Plan de afaceri - productia agroalimentara

 

1.DESCRIEREA AFACERII

2.DESCRIEREA FIRMEI

3.DESCRIEREA PERSONALULUI CHEIE

4.DESCRIEREA PRODUSELOR SI SERVICILOR

...

 

 

 

SC AGRO-ECO-PROD SRL (AEP)

Pecica, judetul ARAD

 

 

 

1.DESCRIEREA AFACERII

 

1.DESCRIEREA OBIECTIVELOR AFACERII

 

Obiective specifice

SC AGRO-ECO-PROD SRL reprezinta o societate care are o activitate de baza productia agroalimentara si ca activitate complementara turismul prin pensiunea PADUREA GHEDUS (plan de afacere prezentat anterior)

SC AGRO-ECO-PROD SRL se bazeaza in activitatea sa de baza pe cele 90 de hectare de teren aflat in proces de certificare ecologica (maxim 2 ani), pe cresterea a trei specii de animale din rase pentru carne (porci, vaci si oi) si pe procesarea a 12 preparate si mancaruri traditionale de carne.

 

Planificarea specifica

Ferma vegetala de 90 hectare produce cereale si furaje pentru animale in sistem ecologic.

Pe o parte din terenul agricol al fermei sunt amenajate pasuni pentru cresterea in sistem ecologic al animalelor de carne respectindu-se incarcatura de UVM/ha.

La punctul de lucru al firmei SC AGRO-ECO-PROD SRL se va realiza prin investitie o carmangerie moderna, cu utilaje de ultima generatie, care vor creste mult calitatea produselor traditionale si productivitatea muncii.

 

Acorduri finaciare specifice

Totalul investitiei in carmangerie (linii de abatorizare ovine, porcine si taurine) si celelalte obiective productive vor fi de aproximativ 500 mii euro.

Veniturile anuale vor fi de 1200 mii euro, iar rata medie a profitului va fi de 40 % reprezentand un profit net de 480 mii euro.

 

 

2.DESCRIEREA FIRMEI

 

Numele afacerii (numele legal): SC AGRO-ECO-PROD SRL

Numele proprietarilor, partenerilor, investitorilor: Mester Iosif Toma

Data si locul inregistrarii: in curs de inregistrare

 

3.DESCRIEREA PERSONALULUI CHEIE

 

Organigrama:

Administrarea afacerii va fi asigurata de solicitat.

 

Sectorul de productie va fi servit de 10 persoane:

Ingrijitor zootehnie

Macelari specialisti

Contabil

Conducator auto

Muncitori specializati

Vanzatoare

 

Calificari profesionale, nume, calificari, abilitati, pregatire.

Diploma absolvire cursuri de calificare in meseriile de agricultor, crescator de animale, macelar, conducator auto, mecanizator agricol, contabilitate, management si marketing firma

 

4.DESCRIEREA PRODUSELOR SI SERVICILOR

SC AGRO-ECO-PROD SRL produce retete de produse traditionale sub marca proprie, adaptata nevoilor partenerilor sai.

Cele 12 produse traditionale au o originea controlata a materiei prime, care este produsa in ferma proprie. Culturile, animalele, produsele si mancarurile traditionale sunt certificate ecologic, sunt atestate ca produse traditionale si in curs de certificare ca Denumire de Origine Protejata (DOP) la nivelul Uniunii Europene

Aceste produse traditionale si mancaruri realizate in cadrul firmei sunt urmatoarele:

  • tocanita la ceaun (specialitatea casei),

  • micii traditionali,

  • salamul de vara picant,

  • carnatii picanti

  • toba de casa picanta

  • maios de casa picant

  • sangerete de casa picant

  • cartabos de casa picant

  • sunca afumata

  • slanina afumata

  • ciolan afumat

  • costita afumata

 

Descrierea produsului traditional “Carnatii picanti de Pecica”

Carnatii picanti de Pecica” este un produs traditional care se prepara din carne tocata si slanina tare, provenite de la animale ingrasate pana la o greutate de cel putin 135 kg, obtinute prin rasele Mangalita, Bazna si Marele Alb.

Calitatea adecvata a carnii pentru prepararea produsului se obtine prin dezosarea manuala, care permite inlaturarea completa a tendoanelor in cursul prelucrarii a aproape intregii mase de carne.

Carnatii picanti de Pecica” este un produs din carne cu un continut de proteine fara tesut conjunctiv de minimum 15 %, in componenta caruia intra carne de porc si slanina tare, tocate pana la dimensiunea de 4-6 mm si introduse in intestine groase de porc sau in intestine artificiale permeabile la abur, afumat in general la fum de fag, maturat si conservat prin uscare. Este condimentat in mod traditional cu ardei dulce macinat si ardei iute macinat, usturoi, seminte de chimen macinat, piper alb si sare. Ardeiul iute macinat este cel care predomina.

Forma carnatului este cilindrica, cu diametrul de 40-60 mm si lungimea de 20-55 cm, iar densitatea este uniforma. Capatul legat, de care atarna carnatul, este alungit, iar celalalt capat este rotund. Pielita este curata si are suprafata uniforma, fara defecte sau mucegaiuri, usor denivelata si aderand bine la umplutura. Culoarea este rosu inchis, bucatelele de slanina fiind vizibile prin pielita. Umplutura este compacta, flexibila si bine inchegata, se taie usor in felii si nu este nici moale, nici tare, ci usor masticabila. In sectiune se vad granulele de carne si de slanina de 4-6 mm, colorate in roșu inchis si, respectiv, in portocaliu, de ardeiul iute si distribuite uniform in pasta de carne. Carnatul are un miros placut de afumatura si mirodenii si un gust armonios, picant datorita ardeiului iute. Este comercializat in vrac sau ambalat in cantitati variate, intreg sau in felii, inclusiv sub vid sau sub atmosfera modificata.

Carnatii picanti de Pecica” se prepara din spata, ciolanul, fleica, cotletul, ceafa si costita (carnea fiind dezosata manual) de pe semicarcase (respectiv, fara cap si picioare) si din slanina tare (fara glande), provenite de la porci din rasele mentionate.

Bucatile de carne (congelate la o temperatura de - 2 °C pana la - 4 °C sau refrigerate in prealabil intre 0 °C si 7 °C) si slanina (congelata intre 0 °C si - 7 °C) sunt tocate la masina pana la dimensiunea unor granule de 4-6 mm, dupa care se adauga condimentele si azotatul de sodiu. Cu pasta rezultata (care are o temperatura intre 0 °C si - 4 °C) sunt umplute la masina intestinele groase de porc sau intestinele artificiale permeabile la abur, dupa care carnatii sunt fie capsati, fie legati la capat.

Carnatii umpluti sunt apoi afumati la fum de busteni din lemn de esenta tare (in special fag) care ard lent, timp de 3-5 zile la o temperatură de 20 °C, intr-un spatiu cu umiditatea relativa cuprinsa intre 90 % si 70 %.

Specificitatea carnatilor este data de metoda de productie, de ingrediente si de condimente, principalul condiment fiind ardeiul iute. Pe langa ardei iute si sare se regasesc, fara a fi predominate, chimen, piper si usturoi. Condimentele sunt integrate armonios, ardeiul iute iesind in evidenta ca aroma si culoare.

Carnatii corespund gustului si obiceiurilor de consum ale locuitorilor din partea ungureasca a orasului pecica, respectiv in Rovine. Maestrul macelar Mester Iosif Toma a castigat numeroase concursuri locale in cadrul festivalului annual “Pomana porcului” care are loc in orasul Pecica, cu renumitii sai carnati picanti de Pecica.

 

Descrierea “Tocanitei traditionale a la Pecica”

  • 200 grame carne de vita fara os;

  • 30 grame ceapa;

  • 15 grame ardei gras;

  • 15 grame rosii;

  • 15 grame untdelemn (1/2 ulei si ½ untura de porc);

Mod de preparare:

Se curata si se spala bine carnea, ceapa, ardeii si rosiile.

In prima faza: se taie ceapa felii subtiri si se rumeneste in untelemnul incins intr-o tigaie. Carnea de vita se taie in cuburi, apoi se caleste pana prinde culoarea alba impreuna cu ceapa aurie. Cand carnea a prins culoarea alba se trage tigaia de pe foc si se pune boia dulce si iute dupa gustul fiecaruia.

In faza a doua: carnea se pune la foc si se stropeste cu un pahar de vin rosu sec si se lasa sa fiarba; se amesteca totul cu o lingura de lemn pana carnea incepe sa fiarba in sucul propriu.

Cand carnea sa fiert pe jumatate, condimentam cu piper alb, mustar, foi de dafin, nucsoara, chimen macinat, putin usturoi, crema de gulas dulce si iute dupa gust, putin marar, verdeata de patrunjel taiat marunt-marunt, dar nu toata cantitatea deodata.

Intre timp daca zeama se scurteaza mai stropim cu cate un pahar de vin sa nu se prinda de fundul vasului, amestecand cu lingura de lemn.

Pentru imbunatatirea gustului mai nou se condimenteaza cu cuburi maggi, cu un gust specific de tocanita folosit in bucataria maghiara.

Se sareaza cand totul este aproape gata.

Pentru gusturi rafinate, eu folosesc si alte condimente, mai ales pentru carnea de oaie; asta este o inovatie in gastronomia moderna. Carnea de vita se poate combina cu carnea de porc obtinandu-se un produs culinar cu un gust deosebit de rafinat; chiar exotic daca folosim carne de caprioara sau de cerb.

De retinut: Enigma gusturilor sunt condimentele folosite in bucatarie. Se folosesc peste 80 de condimente in gastronomia mondiala. Vinurile si derivatele vinului sunt mult apreciate in bucataria contemporana. Este bine de stiut ca prin fierbere alcoolul se evapora si gustul ramane.

Cand este gata preparatul trebuie sa aibe un saft gros, sosos, de culoare bruna (culoarea unei caramizi). Tocanita se serveste cu cartofi natur, pireu de cartofi, cu cuscus, chiar cu spagheti.

Observatii: Datorita vinului sec si condimentarii cu mustar, nu necesita acrituri sau salate. Tocanita cea mai reusita se face in ceaun de fonta, totul la un foc lent, cu lemn de esenta tare.

De obicei se serveste cu un vin rosu sec sau demisec dupa preferinte.

 

Descrierea rasei de porci MANGALITA

Mangalita este o rasa traditionala si ecologica tot mai mult apreciata din punct de vedere gastronomic.

Importanta: procent ridicat de grasime; rustica si rezistenta; se preteaza pentru fabricarea salamurilor uscate.

Descriere rasa: cap – potrivit de mare; profilul – usor concav; urechile – de marime si port diferit; forma trunchiului – de butoi; linia superioara – convexa; culoarea – blonda, neagra, rosie; parul – abundent si cret.

Performante: prolificitate – 6-7 purcei; spor mediu zilnic – 400 0 00 grame; consum specific 5,5 – 6 kg; procent de carne 45 %; raport carne grasime 1,1/1.

In Romania exista un program pentru acesta rasa. Titlul proiectului este: Certificarea si conservarea potentialului genetic al rasei Mangalita prin metode biotehnologice” Persoana de contact al proiectului este seful de lucrari dr. ing. Marius ZAHAN de la Universitatea USAMV Cluj-Napoca. ADRESA: calea Manastur, nr. 3-5; Cluj-Napoca, jud. Cluj, cod postal 400372; telefon 0264 596384 - 220, fax 0264 593792; email [email protected]" _cke_saved_href="mailto:[email protected]">[email protected]

 

Descrierea rasei de oi SUFFOLK

Suffolk a fost recunoscuta pentru prima data ca rasa pura in 1810, rezultand din incrucisarea oilor Norfolk cu berbecuti Southdown. In 1886 in registrul oficial al rasei erau trecute 46 de turme iar in 19997, numarul lor a crescut la 2149.

Rasa este prezenta in toate tarile producatoare de carne de ovine. Astazi Marea Britanie exporta ovine Suffolk in Austria, Azore, Belgia, Cehia, Slovacia, Franta, Germania, Italia, Kenya, Olanda, Portugalia si Spania.

Suffolk este o rasa care se distinge prin capul si picioarele in intregime negre si lana uni, scurta si deasa. Concursurile jurizate arata ca Suffolk are cele mai mari rate de crestere dintre rasele cu berbeci de reproductie.

Numarul 1 intre rasele de baza, Suffolk este intalnit in 50% dintre turmele comerciale. Incrucisat cu oi hibride, produce miei care se maturizeaza devreme si pot asigura pretul maxim platit pentru primii miei de primavara pe piata. Comerciantii pot vinde miei neintarcati la varsta de 10-14 saptamani. Miei vanduti mai tarziu, la greutati mai mari pastreaza carcasa slaba, impanata cu carne. Miei Suffolk tinuti pentru crestere raspund perfect la imbunatatirea nutritiei.

Un alt punct forte al rasei sunt oile rezultate din incrucisare cu Suffolk, utilizate in turme comerciale. Ele se comportra foarte bine in privinta fatarilor timpurii si adauga un punct in plus conformatiei mieilor lor.

Din 1797 (cand sa facut prima referire la Suffolk), rasa a mai evoluta pentru a indeplini nevoile consumatorilor, dar si-a pastrat capacitatea de a oferii miei pentru macelarii. Suffolk este un lider printre rasele de referinta din lume.

Informatii generale

  • prolificitate medie: mioare 158%; oi mature 171%;

  • greutate medie a mieilor la nastere: 5,4 kg unici; 4,5 kg gemeni;

  • greutatea carcaselor la taiere 17,5-20 kg;

  • greutatea adultilor: 84 kg oaia; 130 kg berbecii;

  • productia medie de lana: 3,2 kg.

 

Descrierea rasei de vaci ABERDEEN -ANGUS

Rasa Aberdeen - Angus este cea mai populara rasa de carne din insulele britanice si din lume, ceea ce reflecta cererea tot mai mare a consumatorilor pentru carne de bovine de calitate, cu o garantie si asigurare a calitatii pe care numai Aberdeen-Angus le poate oferii.

Aberdeen-Angus este usor de ingrijit, un considerent economic important avand in vedere numarul redus de brate de munca din majoritatea fermelor. Avantajele includ ecornarea (absenta coarnelor) - care face fatarea mai usoara, o buna capacitate de productie, si longevitatea. De asemenea rasa se preteaza bine la pasunat, realizandu-se astfel o productie de carne de bovina de cea mai buna calitate pe cale naturala, cu un minim de nutreturi concentrate. Viteii rezultanti din incrucisari cu rasa Aberdeen-Angus cresc repede si eficient, obtinandu-se carcase de marime medie, cu greutatea in jur de 280-320 kg.

Rasa Aberden-Angus este ideala pentru sistemele de productie mai extensiva din regiunile de ses. Cererea pentru carne Aberden-Angus a inrgistrat o crestere extraordinara - o oportunitat unica pentru producatorii de carne de bovine din Europa in aceste vremuri dificile pentru sectorul de crestere a animalelor. Pentru informatii suplimentare se poate vizita site-ul Web: www.aberdeen-angus.com sau se poate trimite un e-mail la [email protected]" _cke_saved_href="mailto:[email protected]">[email protected] .

 

 

5.DESCRIEREA PROCESULUI DE PRODUCTIE

 

Descrierea functionala a producerii “Carnatilor picanti de Pecica”

Intregul procesul de productie se desfasoara in aria geografica delimitata, incepand cu receptia, transarea, dezosarea bucatilor de carne pana la amestecare, umplere, uscare si afumare. Afumarea se efectuează pentru conservarea produsului si obtinerea gustului specific, folosindu-se lemnul uscat de fag.

Recepţia materiei prime: carcasele de oaie, vita si porc refrigerate sunt aduse la unitatea de procesare, de la sectorul de sacrificare din cadrul fermei, sunt receptionate, din punct de vedere calitativ si cantitativ si examinate sanitar-veterinar. Receptia carcaselor se realizeaza in prezenta medicului veterinar.

Depozitarea materiei prime: carcasele dupa etapa de receptie sunt introduse in spatiile frigorifice de depozitare, pe linie aeriana sau manual, de unde vor fi transportate in sala de transare.

Transarea materiei prime: in sala de transare se realizeaza operatiunea de separare a carcaselor in portiuni anatomice, pe linie aeriana sau manual cu ajutorul ferastraului de transare. In sala de transare se asigura o temperatura constanta de 8-10grade C si o umiditate relativa a aerului de cca. 80%.

Dezosarea materiei prime: separarea oaselor si alegerea carnii se face manual pe mese de transare prevazute cu blaturi din material plastic sau inox. Dezosarea este operatia prin care carnea se desprinde de pe oase. Daca raportul de carne oaie, vita sau porc nu este pregatit corespunzator, se produce fenomenul de taiere a compozitiei.

Scurgerea materiei prime: stratul de carne de 10-15 cm se aseaza in tavi metalice perforate si apoi se depoziteaza in camere frigorifice la 0-4 grade C timp de 24-72 h si o umiditate relativă de 80-85 %. Aceste conditii de temperatura trebuie realizate in camera inainte de introducerea carnii, pentru a evita depunerile de condens pe suprafata carnii, ceea cea ar afecta calitatea produsului finit.

Maturarea materiei prime: carnea se pune la maturat cu sare sau amestec de sarare. Maturarea se realizeaza la temperatura de 0-4 grade C timp de 24 h. Faza de maturare incepe de la temperaturi pozitive de +4 grade C, dupa care temperatura scade treptat in timp, pentru ca in final sa ajunga la – 4 grade. In timpul procesului de maturare carnea trebuie sa fie intoarsa pentru a se obtine o suprafata bine zvantata, racita si cu o temperatura uniforma in masa carnii. In cazul in care aceasta nu este bine racita se poate produce incalzirea carnii in timpul tocarii ceea ce ar duce la obtinerea produsului finit cu goluri de aer.

Tocarea materiei primei: tocarea carnii bine racita se realizeaza la wolf prin sita cu ochiuri de 8–10 mm.

Malaxarea materiri prime: in amestecul de carne tocata, se adauga ingredientele pentru condimentare si supa de oase, dupa care se malaxeaza 10-15 min. Condimentele folosite au fost mentionate la descrierea produsului.Supa de oase se raceste brusc si se strecoara inainte de a fi introdusa in amestecul de carne. Supa de oase are rol de liant si asigura proprietatile organoleptice ale carnatilor picanti de Pecica. Amestecul de carne tocata de oaie si vita pentru carnati, dupa malaxare se lasa din nou la maturat intr- un depozit tampon aproximativ 12-24 h la o temperatura de 0-4 grade C.

Umplerea si modelarea: intestinele naturale se spala in jet de apa potabila pentru a inlatura sarea si se lasa sa se hidrateze pana ce isi recapata elasticitatea. Pasta obtinuta este introdusa in intestine, portionandu-se prin rasucire.

Zvantarea/Uscarea: carnatii umpluti sunt asezati pe carucioare mobile si se depun in depozitul tampon care asigura alimentarea afumatoare tradiţională. Dupa umplere carnatii se lasa la zvantat/uscat 12-24 ore la o temperatura 8- 10 grade C. In aceste depozite tampon, umiditatea aerului este cuprinsa intre 80- 85%, iar ventilatia este permanenta.

Afumarea: afumarea carnatilor se face cu rumegus din lemn de fag uscat. Lemnul de fag este folosit datorita actiunii fenolilor, aldehidelor aromatice si ciclice si a acidului acetic asupra compozitiei din interiorul intestinelor care au proprietati antiseptice, antioxidante, aromatizante, de culoare si luciu. Procesul de afumare are loc intr-o singura etapa timp de 2-3 ore dupa care se lasa la racit 2-3 ore.

Depozitarea Carnatii afumati sunt asezaţi pe carucioare mobile sau direct pe rastele cu spatii intre siragurile de carnati pentru a permite circulatia aerului. Sunt dusi intr-un spatiu de preracire, unde se realizeaza o reducere a temperaturii treptat ajungand pana la +4...+8grade C. Depozitarea se face in spatii cu o temperatura controlata de +4 - +8°C si o umiditate relativa de 75-80 %. Carnatii de Plescoi uscati se depoziteaza in spatii uscate la temperaturi de 12-16 grade C.

 

 

Descrierea tehnologica a culturii de porumb boabe pentru hrana animalelor

 

Porumbul (Zea mays L.) este una din cele mai importante plante de cultura, cu utilizari multiple in alimentatia oamenilor, industrie, hrana animalelor.( conform statisticilor FAO, distributia consumului este : 21% alimentatia umana, 72% hrana animalelor, 7% industrie).

Porumbul este utilizat in hrana animalelor ca nutret concentrat (boabe), porumb masa verde (insilozat), tulpini (coceni) in amestec cu uree si melasa, insilozati (nutret suculent).

Particularitati fitotehnice: rezistenta buna la seceta si caldura, numar relativ redus de boli si daunatori, adaptabilitate la conditii diferite de clima, fiind prasitoare, lasa terenul curat de buruieni, constituie o buna premergatoare pentru multe plante, valorifica bine ingrasamintele organice si minerale, reactioneaza foarte puternic la irigatii, coeficient de inmultire foarte mare, importanta planta melifera si medicinala.

Zone de favorabilitate;

  • zona foarte favorabila (zff)- suprafete intinse din campia din vestul si sudul tarii, cu soluri bogat e in cernoz iom, soluri aluviale (Lunca Muresului, a Oltului, a Dunarii), soluri brun-roscate;

  • zona favorabila (zf) - cea mai extinsa la nivelul tarii : in vest, de-a lungul zonei foarte favorabile, spre interior ; campia Transilvaniei pe cursul Somesului, pana in Tara Barsei si jud. Hunedoara ; in sud Campia Baraganului, zona pana la limita Carpatilor, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei;

  • zona putin favorabila (zpf) - suprafete mari din regiunea dealurilor puternic accidentate si erodate din N Dobrogei, solurile nisipoase din Oltenia, de langa Dunare si Calmatui.

Perioada de vegetatie – In prezent sunt peste 100 hibrizi care se cultiva; Sunt creati hibrizi de la timpurii (cu perioada de vegetatie 100-115 zile), pana la hibrizi tardivi (cu perioada de vegetatie peste 145 zile).

Fiecare hibrid, ca perioada de vegetatie, exprimata in zile (rasarire – maturare), se incadreaza in clase de maturitate conventionala FAO (100-200-300-400-500-600-700-800) ex. FAO 100-timpuriu, FAO 800- tardiv.

Temperatura, ca element esential al precocitatii porumbului, se inregistreaza incepand cu pragul biologic (10 grd. C) Cumularea temperaturilor efectiv utile, prin unitati termice utile, se divide in :indice de inflorire (suma unitatilor termice utile pe perioada de semanat- rasarire –aparitia matasii); indice de maturare (suma unitatilor termice pe perioada de matasire-maturare fiziologica); Suma temperaturilor efectiv utile necesare hibrixilor este cuprinsain general, in intervalul 1000-1400 grd.

Hibrizi romanesti si din SUA (Pioneer) recomandati a fi utilizati, in functie de zonele de resurse termice:

Foarte timpurii (temp. 800-1000): Montana; Suceava 95; Bucovina; Mona; Fundulea 102; etc.;

Timpurii (temp. 1000-1200): Suceava 108; Doina; Betuflor; Dana; Ciclon; Cristal; Turda 160; Helga; Optima; Raisa; etc.;

Semitimpurii (temp. 1200-1400): Elan; Roxana; Podu Iloaiei 110; Turda 200; Turda 200+; Turda Super; Minerva; Saturn; Milcov; Neptun; Oana; Oituz; Pannonia; Marista; Stira; Stefania; Odessa; etc.;

Mijlocii (temp. 1400-1500): Andreea; Opal; Paltin; Fundulea 322; Rapid; Fulger; Soim; etc.;

Semitardivi (temp. 1500-1600): Partizan; Rapsodia; Pandur; Octavian; Fundulea 376; Vultur; Robust; Danubiu; Granit; Safir; Olt; Faur; Campion; Dacic; Orizont; Fundulea 410; Lovrin 400; Fulvia; Pura; Volga; Florencia; Pioneer3578; Randa; etc.

Tardivi (temp. peste 1600): Temerar; Cocor; Fundulea 365; Luana; Paolina; Pioneer 3362;

Perioada de semanare. Incepe cand temperatura de prag este de 8 grd .C, la 10 cm adancime: 1-20 aprilie in campia din vestul si sudul tarii, Dobrogea si sudul Moldovei; 15-20 aprilie in campia Transilvaniei si centrul Moldovei; 20-30 aprilie in zonele subcarpatice si nordul tarii (poate fi prelungita in prima decada a lunii mai);

Perioada inceperii recoltarii – In conditiile de clima ale tarii noastre si a sortimentului de hibrizi utilizati, perioada de recoltare poate incepe, la hibrizii foarte timpurii, in prima decada a lunii septembrie si continua in a doua jumatate a lunii octombrie, la hibrizii tardivi. Recoltarea incepe cand umiditatea boabelor este de 30% (chiar 32%), in cazul recoltarii in stiuleti si pastrarii tot sub forma de stiuleti, sau este de 25% (min 21%,max.28%) cand recoltarea se face in boabe.

Date privind consumuri specifice (conditii de calitate): puritate biologica: 99,0%; puritate fizica: min 98 %; capacitatea de germinatie min 90%; necesarul de samanta- 15-25 kg/ha; masa hectolitrica (MH) (kg/hl) 70 – 82; masa a 1000 boabe (MMB) (gr.) 200-450; mii boabe la kg : 4-10.

Planta premergătoare: Foarte bune premergatoare sunt mazarea, fasolea, soia, nautul, inul pentru ulei, cartofii si cerealele paioase. Bune: floarea soarelui, porumbul 1-2 ani, sfecla de zahăr culturi furajere. Medii: sorgul,ricinul.

Aratul: Pe solurire mijlocii si grele este de 25-30 cm adincime; Pe solurile usoare este de 20-25 cm adincime; Pregatirea teren se face toamna sau primavara prin lucrari superficiale; Pregatirea patului germinativ se realizeaza printr-o singura trecere cu combinatorul, cand solul permitela 6-8 cm.

Fertilizarea de baza. Fertilizarea de baza cu gunoi de grajd se recomanda a fi facuta toamna cu 30-40 de tone de gunoi de grajd fermentat. Ingrasaminte ecologice lichide se vor aplica pe vegetatie.

Samanta si semanatul:

Tratamentul semintei. Combatere boli (taciunele stiuletilor si paniculelor, taciunele comun al porumbului, putregaiul tulpinilor si stiuletilor, inflorirea alba a boabelor) se va face obligatoriu fungicide ecologice.

Precizia semanatului este oferita de reglarea corespunzatoare a semanatoarei: (55 000 plante recoltabile-orifici 14- dinti ax distribuitor 22- dinti ax roata 9); (60 000 plante recoltabile-orifici 16- dinti ax distribuitor 22 - dinti ax roata 9); (65 000 plante recoltabile-orifici 16- dinti ax distribuitor 22- dinti ax roata 11). Precizia semanatului asigura pierderi minime de plante si un control excelent al adancimii de semanat si al distantei intre randuri.

Epoca de semanat: va trebui sa tina cont de rezerva de apa din sol, de presiunea bolilor si daunatorilor, de presiunea buruienilor si de soiul utilizat. Perioda optima de semanat este primavara cand in sola adancimea de semanat se inregistreaza temperatura de 8-10 grade C.

Densitatea se stabileste in functie de potentialul biologic al soiului, indicii de calitate a semintei si starea fitosanitara a acestora, de epoca de semanat, de calitatea patului germinativ, si de presiunea bolilor la densitati marite. Hibrizi timpurii 60 000-65 000 plante recoltabile la hectar. Hibrizi semitimpurii 55 000-60 000 plante recoltabile la hectar. Hibrizi timpurii 50 000-55 000 plante recoltabile la hectar.

Cantitate de samanta la hectar: 15-25 kg

Adancimea de semanat 5-7cm

Combatere bolilor la porumb in timpul vegetatiei. Toate culturile se vor trata cu fungicide ecologice.

Combatere daunatori: Se vor aplica tratamente ecologice, si biopreparate dinamice.

Combatere buruieni. Se vor efectua lucrari de rotatie a culturilor, lucrari cu sapa rotativa cu cultivatoare si pluguri de deschis rigole avand efect de musuroit si ingropand astfel buruienile pe rand.

Irigare culturi: se recomanda 3-4 udări a cate 600-800 mc/ha

Recoltarea. Recoltarea in stiuleti se face la o umiditate de 30-32%, iar in boabe la 23-25% umiditate. Se pot obtine curent productii de peste 10 000 kg/ha boabe stas.

Depozitarea. Se vor executa lucrări de lopătare, condiţionare, lotizare şi controale periodice privind condiţiile de păstrare. Pentru combaterea insectelor din depozite se utilizează doar produse ecologice.

 

 

 

6.DESCRIEREA INVESTITIEI

Liniile de abatorizare pentru porcine, ovine si taurine, sunt adecvate la cerintele firmei si conforme cu normele sanitare europene si USDA.

Instalatiile cuprind boxe de asomare traditionale, sangerare automata pe banda sau verticala, bazine de oparire cu sistem de inaintare automat, depilatoare, biciuitoare, flambare orizontala sau verticala, fierastraie, linii automate (conveieri) pentru preracire si stocare in depozitele frigorifice.

Liniile automate sunt controlate de tablouri de comanda cu diferite niveluri de informatizare si cu posibilitatea implementarii sistemului de trasabilitate.

Liniile de transare si portionare pentru porcine, ovine si bovine, cu sistem de transare traditional orizontal, sunt dotate cu benzi transportoare modulare cu suport din inox, benzi pentru recoltarea oaselor si grasimii, benzi pentru navete si caserole, cantarire automatizata, etc.

Valoarea investitiei este de aproximativ 500 euro, in functie de ofertele primite de la firmele producatore de linii de abatorizare si transare.

 

 

II.STUDIUL DE PIATA

 

7.DESCRIEREA CLIENTELEI

Piata pentru produsele traditionale romanesti creste de la un an la altul.

Peste 2.500 de produse traditionale romanesti au fost inregistrate la Ministerul Agriculturii si cauta piata de desfacere locala sau nationala.

In Uniunea Europeana, piata produselor traditionale cumuleaza vanzari de 14 miliarde de euro anual. In Romania, comercializarea acestor produse se face preponderent in targuri si piete, doar un numar restrans fiind expuse pe rafturile marilor magazine. Acele produse cumuleaza insa vanzari anuale de peste 100 milioane de euro, conform statisticilor MADR.

92% dintre consumatori se asteapta ca produsul traditional sa fie obtinut din materii prime traditionale romanesti, iar 84% se asteapta ca inclusiv modul de prelucrare/productie sa aiba la baza un procedeu traditional romanesc. Cu alte cuvinte, majoritatea consumatorilor considera ca un produs trebuie sa indeplineasca simultan cele doua criterii pentru a fi considerat traditional.

Cele mai importante atribute asociate produselor traditionale, in baza studiului realizat sunt:

  • gustul - produsele traditionale sunt mai gustoase decat produsele alimentare obisnuite;

  • modul de comercializare - ar trebui sa fie vandute si in hipermarketuri si supermarketuri in spatii special destinate, nu doar in targuri si piete;

  • sunt mai sanatoase decat produsele obisnuite si sunt mai hranitoare decat produsele alimentare obisnuite.

Atributele asociate la nivel mediu, sunt legate de aspectul produselor (sunt mai apetisante decat produsele alimentare obisnuite), dar si cele legate de pret, cei mai multi afirmand ca sunt mai scumpe decat produsele alimentare obisnuite.

27 % din consumatori cumpare de 2-3 ori pe saptamana produse traditionale

28% se aprovizioneaza o dat pe saptamana

23% cumpara de 2-3 ori pe luna produse traditionale

Rezulta ca 78% dintre consumatori sunt clienti fideli iar clientela si piata este asigurata.

8.DESCRIEREA COMPETITORILOR

In judetul Arad sunt cativa producatori de produse traditionale dintre care doar doi producatori din Nadlac au atestat de producator de produse traditionale. Prin atestarea si certificarea celor 12 produse si preparate traditionale firma SC AGRO-ECO-PROD SRL (AEP) devine cel mai important producator de produse trafditionale ecologice din judetul, si printre putinii din tara.

 

9.DESCRIEREA LOCATIEI

Magazinul de produse traditionale si ecologice ale firmei ofera conditii civilizatii de vanzare. El este situat intr-un vad foarte bun in cadrul halei agroalimentare din centrul orasului Arad. De asemenea are un punct de vanzare in cadrul pensiunii turistice unde periodic are loc si un festival international de gatit in aer liber

 

10.DESCRIEREA METODELOR DE MARKETING

Magazinul de produse traditionale si ecologice ale firmei poate utiliza reguli pentru a crea diversitate si pentru a incuraja creativitatea. Magazinul va avea propria sa istorie sau propriile motive pentru a functiona in viitor. Normele si reglementarile din cadrul magazinului trebuie sa contribuie la promovarea obiectivelor propuse. Unele reguli sunt necesare, precum cele referitoare la respectarea legilor in vigoare. Normele privesc aspectul rafturilor, prezentarea preturilor, legatura dintre culoarea si felul produsului (ecologic, traditional, etc) si au rolul de al stimula pe consumator si de a realiza succesul magazinului.

Blogul firmei, al caror scop este acela de a fi un instrument de promovare si care ajuta firma sa-si construiasca sau sa-si intareasca reputatia sa de producator de produse traditionale si ecologice este actualizat in permaneta cu noi informatii si cu o prezentare grafica deosebita.

 

 

11.FIXAREA PRETURILOR

Produsele au fost testate in cadrul magazinului de prezentare din unde preturile produselor firmei au stat alaturate de rafturile celorlalte magazine din hala agroalimentara, consumatorul urmand sa aleaga pe care il prefera.

 

III.PLANNING FINANCIAR

 

12.PROGNOZARE VENITURI

Totalul investitiei in carmangerie (linii de abatorizare ovine, porcine si taurine) si celelalte obiective productive vor fi de aproximativ 500 mii euro.

Lunar sunt comercializate 20 de tone de produse traditionale si ecologice la un pret tonal de 100 mii euro/luna (5000 euro/tona de produs traditional si ecologic)

Veniturile anuale vor fi de 1200 mii euro, costurile de 360 mii lei iar rata medie a profitului va fi de 40 % reprezentand un profit net de 480 mii euro in primul an si de aproximativ 840 mii euro din al doilea an. In acest caz rata profitului va fi in jur de 70%.

 

13 PROGNOZARE CASH FLOW-ULUI

Venitul este de 100 mii euro/luna (20 tone/luna x 5000 euro/tona =1000)

Cheltuielile de productie sunt de 30 mii euro/luna (costul total preconizat de productie reprezinta 30% din valoarea finala a produsului). Carnea se produce in ferma la costuri foarte mici in sistem ecologic cu investitii putine.

Rata lunara a creditului pentru investitie este de 30 mii euro.

Numerarul lunar disponibil este de 40 mii euro.

Din al doilea an se va platii in intregime investitia si rezulta un CASH FLOW de 70mii euro/ luna.


 

Noutati

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția | 21 - 31 Octombrie 2024

21-10-2024 Targuri si expozitii

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția | 21 - 31 Octombrie 2024

Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și tradițiile de altădată, fiind pregătit cu grijă și măiestrie de meșteșugari pricepuți. Aici veți găsi delicii pentru toate gusturile – numai bune de savurat, dăruit sau adus acasă, pentru a păstra vii tradițiile. Mai multe>>

Retrospectiva sezonului agricol 2023-2024 Agra Asigurări: Despăgubiri de 65.000.000 de lei pentru evenimentele climatice din luna iunie

14-10-2024 Asigurari agricole

Retrospectiva sezonului agricol 2023-2024 Agra Asigurări: Despăgubiri de 65.000.000 de lei pentru evenimentele climatice din luna iunie

Sezonul agricol 2023-2024 a fost marcat de fenomenele meteorologice extreme, afectând puternic fermierii la nivel național. Agra Asigurări lansează retrospectiva daunelor pentru acest sezon conform portofoliului de 1.508.000 ha asigurate. Cu aproape 6000 de polițe active, asigurătorul a înregistrat avizări de daună la peste 50% dintre acestea. Cea mai mare despăgubire a fost în cuantum de 5.476.128 lei, acordată unui fermier din Ilfov afectat de grindină. Mai multe>>

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

14-10-2024 Fonduri europene agricultura

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>

A treia ediție a Agri Trade Summit va reuni peste 1.300 de participanți de top din Agribusiness-ul local și internațional

08-10-2024 Intalniri si conferinte

A treia ediție a Agri Trade Summit va reuni peste 1.300 de participanți de top din Agribusiness-ul local și internațional

AGRI TRADE SUMMIT, principalul eveniment de Agri Trade al României, reunește interesele regionale și definește rolul strategic al României pe piața internațională de Agribusiness. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, Trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru Business. Mai multe>>

Grain Academy 2024 - Explorare profundă a sectorului cerealelor din Balcani și din regiunea Mării Negre, specific și oportunități

01-10-2024 Intalniri si conferinte

Grain Academy 2024 - Explorare profundă a sectorului cerealelor din Balcani și din regiunea Mării Negre, specific și oportunități

Conferința Grain Academy 2024 va reuni și în acest an reprezentanți ai companiilor și consultanțelor agricole din Balcani și regiunea Mării Negre sub auspiciul unei teme circumscrise recentelor conflicte geopolitice și instabilității economice globale - Piețele în punctul în care cresc temerile de recesiune și așteptările pentru un nou Superciclu al mărfurilor. Creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și practici agricole sofisticate. Mai multe>>

Cum să evitați greșelile financiare frecvente și să economisiți mai mult

01-10-2024 Afaceri agricole

Cum să evitați greșelile financiare frecvente și să economisiți mai mult

Greșelile financiare sunt comune și mulți oameni iau decizii proaste cu banii lor. Dacă ați gafat de câteva ori și ați făcut alegeri greșite, nu sunteți singuri. Fie că ați cheltuit bani pe achiziții inutile, ați luat imprumuturi rapide online sau nu ați economisit suficient pentru o zi ploioasă, gestionarea finanțelor poate fi o provocare, iar greșelile se pot întâmpla cu ușurință. Din fericire, unele greșeli pot fi corectate, însă altele pot necesita ani de zile pentru a fi recuperate și vă po... Mai multe>>

Efectul de bumerang al taxei de solidaritate în agricultură [Opinie Agricover]

01-10-2024 Afaceri agricole

Efectul de bumerang al taxei de solidaritate în agricultură [Opinie Agricover]

Autor - Liviu Dobre, Președinte al Consiliului de Administrație Agricover Distribution SA: “Măsurile de sprijin pentru fermieri avute în vedere de Guvern reprezintă un prim pas pentru a asigura supraviețuirea fermierilor, suspendarea rambursărilor și acordarea de granturi, putând oferi, în anumite condiții, soluții rapide pentru menținerea fermelor pe linia de plutire. Însă, supraviețuirea nu înseamnă stabilitate, iar pentru un echilibru durabil e nevoie de sprijin pentru întregul lanț agricol, ... Mai multe>>

APIA a finalizat controlul clasic pe teren - Campania 2024

01-10-2024 Subventii agricultura

APIA a finalizat controlul clasic pe teren - Campania 2024

APIA informează că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți fermierii selectați în eșantionul de control clasic, respectiv un număr de 8.490 exploatații în sector vegetal, cu o suprafață de 795.003 hectare și un total de 220.772 parcele controlate la fața locului. Mai multe>>

Sfaturi pentru economisirea cheltuielilor și facturilor medicale

01-10-2024 Informatii utile

Sfaturi pentru economisirea cheltuielilor și facturilor medicale

Sănătatea dumneavoastră și a familiei dumneavoastră este o prioritate urgentă. Fără ea, tu și cei dragi nu vă veți putea bucura de nicio altă binecuvântare materială în viață. Cu toate acestea, o sănătate solidă poate fi costisitoare, mai ales în această zi în care costurile medicale cresc anual. Mai multe>>

Conferința internațională ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă” la USAMV Cluj-Napoca

24-09-2024 Intalniri si conferinte

Conferința internațională ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă” la USAMV Cluj-Napoca

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, între 26-28 septembrie 2024, Conferința internațională ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă”, cu participarea a peste 350 de specialiști din România și alte 17 țări. Evenimentul devenit tradițional în campusul USAMV Cluj-Napoca și aflat la ediția a XXIII-a este conceput ca un forum dinamic, care acoperă o gamă largă de subiecte științifice. Mai multe>>

Congresul European al Fermierilor, în România. Bucureștiul devine Capitala Agriculturii din UE timp de 3 zile în octombrie!

24-09-2024 Intalniri si conferinte

Congresul European al Fermierilor, în România. Bucureștiul devine Capitala Agriculturii din UE timp de 3 zile în octombrie!

Ediția din 2024 a Congresului European al Fermierilor va fi găzduită la București, în perioada 23-25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de către COPA-COGECA o dată la doi ani, într-un stat membru. Anul acesta, structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor a decis ca România să fie gazda acestui congres care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din UE. Mai multe>>

Vinea Apoldia Maior Fest 2024, la Apoldu de Sus. Oaspeții sunt așteptați cu bucate tradiționale, vinuri din podgoria proprie și spectacole

20-09-2024 Targuri si expozitii

Vinea Apoldia Maior Fest 2024, la Apoldu de Sus. Oaspeții sunt așteptați cu bucate tradiționale, vinuri din podgoria proprie și spectacole

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, în 28 septembrie 2024, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), a treia ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment care va reuni muzica de calitate cu vinurile parfumate și cu mâncarea tradițională delicioasă, într-un decor unic. Mai multe>>