In fiecare an, Patria Credit IFN SA, institutie traditional dedicata creditarii producatorilor agricoli si micilor antreprenori din mediul rural, sarbatoreste in data de 20 octombrie Ziua Europeana a Microfinantarii. Pentru a marca acest eveniment, anul acesta Patria Credit lanseaza o oferta speciala pentru toti cei interesati si acorda credite cu ZERO comision de acordare pentru toate solicitarile de finantare primite in perioada 18 – 23 octombrie 2018.
“In cei peste 15 ani de experienta in domeniul microfinantarii am intalnit o multime de producatori agricoli extrem de gospodari, care fac lucrurile sa se miste in comunitatile lor si fara de care nu am avea produse locale in piete si magazine. Oferta lansata de noi astazi este dedicata lor, celor care stiu ca prin munca rezultatele nu intarzie sa apara. Acelasi entuziasm si dorinta de dezvoltare le-am intalnit si la partenerii francizelor Patria Credit, care vor oferi de asemenea credite fara comision de acordare cu ocazia Zilei Microfinantarii. Ne bucuram sa facem parte din avangarda microfinantarii europene si sa fim promotori ai acestei “miscari”, i-am spune noi, prin care urmarim incluziunea economica si financiara a cat mai multor romani.”, a declarat Raluca Andreica, director general Patria Credit.
Parte a European Microfinance Network, Patria Credit IFN SA ofera in Romania credite flexibile, fara avans, fara garantii si usor de accesat pentru investitii, capital de lucru si mixt pentru legumicultura, pomicultura, apicultura, zootehnie, cereale si nu numai, fiind alaturi atat de producatorii agricoli cat si de micii intreprinzatori locali. Totodata, in 2018, institutia financiara a lansat la nivel national programul de micro-francize Patria Credit, din care fac parte deja 4 unitati partener deschise in Vanju Mare, Gurahont, Paleu si Baia. Noi puncte de franciza sunt preconizate a fi deschise in lunile urmatoare.
Oferta ZERO comision de acordare este disponibila in toate unitatile Patria Credit, precum si cele de tip franciza, in perioada 18 – 23 octombrie 2018, telefonic la numarul 0800 872 874 (telefon gratuit apelabil din orice retea nationala) sau prin solicitare on-line pe https://www.patriacredit.ro/promotii/ziua-microfinantarii
Mai multe detalii despre produsele Patria Credit se gasesc pe www.patriacredit.ro
14-11-2025 Stiri agricole

Exporturile de mărfuri agricole ale României prin Portul Constanța continuă să crească accelerat în acest sezon, iar cele mai recente date arată o cerere puternică de cereale românești pe piețele internaționale. Grâul rămâne, detașat, vedeta exporturilor, depășind toate celelalte culturi la volum și ritm de vânzare – un lucru firesc, având în vedere recolta bună de anul acesta. Mai multe>>
12-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), un pas important pentru creșterea flexibilității și eficienței intervențiilor destinate fermierilor. Mai multe>>
12-11-2025 Stiri agricole

Clubul Fermierilor Români se opune propunerii Comisiei Europene din 16 iulie și concesiilor minimaliste anunțate pe 9 noiembrie de către Președinta Ursula von der Leyen privind reforma Politicii Agricole Comune pentru perioada 2028-2034. Considerăm că această propunere pune în pericol viitorul agriculturii românești și europene prin reduceri bugetare drastice și prin subminarea autonomiei PAC. Mai multe>>
11-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, înperioada 16 octombrie – 10 noiembrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de 553.545 fermieri, cu suma totală de 503.838.336,10 euro (2.559.619.384 lei). Mai multe>>
11-11-2025 Stiri agricole

Prețurile mondiale ale mărfurilor alimentare au scăzut, în general, în luna Octombrie, determinate în mare parte de stocurile globale abundente, conform măsurii de referință publicate vineri, 7 Noiembrie de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Mai multe>>
07-11-2025 Credite agricultura

- 300 de clienți fermieri în regiunea Moldova Sud - 181 milioane lei finanțări acordate fermierilor din zona Moldova Sud în primele șase luni din 2025 - aproximativ 50% cotă de piață în rândul fermierilor din regiune care operează suprafețe mai mari de 100 de hectare Mai multe>>
05-11-2025 Stiri agricole

Pachetul de finanțare sustenabilă a fost lansat în cadrul Climate Supplier Event by Auchan, aflat la cea de-a doua ediție și organizat sub egida Climate Change Summit. Auchan România și BRD – Groupe Société Générale anunță lansarea în premieră a unui pachet de finanțare sustenabilă dedicat exclusiv furnizorilor Auchan. Această inițiativă face parte dintr-un parteneriat strategic ce susține decarbonizarea operațiunilor și a produselor alimentare și nealimentare. Mai multe>>
05-11-2025 Stiri agricole

În cadrul Zilei Olandei @ INDAGRA 2025, eveniment amplu ce a avut loc pe 30 octombrie a.c., la Romexpo, Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București a organizat conferința „Devenind tot mai puternici: producție agroalimentară rezilientă pentru o Europă în schimbare”, dedicată dialogului și cooperării în domeniul agroalimentar dintre România și Țările de Jos. Mai multe>>
05-11-2025 Ministerul Agriculturii
România a înregistrat un progres semnificativ în implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014–2020, atingând până la această dată un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea agriculturii și a mediului rural. Mai multe>>
05-11-2025 Intalniri si conferinte
Agri Trade Summit: 26 februarie 2026 – Romexpo, Pavilionul C2, București.O nouă ediție a platformei care reunește liderii agribusiness-ului. Mai multe>>
05-11-2025 Ministerul Agriculturii
Calendarul estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare pentru intervențiile din cadrul Pilonului II – Dezvoltare Rurală al Planului Strategic PAC 2023–2027 a fost publicat pe site-ul oficial al MADR. Mai multe>>
05-11-2025 Ministerul Agriculturii
România își consolidează poziția de lider în agricultura europeană, atingând în 2025 performanțe istorice în exporturile de cereale și animale vii către piețele din afara Uniunii Europene, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeană – Agridata Europa: Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>