea respectiva, una construita prin anii '70, o anume firma a
fost interesata, iar Complexul Mestesugaresc i-a fost vandut. Nu
cu mult timp in urma, am fost din nou in orasul respectiv si, recunosc, nu am
ramas deloc surprins de cum arata. Urmele neglijentei, nesimtirii si
ineficientei au fost rapid inlaturate. Complexul (fost) Mestesugaresc arata si
arata exceptional.
Zilele trecute,
treceam printr-un alt oras carasan, impreuna cu un prieten, deloc strain de
cooperatia mestesugareasca. Cum in drumul si in calea noastra a aparut o cladire,
ce parea a fi facut cel putin doua razboaie mondiale, i-am aratat-o prietenului
meu. Spundndu-i ca, sigur, acest complex nu a fost vandut, caci, daca si-ar fi
schimbat proprietarul, ar fi aratat cu totul altfel.
Fără a face de
această data trimitere la alte asemenea cladiri, ce fac parte, inca, din
patrimoniul unor cooperative, nu pot sa nu constat un lucru destul de vizibil
pentru toata lumea cooperatiei romanesti, inclusiv cea de „consum”. Dupa 1990,
fel de fel de indivizi, deveniti prin oarece invarteli, de regula ilegale, chioscari
vestiti, ne surprind azi cu cata avere au acumulat. Au devenit proprietari de
clădiri, unele cumparate de pe la noi, care arata exceptional si produc bani
multi. Iar noi, noi, cooperativele mestesugaresti, care, la nivelul aceluiasi
an 1990, detineam adevarate imperii imobiliare, abia ne tragem rasuflarea. Cu
toate ca „ne-am scapat” de multe dintre „Complexele”, pe care cu greu le puteam
administra. Unora, straini de sistem, li s-ar parea paradoxale aceste situaţii,
insa cunoscatorilor, nu.
Evolutia
sau mai degraba involutia sistemului normativ legislativ de dupa 1990, cumulat
cu o stare de fapt la nivelul resurselor umane, cu functii de conducere, tema
pe care va trebui s-o abordam serios in curand, inclusiv in gazeta, au condus
la situatii precum cele descrise mai sus.
Rigiditatea
normativ–legislativa, lipsa de curaj a multor conducatori, dorinta de capatuire
a altora, dar si incompetenta, vizibila inca, ne-au tintuit locului, lasand sa
treacă pe langa noi succesul si prosperitatea.
Au fost, si mai
sunt inca, oameni care prin atitudine si intelepciune au reusit. Acestia au actionat
fara complexe, iar Complexele lor sunt puncte de referinta in orasele unde-si
desfasoara activitatea. Cunosc multi dintre acestia si trebuie sa recunosc ca
cei mai multi dintre ei sunt tineri. Avand carte si curaj. De retinut.
Ceea ce ma
intriga mai mereu este faptul ca cei care sunt vinovati de stari de fapt
descurajante, precum cele exemplificate, nu au dat si nu dau socoteala nimanui.
Procedura prin care ar putea fi trasi la raspundere, prevazuta atat in
Decretul/Lege 66/1990 cat si de Legea 1/2005 este greoaie, aproape imposibila.
Iar Complexele se darama sau, in cel mai fericit caz, sunt instrainate fara
complexe.
Autor MIHAI SPRINCEANA
Sursa: www.gazetaviatacm.opensys.ro
