
Un fermier din Agigea scoate profit din coriandru si mustar pentru care are cerere atat in tara cat si in strainatate.
Lamureanu, de profesie zootehnist, seamana in fiecare an circa 100 de hectare de mustar si coriandru, iar chiar daca are ani mai prosti, tot obtine cat sa fie rentabil. Mustarul se cultiva devreme primavara, undeva la inceput de martie, in general pe terenuri in care au fost semanate in anul anterior cereale. Plantele sunt rezistente la seceta, dar sunt sensibile la boli, motiv pentru care si trebuie facute 1-2 tratamente.
Recoltatul se realizeaza la începutul lunii iulie. Costurile pentru infiintarea si intretinerea unui hectar ajung in general la circa 2.000 de lei. Si la coriandru, tehnologia este aproape la fel, cu observatia ca perioada de vegetaţie este mai mare, respectiv 5-6 luni.

La o productie de peste o tona la hectar, in conditiile in care vinde mustarul cu 625 de euro pe tona, iar coriandrul cu vreo 420 de euro, Lamureanu se declara multumit. Nici de cumparatori nu duce lipsa, mustarul il vinde in tara, dar si in tarile vecine, in timp ce coriandrul ajunge pana in China, Coreea sau Indonezia, tari cu un consum mare de condimente.
Daca seceta va persista si nu va putea semana in toama rapita, Lamureanu se gandeste ca la anul sa mareasca suprafetele cu mustar si coriandru.
Sursa: agrointel.ro




