Fermierii europeni ies la protest împotriva acordului UE–Mercosur

By

·

5 – 8 minute


Manifestația fermierilor nemulțumiți programată la Bruxelles

Fermieri din mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, se pregătesc să iasă în stradă pentru a protesta față de adoptarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur. Acțiunea de protest este programată pentru joi, 18 decembrie 2025, și va avea loc la Bruxelles, în apropierea instituțiilor europene.

Protestul este organizat în contextul unui summit european în cadrul căruia liderii UE urmează să discute atât viitorul acordului UE–Mercosur, cât și alte teme sensibile pentru sectorul agricol. Potrivit organizatorilor, sunt așteptați mii de fermieri din mai multe țări europene, care vor să transmită un mesaj ferm decidenților politici.

Principala nemulțumire a agricultorilor este legată de impactul economic al acordului asupra agriculturii europene. Fermierii susțin că liberalizarea comerțului cu statele Mercosur ar putea duce la creșterea importurilor de produse agricole obținute în condiții diferite față de cele impuse în Uniunea Europeană, ceea ce ar afecta competitivitatea fermelor locale.

Reprezentanții sectorului agricol atrag atenția că producătorii europeni respectă standarde stricte privind mediul, siguranța alimentară și bunăstarea animalelor, iar concurența cu produse provenite din afara UE, unde aceste reguli nu sunt identice, ar crea dezechilibre majore pe piață. În acest context, fermierii se tem de scăderea prețurilor și de diminuarea veniturilor, în special pentru fermele mici și mijlocii.

Protestatarii cer autorităților europene și guvernelor naționale să reevalueze acordul și să introducă garanții clare pentru protejarea agriculturii europene. Printre solicitări se numără mecanisme de protecție a pieței interne, clauze de salvgardare și controale riguroase privind respectarea standardelor de producție.

Manifestația de la Bruxelles reflectă o nemulțumire mai largă în rândul fermierilor europeni, care se confruntă deja cu presiuni legate de creșterea costurilor de producție, schimbările climatice și incertitudinile privind politicile agricole viitoare. Pentru mulți dintre ei, acordul UE–Mercosur reprezintă un risc suplimentar într-un moment dificil pentru sectorul agricol.

În acest context, mai multe organizații de fermieri de la noi din țară, reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), i-au adresat premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă în care îi solicită acestuia ca România să blocheze, în cadrul Consiliului UE, semnarea tratatului UE-Mercosur în această formulă, alăturându-se astfel poziției exprimate pe această temă de țări precum Franța, Polonia, Italia, Ungaria, Belgia și Austria.

Mai jos puteți citi scrisorea deschisa adresată de fermieri români – Alianța pentru Agricultură și Cooperare – premierului Ilie Bolojan:

Stimate Domnule Premier,

În ultimele luni am trimis multiple adrese, analize și tras multe semnale de alarmă care au fost ignorate complet de GUVERN.  
Reiterăm îngrijorările profunde ale comunității noastre cu privire la acordul UE-Mercosur în forma sa actuală. Agricultorii din România și întreaga UE continuă să se confrunte cu presiuni economice și climatice tot mai mari, cu un mediu de piață global din ce în ce mai instabil, prețurile producției la nivelul anului 2008, cu așteptări tot mai mari legate de obiectivele de durabilitate ale Uniunii care ne cresc forțat costurile de producție cu cca 40% față de produsele din state NON-UE.

În acest context, acordul UE-Mercosur riscă să impună sarcini suplimentare și disproporționate celor care asigură securitatea alimentară a României și Europei.

Fermierii și cooperativele agricole din România și UE își mențin poziția de opunere fermă încheierii acestui acord. Creșterile previzionate ale importurilor de produse agricole sensibile, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul, etanolul, mierea și porumbul, ar expune producătorii din România și UE la presiuni concurențiale intensificate, fără standarde comparabile sau mecanisme de aplicare din partea Mercosur. Acest lucru ar submina condițiile de concurență echitabile și ar slăbi viabilitatea economică a sectoarelor deja aflate sub presiune.

Regulamentul de salvgardare propus de Comisia Europeană nu oferă asigurările de care are nevoie comunitatea agricolă din UE. Mecanismele prevăzute nu sunt nici solide, nici suficient de reactive pentru a face față perturbărilor probabile ale pieței. Ele se bazează pe factori declanșatori nerealiști, pe demonstrarea unui „prejudiciu grav” mai degrabă decât pe semne timpurii de dezechilibru al pieței și nu dispun de instrumente automate care să permită o intervenție rapidă. În plus, ele nu abordează problema fundamentală a standardelor de producție divergente, în special în ceea ce privește angajamentele în materie de mediu și climă, bunăstarea animalelor, utilizarea produselor agrochimice și a antibioticelor, precum și cerințele de trasabilitate și de aplicare pe care fermierii din UE trebuie să le respecte.

Solicităm amânarea aprobării finale a acordului comercial Mercosur până la punerea în aplicare a „măsurilor legitime de protecție” pentru agricultura europeană, respectând cele 3 condiții propuse de Franța: clauze de salvgardare solide, standarde de producție egale(în oglindă) pentru importuri și agricultorii din UE și controale consolidate ale importurilor.

Domnul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu MIRUȚĂ, a transmis ieri acordul pentru semnarea acordului MERCOSUR doamnei ministru al Afacerilor Externe, Silvia Oana ȚOIU, documentul urmând ca astăzi sau mâine să ajungă la domnul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț BARBU, iar ulterior la dumneavoastră, domnule prim-ministru Ilie BOLOJAN.

Vă solicităm, domnule premier Ilie BOLOJAN, să vă alăturați poziției exprimate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ca România să se opună semnării acestui tratat, care generează prejudicii semnificative atât pentru țara noastră, cât și pentru sectorul agroalimentar european, inclusiv prin efectul cumulativ al tuturor acordurilor comerciale semnate până în prezent, ce pot conduce la reducerea considerabilă a numărului de fermieri, încetarea activității acestora și necesitatea reintegrării lor în alte sectoare, cu impact direct asupra fondurilor destinate șomajului și sprijinului financiar pentru familiile afectate.

Apelăm la sprijinul dumneavoastră și la implicarea directă în negocierile purtate în aceste zile la Bruxelles, în cadrul summitului UE, la nivelul autorităților europene decidente, pentru a reprezenta poziția fermierilor din țara noastră și pentru ca România să blocheze semnarea acestui tratat, alături de Franța, Polonia, Italia, Ungaria, Belgia și Austria, state care și-au exprimat public poziția pe acest subiect.

Reiterăm că solicităm doar păstrarea actualelor condiții și nu completarea acestora cu noi constrângeri/perturbări cauzate de MERCOSUR, CEBAM, FONDUL UNIC, REDUCEREA BUGETULUI PENTRU AGRICULTURĂ și INVESTIȚII. Dacă se mențin condițiile actuale, nu avem nevoie de sprijin suplimentar din partea Guvernului.

În caz contrar, ca urmare a deciziilor impuse de la Bruxelles și asumate de conducerea statului român, cu efecte negative asupra fermierilor, producției de hrană, securității și siguranței alimentare a României, generate de semnarea acordului MERCOSUR, de celelalte acorduri comerciale, de introducerea CBAM, Mecanismul de taxare a carbonului la graniță pentru fertilizanți, începând cu 1 ianuarie 2026, de dizolvarea Politicii Agricole Comune în Fondul Unic și de reducerea fondurilor alocate agriculturii și dezvoltării rurale în perioada 2028–2034 față de 2021–2027, va fi necesară compensarea de către statul român, din fondurile tuturor cetățenilor, prin ajutoare de stat consistente, fiind obligatorie constituirea unor rezerve bugetare în acest sens, începând cu bugetul anului 2026.

Măsurile aduse prin reforma fiscală 2, dacă rămân să fie suportate doar de sectorul privat și nu vor fi dublate de reforma reală, reducerea cheltuielilor administrației publice și asigurări că investițiile publice nu vor mai fi supraevaluate să creeze distorsiuni în piață cu impact profund negativ pentru investițiile din sectorul privat, vor distruge și lucrurile bune făcute până în prezent. Măsurile luate acum sancționează doar oamenii de afaceri corecți, care au investit/reinvestit totul. Trebuie să aveți în vedere și să mențineți la alb ce a fost până în prezent și să nu încurajați ca cei care au fost corecți până în prezent să nu mai fie și să caute alte soluții de optimizare. 

Agricultorii europeni, inclusiv cei din România, vor protesta mâine, 18.12.2025, la Bruxelles, pentru menținerea condițiilor actuale. În absența unor soluții concrete, situația dificilă în care se află fermierii, ce riscă să fie agravată prin impunerea de noi constrângeri și reduceri de fonduri, îi va determina să continue protestele și în România, în săptămânile următoare. Dorim să prevenim aceste evoluții, însă acest lucru presupune implicarea și susținerea dumneavoastră.”

Informații suplimentare pot fi cerute la: [email protected]



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.