In perspectiva Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, Guvernul a aprobat astazi o Ordonanta de urgenta prin care se modifica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2013 privind unele masuri pentru dezvoltarea si sustinerea fermelor de familie si facilitarea accesului la finantare al fermierilor. Noile modificari vizeaza achizitiona terenurilor agricole, schimbarea bazei de calcul a fermei de familie de la UDE la valoarea standard a productiei agricole (SO), precum si acordarea de garantii pentru o mai buna absorbtie a fondurilor europene.
Fata de obiectivul sprijinului achizitiei de terenuri agricole in vederea cresterii suprafetelor exploatate pentru rentabilizarea si eficientizarea productiei agricole, modificarile vizeaza redefinirea situatiilor in care se poate achizitiona teren agricol cu garantia fondurilor de garantare constituite din fonduri publice. Fata de forma actuala, care se refera la achizitia terenului aflat in arenda doar de catre arendas, prin modificare se procedeaza la extinderea aplicabilitatii legii persoanelor fizice sau juridice, eliminand aceasta conditionare, pentru cei care detin o exploatatie agricola conform declaratiilor APIA, pana la atingerea unui plafon de maximum 1.000 de ha in proprietate.
Pentru buna functionare a schemei de microcreditare este necesara schimbarea bazei de calcul a fermei de familie de la unitatea de dimensiune economica (UDE) la valoarea standard a productiei agricole (SO), astfel cum este reglementata baza de calcul din PNDR, in conformitate cu Regulamentele Europene.
Exista numeroase solicitari din partea potentialilor beneficiari pentru a acordarea de garantii de catre institutiile financiare nebancare cu care MADR are incheiate conventii de garantare, fapt care ar conduce la o mai buna absorbtie a fondurilor europene.
In situatia actuala, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2013 s-a instituit cadrul juridic pentru garantarea creditelor acordate de catre institutiile finantatoare fermierilor pentru achizitia de terenuri agricole. In perspectiva Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, absorbtia fondurilor europene depinde in foarte mare masura de extinderea numerica a potentialilor beneficiari, prin transformarea unui numar cat mai mare de gospodarii rurale in ferme cu caracter productiv-comercial si stimularea productiei agricole vegetale si animale, prin sustinerea intreprinzatorilor individuali la nivel de ferma. Aceasta este necesar a se realiza atat pentru partea de investitii, cat si prin masuri de incurajare si sprijin a achizitionarii de terenuri agricole pentru cresterea suprafetelor de teren exploatate, respectiv a fermelor. Rezultatul evaluarii impactului acestor masuri atesta interesul extins al fermierilor pentru accesarea creditelor pentru achizitia de terenuri agricole in vederea infiintarii/ extinderii exploatatiilor proprii.
Avand in vedere conditiile impuse de prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2013, potrivit carora dispozitiile acestuia se aplica doar cumparatorilor persoane fizice sau juridice care detin calitatea de arendas, se impune extinderea aplicabilitatii legii persoanelor fizice sau juridice care detin, in conditiile legii, o exploatatie agricola conform declaratiilor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), pana la atingerea unui plafon de maximum 1.000 de ha in proprietate.
Fata de obiectivul sprijinului achizitiei de terenuri agricole in vederea cresterii suprafetelor exploatate pentru rentabilizarea si eficientizarea productiei agricole, prezentul proiect vizeaza redefinirea situatiilor in care se poate achizitiona teren agricol cu garantia fondurilor de garantare constituite din fonduri publice, asa cum sunt prevazute la lit. b) a art.2 din acest act normativ, respectiv punctul (i), care in forma actuala se refera la achizitia terenului aflat in arenda doar de catre arendas. Aceasta modificare este corelata cu prevederile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului, cu modificarile si completarile ulterioare.
Se propune astfel clarificarea acordarii de garantii pentru finantarea achizitiei de terenuri agricole de catre persoanele fizice sau juridice care au in exploatare teren agricol conform declaratiilor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), pana la atingerea unui plafon de maximum 1.000 de ha in proprietate, pentru asigurarea accesului egal la garantiile acordate de catre fondurile de garantare din fonduri publice pentru finantarea achizitiei de terenuri agricole. Corespunzator, punctul (ii) si definitia fermei de familie sunt propuse spre modificare pentru clarificarea categoriei de persoane care cumpara teren agricol in vederea extinderii suprafetei agricole exploatate in scopul infiintarii/ rentabilizarii fermelor de familie.
Pentru buna functionare a schemei de microcreditare este necesara schimbarea bazei de calcul a fermei de familie de la unitatea de dimensiune economica (UDE) la valoarea standard a productiei agricole (SO), astfel cum este reglementata baza de calcul din PNDR. Exista numeroase solicitari din partea potentialilor beneficiari pentru a acordarea de garantii de catre instituitiile financiare nebancare cu care MADR are incheiate conventii de garantare, fapt care ar conduce la o mai buna absorbtie a fondurilor europene.
Romania prin MADR a transmis Comisiei Europene pentru validare coeficientii productiei standard (SO 20100) pe culturi, respectiv pe cap de animal. Aceasta definitie a bazei de calcul a productiei va fi utilizata si in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.
Sursa: MADR
18-11-2025 Fonduri europene

Termenul pentru depunerea ultimei tranșe de plată a fost extins până la cel mai târziu 30 noiembrie 2025 pentru beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR), care au primit aprobarea pentru prelungirea duratei de implementare conform solicitării pe care aceștia au depus-o la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
17-11-2025 Stiri agricole

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) salută decizia Organizației Europene și Mediteraneene pentru Protecția Plantelor (EPPO) de a include pe agenda sa elaborarea unui standard tehnic dedicat evaluării eficacității insecticidelor împotriva Tanymecus spp., dăunător devastator pentru culturile de porumb și floarea-soarelui. Mai multe>>
17-11-2025 Ministerul Agriculturii

În data de 17 noiembrie 2025, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Violeta Mușat participă la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, ce se desfășoară la Bruxelles. Agenda evenimentului include teme de interes major pentru pentru viitorul agriculturii și al pescuitului european, cu impact asupra fermierilor și producătorilor români. Mai multe>>
14-11-2025 Stiri agricole

Exporturile de mărfuri agricole ale României prin Portul Constanța continuă să crească accelerat în acest sezon, iar cele mai recente date arată o cerere puternică de cereale românești pe piețele internaționale. Grâul rămâne, detașat, vedeta exporturilor, depășind toate celelalte culturi la volum și ritm de vânzare – un lucru firesc, având în vedere recolta bună de anul acesta. Mai multe>>
12-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), un pas important pentru creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor. Mai multe>>
12-11-2025 Stiri agricole

Clubul Fermierilor Români se opune propunerii Comisiei Europene din 16 iulie și concesiilor minimaliste anunțate pe 9 noiembrie de către Președinta Ursula von der Leyen privind reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada 2028-2034. Considerăm că această propunere pune în pericol viitorul agriculturii românești și europene prin reduceri bugetare drastice și prin subminarea autonomiei PAC. Mai multe>>
11-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, înperioada 16 octombrie – 10 noiembrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de 553.545 fermieri, cu suma totală de 503.838.336,10 euro (2.559.619.384 lei). Mai multe>>
11-11-2025 Stiri agricole

Prețurile mondiale ale mărfurilor alimentare au scăzut, în general, în luna Octombrie, determinate în mare parte de stocurile globale abundente, conform măsurii de referință publicate vineri, 7 Noiembrie de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Mai multe>>
07-11-2025 Credite agricultura

- 300 de clienți fermieri în regiunea Moldova Sud - 181 milioane lei finanțări acordate fermierilor din zona Moldova Sud în primele șase luni din 2025 - aproximativ 50% cotă de piață în rândul fermierilor din regiune care operează suprafețe mai mari de 100 de hectare Mai multe>>
05-11-2025 Stiri agricole

Pachetul de finanțare sustenabilă a fost lansat în cadrul Climate Supplier Event by Auchan, aflat la cea de-a doua ediție și organizat sub egida Climate Change Summit. Auchan România și BRD – Groupe Société Générale anunță lansarea în premieră a unui pachet de finanțare sustenabilă dedicat exclusiv furnizorilor Auchan. Această inițiativă face parte dintr-un parteneriat strategic ce susține decarbonizarea operațiunilor și a produselor alimentare și nealimentare. Mai multe>>
05-11-2025 Stiri agricole

În cadrul Zilei Olandei @ INDAGRA 2025, eveniment amplu ce a avut loc pe 30 octombrie a.c., la Romexpo, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București a organizat conferința „Devenind tot mai puternici: producție agroalimentară rezilientă pentru o Europă în schimbare”, dedicată dialogului și cooperării în domeniul agroalimentar dintre România și Țările de Jos. Mai multe>>
05-11-2025 Ministerul Agriculturii
România a înregistrat un progres semnificativ în implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014–2020, atingând până la această dată un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea agriculturii și a mediului rural. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>