Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat, astazi, in deschiderea targului de zootehnie, tehnica agricola si industrie alimentara “Expo Zoo Agroind” de la Vaslui, ca fermierii vor incepe sa primeasca prima parte de bani din subventii incepand cu data de 16 octombrie.
Ministrul a declarat ca, prin schita de rectificare a bugetului, s-a aprobat intreaga suma pentru agricultura astfel incat, incepand cu data de 16 octombrie, vor incepe sa fie platite catre fermieri avansurile pe platile directe si, de la 1 decembrie, se vor acorda platile finale.
"Astfel, fermierii vor avea banii la timp ca sa-si execute lucrarile, pentru ca in agricultura, ce nu poti face astazi, maine s-ar putea sa fie prea tarziu sau mult prea costisitor”, a precizat ministrul Daea, in cadrul festivitatii de deschidere a targului “Expo Zoo Agroind”.
Petre Daea a detaliat, de asemenea, importanta programului de ajutor pentru lana de ovine realizat pentru a combate lipsa de preocupare acordata acestui produs care a condus pana in prezent sa-i determine pe majoritatea crescatorilor de ovine sa renunte la recoltarea lanii: "Am introdus acest program pentru a-i determina pe fermieri sa aibe interes pentru tunsul oilor si pentru dezvoltarea fluxului de preluare, prelucrare si valorificare a acestui produs." a declarat Ministru Agriculturii.
Referitor la subventiile pentru sectorul zootehnic ministrul Daea a precizat ca: "In planul legislativ avem o serie intreaga de proiecte care vor fi dezbatute in parlament si vor fi puse in aplicare in ansamblul de masuri si in programul nostru de derulare a subventiilor astfel incat ele sa aibe alocarea necesara in bugetul de stat."
In perioada 7-8 septembrie 2017, pe platforma ”Podul Husiului” din municipiul Vaslui, se desfasura cea de-a XV- a editie a Expo Zoo Agroind Vaslui. La editia din acest an a targului de zootehnie, pe o suprafata de aproape 2 hectare, sunt prezenti cu o parte din portofoliul de produse peste 40 de companii producatoare de taurine si ovine de inalta valoare genetica, dar si utilaje de prelucrare si procesare a produselor zootehnice.
01-10-2025 Stiri agricole
Pe data de 23 septembrie, cu ocazia Zilei Europene a Agriculturii Ecologice, în cadrul unei ceremonii festive desfășurate la Comisia Europeană din Bruxelles, au fost desemnați câștigătorii Premiilor UE pentru Agricultura Ecologică 2025, aducând în prim-plan cele mai remarcabile inițiative și actori din sectorul ecologic european. Mai multe>>
30-09-2025 Stiri agricole
Agricultura se confruntă la nivel mondial cu provocări tot mai mari, care amenință securitatea alimentară pe termen lung. Deși schimbările tehnologice și de politici sunt adesea menționate drept soluții, o oportunitate adesea trecută cu vederea este reprezentată de sprijinirea femeilor fermier. Femeile din mediul rural susțin gospodăriile, întăresc comunitățile și promovează practici durabile, însă se confruntă frecvent cu bariere în accesarea terenurilor, finanțării, educației și tehnologiei. Mai multe>>
30-09-2025 Stiri agricole
Corteva Agriscience încheie prezentarea fermierilor campioni la rapiță din anul agricol 2024-2025 cu domnul Costinel Preda, un vechi colaborator care seamănă hibrizi Pioneer și utilizează cu încredere produsele pentru protecția culturilor din portofoliul companiei. Rezultatul obținut cu hibridul PT315, 5.600 kg/ha, îl poziționează în fruntea clasamentului agricultorilor performanți. Mai multe>>
30-09-2025 Stiri agricole
București, 29 septembrie 2025În urma demersurilor realizate de Clubul Fermierilor Români, AM PNDR a anunțat suplimentarea bugetului pentru sM 17.1 Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor Mai multe>>
29-09-2025 Informatii utile
Anual, pe 29 septembrie, este celebrată Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei Alimentare, un prilej de reflecție asupra impactului pe care obiceiurile noastre de consum îl au asupra oamenilor și asupra planetei. În 2025, evenimentul marchează cea de-a șaptea ediție, având ca temă „Stop pierderii și risipei alimentare. Pentru oameni. Pentru planetă.” Această temă subliniază necesitatea reducerii pierderilor și risipei de alimente la toate nivelurile lanțului aliment... Mai multe>>
29-09-2025 Stiri agricole
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată la întâlnirile cu conducerea Comisiei de Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senatul României, Președințiilor, Prezidiilor COGECA și la Dezbaterea COPA ȘI COGECA cu instituțiile UE privind fondul unic și cadrul financiar multianual și politica agricolă comună 2028-2034, desfășurate la Bruxelles, în zilele de 24-26 Iunie, în format fizic, de către Florentin BERCU – UNCSV. Mai multe>>
26-09-2025 Asigurari agricole
Compania Österreichische Hagelversicherung (ÖHV) a invitat la Viena, în cadrul primei Conferințe a Brokerilor „AgraSure” peste 100 de brokeri de asigurare din piețele sale din Europa de Est – Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia și România. Evenimentul a avut ca teme centrale managementul riscurilor în agricultură, impactul schimbărilor climatice asupra sectorului agricol, precum și perspective internaționale asupra asigurărilor agricole, cu accent pe modelele de parteneriat public-privat, care su... Mai multe>>
25-09-2025 Intalniri si conferinte
Grain Academy 2025: Liderii cerealelor se întâlnesc la VarnaGrain Academy 2025 se pregătește să reunească, pe 30 octombrie la Varna, principalii actori ai industriei cerealelor din Balcani și nu numai. Conferința oferă liderilor și specialiștilor un cadru structurat pentru analiză de piață, dezbateri strategice și schimb de expertiză, consolidând tradiția evenimentului de a sprijini deciziile informate în comerțul cu cereale și oleaginoase Mai multe>>
24-09-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de plată pentru Campania 2025 la Centrele APIA unde acestea au fost depuse. Mai multe>>
24-09-2025 Stiri agricole
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează, în perioada 25-27 septembrie 2025, cea de-a XXIV-a ediție a Conferinței internaționale ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă”, eveniment de referință pentru cercetarea științifică în domeniul Științelor Vieții. Cu participarea a 400 de specialiști din România și din alte 15 țări, conferința reprezintă un forum științific dinamic, favorizând schimbul de opinii, de concepte inovatoare și de promova... Mai multe>>
23-09-2025 Stiri agricole
Târgoviște, 30–31 octombrie 2025 – Consorțiul Clusterului Wallachia, în parteneriat cu Centrul European de Inovație Digitală EDIH-Wallachia eHub, organizează cea de-a patra ediție a Summitului InnopRo – Innovation Pathways Romania, găzduit de Universitatea Valahia din Târgoviște. InnopRo este o platformă internațională dedicată inovației, tranziției digitale și sustenabile, care aduce împreună companii, clustere, universități, centre de cercetare și autorități publice pentru a construi noi lanț... Mai multe>>
23-09-2025 Stiri agricole
Christophe Hansen, noul Comisar European pentru Agricultură și Alimentație Comisarul European pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, va participa pe 9 octombrie 2025 la Conferința Națională AGRI4FUTURE 2035 România – Obiectiv 2035 organizată de Clubul Fermierilor Români la București, marcând prima sa vizită oficială în România în această calitate. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>