
Titlurile zilei:
- Seceta va dura in California
inca 500 de ani; - Padurarii pleaca din tara ca sa nu plateasca
lemnul furat; - Pentru banii comunitari se vor
asigura culturile agricole; - APDRP nu
poate semna contractele cu beneficiarii de proiecte; - Uniunea Europeana importa cereale fara taxe.
Seceta va dura in California inca 500 de ani
In ultimii ani, California a fost
lovita, an de an, de seceta. Localnicii spera intr-o schimbare, dar specialistii
spun ca uscaciunea ar mai putea dura sute de ani.
Profesorii de la Universitatea
din Nebraska au pus la punct un model computerizat pentru a stabili daca exista
o legatura intre modificarile de temperatura de la suprafata oceanelor si
perturbarea circulatiei atmosferice. Ei spun ca modificari minime ale
temperaturii apelor oceanice produc blocarea curentilor de aer umed de deasupra
Americii de Nord si ploile inceteaza, din lipsa norilor.
Cercetatorii cred ca un fenomen
similar a mai avut loc intre anii 800 si 1250, cand nu a plouat timp de 450 de
ani. Acum, conform simularilor pe computer, zona cea mai afectata va fi
California, unde seceta ar putea sa mai dureze inca 500 de ani.
Padurarii pleaca din tara ca sa nu plateasca lemnul furat
Silvicultorii
romani nu par sa mai fie interesati de meseria de padurar. Din 2006, peste 300
de specialisti in silvicultura au parasit sistemul, nemultumiti de faptul ca
sunt obligati sa plateasca pagubele produse de hotii de lemn.
In
anul 1990, Directia Silvica Bacau administra o suprafaţă de 275.000 de hectare
de padure. In 2005 mai avea 200.000 de hectare, iar in 2008, doar 198.000 de
hectare.
Multi dintre
padurarii bacauani, care nu au pleacat din tara, s-au angajat in meserii de
jandarm sau pompier, deoarece au si permis de port arama.
Pentru banii comunitari se vor asigura culturile agricole
Fermierii care-si vor finanta
afacerile cu bani comunitari vor fi obligati sa-si asigure culturile. Reprezentantii
companiilor de asigurari sustin ca, incepand de anul viitor, piata de profil va
creste in medie cu 25%.
Cu toate ca
seceta de anul trecut a decimat culturile fermierilor, iar cei neasigurati nu
au primit despagubiri de la stat, lectia data de natura nu s-a dovedit
suficient de dura. Pentru fermieri, a fost doar un an rau care a trecut, iar
reprezentantii companiilor de asigurari spun ca aceasta mentalitate se reflecta
in stagnarea pietei.
Piata de profil
o sa creasca cu 20-25% dupa ce fermierii vor accesa fondurile de la Uniunea
Europeană pentru dezvoltare rurala.
Fata de piata
din Uniunea Europeana, asigurarile agricole de la noi sunt mult mai ieftine si
mai rare. In Italia, este asigurata peste 90% din suprafaţa agricola, in timp
ce la noi din 9 milioane de hectare sunt asigurate doar 1 milion. In Italia
exista o traditie unde oamenii nici nu mai vin să semneze polita. Ei fac o polita
multianuala pe 5-10 ani si la expirarea politei asiguratul are datoria sa
transmita asiguratorului o nota prin care isi da acceptul ca reinnoieste polita
si suma la care se reinnoieste.
Diferenta mare
se inregistreaza si la tarife. Daca in Italia asigurarea nu se face la o
valoare de sub 6% din valoarea sumei asigurate, in Spania la 7%, iar in Olanda
trece de 9%, in Romania sunt societati care asigura si cu 0,8-0,9%. Media pietei
este de 2,5%.
Generali a
încheiat prime brute subscrie de 1,6 milioane de euro, din care a returnat
fermierilor 84%. FATA Asigurari a incheiat contracte in valoare de 20,9
milioane de lei, iar despagurile s-au ridicat la 13,6 milioane de lei. Despagubiri
de 20 milioane de lei a acordat si Allianz-Tiriac. Omniasig a încheiat polite
de 1,33 milioane de euro si a acordat despăgubiri de 0,3 miloane de euro.
APDRP nu poate semna contractele cu beneficiarii de
proiecte
Agentia
de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) nu poate semna contracte
cu cei peste 340 de beneficiari ale caror proiecte depuse pentru accesarea
fondurilor UE au fost aprobate pana in prezent, deoarece Romania nu a primit inca
decizia oficiala din partea Comisiei Europene.





Prin urmare, desi
o parte dintre proiectele depuse pentru accesarea fondurilor europene, in luna
martie, au fost selectate pentru finantare, contractele nu se pot semna decat
dupa publicarea decizie CE. Mai mult, Romania nu poate primi avansul de pana la
7 %, astfel incat banii cu ajutorul carora s-ar fi putut demara proiectele nu
ajung la beneficiari.
“Nu putem
semna contractele Si nici nu se poate primi avansul pana cand nu se publica
decizia oficiala a Comisiei, iar Romania nu primeste aceasta decizie. Cel mai
probabil, decizia privind aprobarea PNDR va intra in consiliul de ministri din
data de 8 iulie”, a declarat secretarul de stat în cadrul Ministerului
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Cornelia Harabagiu. Aceasta a
precizat ca Romania ar trebui sa primeasca, in prima etapa un avans de 3,5 %, si
altul similar in etapa a doua.
Uniunea Europeana importa cereale fara taxe
Uniunea
Europeana va continua sa importe cereale din state necomunitare la preturi fara
taxe si in urmatorul an. Propunerea, care a fost facuta de comisarul european
pentru agricultura, Mariann Fischer Boel, ca urmare a situatiei în continuare
dificile de pe piata cerealelor si a preturilor ridicate, a fost insa respinsa
de reprezentantii Romaniei si Frantei.
Ministerul
Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a comunicat ca tara noastra s-a
opus masurii, deoarece aceasta afecteaza piata nationala si pune presiune
asupra preturilor. In plus, Romania a considerat ca aceasta masura se aplica inainte
ca presupusele cauze sa-si faca efectul, pentru ca nu se cunoaste deocamdata
nivelul productiei din acest an. „Romania si Franta au votat impotriva, sase
state s-au abtinut, iar restul au votat favorabil. Pentru ca nu s-a intrunit
majoritatea calificata, decizia a revenit Comisiei“, a declarat Daniel Velicu,
consilier in Ministerul Agriculturii.
MADR sustine
ca, prin pozitia geografica, suntem cei mai expusi la aducerea unor importuri
din state terte ca Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Kazahstan.
Sursa: www.pescurt.ro/agricultura




