Scrisoare catre Mos Craciun

1cursb.jpg

Draga Mos Craciun,

Incerc sa-ti scriu, Mosule, in numele celor care plamadesc painea tarii si te-as ruga, daca poti, sa-ti faci timp sa citesti macar tu aceste randuri, fiindca suntem necajiti si abatuti de problemele noastre si numai tu ai putea sa le rezolvi in Noul An.




 

Agricultura este la noi o ocupatie din vremuri stravechi, dar parca timpul a ramas in loc si greu se mai schimba cate ceva în bine! Te rugam, Mosule, adu-ne tu mai multi bani pentru investitii si usureaza-ne tu accesarea proiectelor la fondurile europene, caci ne cresc barbile ca tie, pana reusim sa luam un tractor. Daca s-ar putea, am vrea sa ne aduci si niste piete de desfacere pentru produsele noastre, dar mai ales un pret bun - sa ne acoperim cheltuielile facute de-a lungul anului agricol. Indraznim sa-ti cerem si subventii mai mari, la fel cum au fermierii din Uniunea Europeana, sa putem avea sanse egale pe piata.

Am vazut ca exista prin alte tari incredere, bunavointa si solidaritate in randul producatorilor agricoli, membrii in cooperative agricole de tip occidental. Nu sunt CAP-urile comuniste, nu te speria, ci modalitati prin care fermierii au castiguri banesti bune, servicii de consiliere tehnica, piata de desfacere asigurata la produsele lor si aprovizionare cu input-uri.

Producatorii te roaga frumos sa le aduci si preturi mai mici la motorina, la seminte, ingrasaminte si substante pentru tratamente. De asemenea, daca ai descoperi prin sacul tau si niste credite cu dobanda subventionata de 5-6% pentru agricultura, ne-am bucura tare mult. Noi vrem sa construim ceva durabil, Mosule, dar de cele mai multe ori ne pierdem in amanunte, tragem de timp, ne batem pe functii, nu suntem uniti, ne bate grija de altii si, pana la urma… nu facem nimic.

Te rugam, Mosule, adune mai multa intelepciune, modestie, intelegere, rabdare sa-i ascultam pe altii si o bagheta magica in stare sa descalceasca nodul de interese dintre primari, prefecti, ministri si guvernanti si chiar dintre noi, producatorii. Ca multi nu mai inteleg nimic, ne-am pierdut speranta si singura salvare esti tu, draga Mos Craciun.

Noi am mai vrea, daca e cu putinta, si mai multi consultanti pe la comune, ca tare sunt putini si fac o groaza de lucruri pentru toate institutiile din sectorul agricol si tot ei duc greul. Si daca tot ne rugam la tine, poate faci ceva si pentru tinerii care se stabilesc la sate sa lucreze pamantul. Adu-le cadouri in prime de instalare, credite preferentiale pentru achizitii de utilaje, echipamente si masini agricole. Da-le o sansa, poate merita! Si te rog sa-i iei cu tine in Laponia pe unii care traiesc bine din comisioanele primite pe importurile de produse agroalimentare din Romania. Ar fi un cadou deosebit, Mosule!

Te rugam sa ne aduci si informatii despre interesele politice ale guvernantilor nostri. Nu de alta, dar unii dintre ei, chiar daca s-au botezat independenti, au tras pe fata la sania unor partide si, pentru ca nu le-a iesit jocul, acum aluneca bezmetici dintr-o parte intr-alta. Poate unii dintre ei macar de sarbatori vor avea ganduri bune pentru tara asta si pentru taranii romani. Stim ca esti foarte ocupat, dar poate ai timp sa treci prin gospodariile noastre si sa lasi, sub brad sau chiar si la poarta, cate ceva din ce ti-am cerut. Acestea fiind zise, te asteptam, draga Mos Craciun! Promitem sa fim cuminti si muncitori, ca doar pentru noi suntem si pentru tara asta.

La multi ani, Mosule!



 

Carmen Popescu, OJCA Vrancea

REVISTA LUMEA SATULUI (NR. 24/2008)

 

Noutati

A avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul bovinelor de lapte

01-10-2024 Bovine

A avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul bovinelor de lapte

Marți, 01 octombrie 2024, a avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul zootehnic, specia bovine. Evenimentul, organizat sub coordonarea ministrului Florin BARBU, s-a desfășurat la sediul unei ferme de bovine din județul Buzău, localitatea Amaru. Acesta a avut ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul bovinelor de lapte, în vederea stabilirii și formulării propunerilor de măsuri necesare soluționării acestora. Mai multe>>

Stadiul pestei rumegătoarelor mici în România

13-09-2024 Ovine si caprine

Stadiul pestei rumegătoarelor mici în România

În data de 13.09.2024, în România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM). În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare de PRM, dintre care 21 de focare – în județul Tulcea, 8 focare  în județul Constanța și un focar în județul Ialomița. Măsurile suplimentare pentru controlul și eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR și MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Mai multe>>

10 cursuri de gătit carne de pui cu Chef Adi Hădean: azi începe concursul Familia Safir

22-07-2024 Pasari

10 cursuri de gătit carne de pui cu Chef Adi Hădean: azi începe concursul Familia Safir

După anunțul din luna mai 2023 a parteneriatului pe termen lung dintre Grupul de firme Safir și Chef Adi Hădean, prin care liderul de opinie face cunoscut publicului său tot ce consideră util și interesant din afacerea care produce marca Familia Safir, astăzi anunțăm continuarea colaborării prin campania de marcă „De la Familia Safir sau din curtea ta, totuna este”- și un concurs național. Mai multe>>

Afla care sunt cele 6 etape din ciclul de viata al unei vaci

15-01-2024 Bovine

Afla care sunt cele 6 etape din ciclul de viata al unei vaci

Ciclul de viață al unei vaci este un proces fascinant și esențial în agricultura modernă. De la naștere până la maturitate și producția de lapte sau carne, fiecare etapă joacă un rol crucial în dezvoltarea și contribuția vacii la industria agricolă. În acest articol, vom explora cele 6 etape ale ciclului de viață al unei vaci, oferind o imagine cuprinzătoare a evoluției acestui animal de fermă. Mai multe>>

Productia de acvacultura din UE bate pasul pe loc, in ciuda unei finantari considerabile

21-11-2023 Pesti

Productia de acvacultura din UE bate pasul pe loc, in ciuda unei finantari considerabile

Desi cadrul UE pentru promovarea dezvoltarii durabile a acvaculturii in statele membre s-a imbunatatit, finantarea mult mai mare pusa la dispozitie nu a adus rezultate concrete, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat recent. De fapt, se pare ca productia de acvacultura din UE a ramas pe loc.  Mai multe>>

Crescatorii isi pot sacrifica porcii in propriile gospodarii

12-11-2023 Porcine

Crescatorii isi pot sacrifica porcii in propriile gospodarii

Sustinerea cresterii traditionale a porcului in gopodarii si a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Auroritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Cresterea, sacrificarea porcilor in gospodaria taraneasca si comercializarea acestora nu va fi interzisa. ANSVSA transmite romanilor ca isi vor putea sacrifica fara probleme porcii inainte de Craciun, in propriile gospodarii. Mai multe>>

Fressnapft implineste un an de la intrarea pe piata romaneasca de hrana si accesorii pentru animale de companie

12-11-2023 Animale de companie

Fressnapft implineste un an de la intrarea pe piata romaneasca de hrana si accesorii pentru animale de companie

Fressnapf, liderul pietei europene in comercializarea produselor pentru animale de companie, implineste toamna aceasta un an de la deschiderea primului magazin din Romania. Compania a lansat in ultimele 12 luni 22 de magazine, dintre care sase in Bucuresti si imprejurimi, si a creat, astfel, peste 150 de locuri de munca. Mai multe>>

Grupul de firme Safir este unul dintre cei mai importanti angajatori locali din regiunea Moldovei

01-11-2023 Pasari

Grupul de firme Safir este unul dintre cei mai importanti angajatori locali din regiunea Moldovei

Cu un numar impresionant de 767 de angajati activi, grupul de firme Familia Safir demonstreaza angajament pentru dezvoltarea comunitatii din judetele din regiunea Moldovei. Aproximativ 80% dintre angajatii grupului de firme sunt din judetul Vaslui si ocupa diferite roluri in cele sapte ferme, trei fabrici (de produse semipreparate si preparate, nutreturi combinate si fainuri proteice), un abator, magazine proprii, o rotiserie, precum si in departamentele suport care deservesc aceste divizii. Mai multe>>

Gripa aviara diagnosticata in judetul Teleorman

28-10-2023 Pasari

Gripa aviara diagnosticata in judetul Teleorman

Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala a confirmat prezenta virusului gripei aviare H5N1 in probele prelevate de la o pasare dintr-o gospodarie cu un efectiv de 120 de pasari (40 curci, 45 de gaste, 10 rate, 25 de gaini) din localitatea Tiganesti, judetul Teleorman. Mai multe>>

Inteligență Artificială pentru o agricultură de precizie într-o fermă zootehnică

26-10-2023 Zootehnie

Inteligență Artificială pentru o agricultură de precizie într-o fermă zootehnică

Pentru gestionarea eficientă a unei ferme în zootehnie, ai nevoie de un șef/manager de fermă, care coordonează activitățile zilnice ale fermei, gestionează bunăstarea animalelor, supraveghează resursele și implementează protocoale asigurându-se de buna funcționare a fermei. Mai multe>>

Proiectul Better-B adapteaza practicile moderne de apicultura la tehnologiilor apicole avansate

18-10-2023 Albine

Proiectul Better-B adapteaza practicile moderne de apicultura la tehnologiilor apicole avansate

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii, Disciplina de Apicultura si Sericicultura, face parte din consortiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurarile, armonizarile si echilibrarile fiziologice ale coloniilor de albine. Mai multe>>