Tranzactii dubiose pe piata graului

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
recolatgrau.jpg
recolatgrau.jpg


Afacerile cu grane au ajuns sa intereseze Consiliul Concurentei si serviciile Garda Financiara Timis continua sa descopere noi si noi cazuri de tranzactii ciudate cu grau, estimand prejudicii foarte mari produse bugetului de stat.

 

Surse din Ministerul Finantelor spun ca tranzactiile ilicite de pe piata timiseana a cerealelor au ajuns la o asemenea proportie incat, pe langa Consiliul National al Concurentei, care si-a trimis inspectori de la Bucuresti sa faca perchezitii in Timis, foarte atente cu privire la aceste operatiuni sunt si serviciile de informatii. Afaceri pe picior mare La cateva saptamani dupa ce Garda Financiara Timis a descoperit un caz de evaziune fiscala cu un prejudiciu de peste 350.000 de lei, produs bugetului de o firma profilata pe vanzarea si cumpararea de cereale, cei din spatele afacerii, cumparandu-si cu cateva sute de lei un administrator-paravan, din satul timisean Comeat, unde se ajunge extrem de greu din cauza drumului impracticabil, o alta societate profilata pe cumpararea si vanzarea de cereale a ajuns in vizorul comisarilor Garzii.

E vorba despre S.C. CMA Banat S.R.L., cu sediul declarat intr-un apartament de bloc din Timisoara, de pe strada Ioan Nistor. Respectiva firma a facut operatiuni comerciale cu cereale in perioada iulie 2007 – martie 2008 (cand si-a si schimbat administratorul), cu o alta firma de profil din Timisoara, tranzactionand peste 3.400 de tone de cereale, existand in acest sens aproximativ 50 de facturi emise. In urma verificarii societatii la Administratia Finantelor Publice Timisoara, a rezultat ca firma C.M.A. Banat S.R.L., desi a defasurat tranzactii comerciale in perioada iulie 2007 – martie 2008, asa cum reiese din facturile depistate de comisarii Garzii Financiare, nu depusese declaratii de impozite si taxe datorate bugetului de stat, deconturi TVA si nici bilant contabil la sfarsitul anului 2007.

Garda Financiara a stabilit ca, in acea perioada, “firma a realizat venituri si s-a sustras de la plata impozitelor si taxelor cuvenite statului”. Prejudiciul total estimat in acest caz e de aproximativ 1,1 milioane de lei, fiind facuta sesizare penala la Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara.

Un fenomen care a luat amploare In ultimii doi ani, tranzactiile cu cereale facute cu scopul de a evita plata impozitelor cuvenite statului s-au inmultit, fiind descoperite in vestul tarii mai multe filiere de firme specializate pe acest gen de tranzactii. Daca in urma cu trei – patru ani, cele mai mari prejudicii erau descoperite la o serie de firme specializate pe comertul cu produse petroliere, “acum cerealele au trecut pe primul loc“, spune Ionel Olari, seful Garzii Financiare Timis.

Operatiunile frauduloase cu cereale sunt favorizate si de un pret foarte mic al graului, practicat in vestul tarii. “Preturile continua sa ramana mici. De exemplu, la grau, pretul cu care se vinde, la producator, e de 5.000 de lei vechi pe kilogram”, ne-a declarat Paul Parsan, directorul Directiei Agricole Timis. La un pret de vanzare, la producator, al graului, de 0,5 ron pe kilogram, se justifica un pret de vanzare al painii, de doi lei? E o intrebare la care doar o parte din intermediarii de cereale pot raspunde pentru ca, prin cumpararea unor cantitati foarte mari de grane, s-a incercat crearea unor situatii de monopol, in asa fel incat nu producatorii sa fixeze pretul final cu care achizitioneaza graul societatile de morarit si panificatie, ci intermediarii. In acest fel painea nu se va ieftini niciodata, indiferent de cat de ieftin se va vinde graul la producator. Aceasta situatie a creat nemultumiri si presiuni la nivel inalt, in asa fel incat in ultimele luni Consiliul National al Concurentei a trimis de trei ori inspectori care au perchezitionat o serie de societati timisene profilate pe intermedierea de cereale.

Deocamdata, nu a facut public rezultatul controalelor, lucru de natura sa ridice semne de intrebare. “Inspectiile au fost facute de catre colegi de la Consiliul National al Concurentei. Sincer, nici nu am stiut ca se fac aceste controale. Au venit, au verificat stocurile de cereale, au verificat documentele. Ramane de vazut care va fi rezultatul investigatiei”, spune Emil Semenea, seful Inspectoratului de Concurenta Timis.

Surse din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor spun ca tranzactiile pe picior mare facute de intermediarii timiseni de cereale au ajuns sa preocupe si S.R.I., care a facut o serie de rapoarte in care specifica riscurile unei eventuale situatii de monopol pe piata cerealelor, inclusiv in vestul tarii.

Autor: BOGDAN PITICARIU

Sursa: http://www.timpolis.ro

Articole recente

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.