Viata familiei de albine in cursul anului

Detalii

Categorie: Albine

12 Iunie 2018

Familia de albine, ca unitate biologica, are o serie de particularitati fiziologice caracteristice. Populatia si activitatea pe care o desfasoara albinele variaza in functie de o serie de factori, care actioneaza atat in interiorul stupului, cat si in afara lui. De exemplu, lipsa de cules este urmata de diminuarea activitatii de depunere a oualor de catre matca, care are repercusiuni asupra cresterii puietului si asupra dezvoltarii familiei de albine.

Acelasi lucru se intampla si in cazul unor anomalii functionale sau organice a matacilor.

Folosind cele mai moderne tehnici de crestere si intretinere a familiilor de albine, se poate dirija dezvoltarea si functionalitatea lor, in concordanta cu asigurarea unor productii maxime. Pentru realizarea acestui tel, ciclul lucrarilor apicole incepe cu pregatirea familiei de albine pentru iernat si, in primul rand, cu asigurarea unor generatii de albine tinere. Aceasta actiune are loc la sfarsitul lunii august si se continua toamna mai tarziu. Concomitent, in aceasta perioada are loc uzarea albinelor batrane chiar prin simpla lor participare la culesul de intretinere, mai ales cand acesta este prelungit si se realizeaza in acelasi timp contingente noi de albine, inzestrate cu insusiri deosebite si cu o longevitate de cca. 6-8 luni, fata de 30-45 zile cat traiesc albinele din sezonul activ. Longevitatea se datoreste in primul rand conservarii integritatii lor morfofunctionale, printr-o participare mai redusa la cresterea puietului si prin acumularea unor rezerve sporite de hrana de natura proteica, care sunt folosite pentru consumul propriu in timpul iernii.

Odata cu racirea timpului, pe la sfarsitul lui octombrie, familile de albine intra in repausul de iarna, care dureaza pana in luna ianuarie-februarie a anului urmator. Albinele petrec repausul de iarna organizate in ghem, a carui formare este dictata de scaderea temperaturii sub 10°C. Ghemul de iernare al albinelor are forma sferica sau elipsoidala, este dispus in dreptul urdinisului, pe intervalele dintre fagurii din care au iesit ultimele contingente de puiet si in apropierea proviziilor de miere si pastura. La exterior, ghemul are un invelis format din albine mai in varsta, strans unite intre ele, cu capul orientat inspre interiorul ghemului, dispuse pe mai multe straturi, in functie de temperatura mediului exterior. Acest invelis are rolul de a regla temperatura din interiorul cuibului si de a asigura prin forma sa un contact minim cu mediu. In interiorul ghemului se gasesc albinele mai tinere, care inconjoara si hranesc matca si care au rolul de a dezvolta energia termica necesara printr-un consum mai intens de hrana si prin miscari caracteristice. Contactul intre albinele din ghem este mai lejer. Este foarte interesanta fiziologia ghemului de iernare, care este axata pe conservarea componentilor sai la o temperatura adecvata necesitatilor lor biologice. Consumul de hrana, miscarile albinelor din interiorul ghemului, precum si diametrul acestuia sunt oscilabile in functie de temperatura mediului. Astfel, cand temperatura externa este foarte scazuta ghemul de albine se concentreaza la maximum, pentru a micsora contactul cu aerul rece, reducand in felul acesta ''porozitatea'' dintre albinele care formeaza invelisul exterior. Aceasta modalitate este dublata de un consum de hrana mai intens si de o participare mai larga a albinelor la miscarile realizatoare de energie.

Cand temperatura externa creste, stratul extern al ghemului se subtiaza, diametrul ghemului se dilata, consumul de hrana se reduce si se reduc in acelasi timp numarul de albine care participa la dezvoltarea caldurii. De subliniat faptul ca, cu cat temperatura din mediul exterior este mai scazuta, cu atat temperatura din interiorul ghemului este mai sporita. Astfel de exemplu, in prima faza a iernarii, care corespunde cu lipsa cresterii de puiet, la o temperatura de 0°C a mediului, in interiorul ghemului temperatura variaza intre 14-20°C. In faza a doua, care incepe o data cu depunerea oualor de catre matca si cu inceperea cresterii puietului, temperatura din interiorul ghemului creste brusc la 35°C la familiile de albine puternice si la cca 32°C la familiile de albine mai slabe. De remarcat ca in toata perioada repausului de iarna stratul extern al ghemului de albine se mentine la o temperatura de circa 8°C.

Interventia unor factori de genul zgomotelor intense, a interventiilor inoportune a apicultorului, a prezentei daunatorilor in stup, precum si rezervelor necorespunzatoare de hrana, produce o tulburare a fiziologiei ghemului de iernare, urmata de un consum sporit de hrana si de o agitatie inutila a albinelor. In ceea ce priveste numarul oualor depuse de matca in a doua parte a repausului de iarna, se remarca faptul ca, initial este mai redus, cateva zeci de oua pe zi, apoi o data cu realizarea zborului de curatire si cu inceperea culesului de polen si nectar proaspat, actiunea de depunere a oualor se intensifica treptat, putand atinge la sfarsitul lunii aprilie 1000 de oua pe zi, iar in luna iunie chiar 2000. Paralel cu cresterea puietului are loc si un proces invers de inlocuire a albinelor uzate, care se termina in conditiile tarii noastre in a doua jumatate a lunii aprilie. In perioada de intensificare a cresterii puietului apar, in familia de albine, trintorii care dupa maturare participa la fecundarea matcilor.

Odata cu sporirea procentului de albine tinere, in familie capacitatea de crestere a puietului este marita. La un moment dat, intre numarul de albine tinere, apte de a ingriji puietul, si capacitatea matcii de a depune oua, apare un dezechilibru, in sensul ca o parte din albinele tinere nu pot fi ocupate cu cresterea puietului si, treptat sub influenta temperaturii a incativarii familiilor de albine in conditiile unui cules scazut, se contureaza predispozitia pentru roire a acestora. In lunile iunie si iulie, cand instinctul de roire se manifesta intens, se produce practic prin diminuarea ouatului matcilor, precum si prin diminuarea activitatii interne si externe a albinelor, insotit de cladirea botcilor, de roire si de aparitia matcilor tinere. In urma acestor schimbari o parte din albinele existente, impreuna cu matca batrana, parasesc stupul dupa cateva zile de la capacirea primei botci. Ca urmare a diminuarii depunerii oualor in perioada ''coacerii'' conditiilor de roire, matca devine mai usoara, ceea ce o face apta pentru insotirea albinelor in zbor. Roiul de albine se fixeaza de obicei atunci cand este insotit de o matca varstnica pe crengile copacilor din jurul stupinei. In cazul in care matca se pierde, roiul de albine se diperseaza si se pierde si el. Dintr-o familie de albine pot iesi unul sau mai multe roiuri. Dupa iesirea primului roi, stupul de baza ramane un timp fara matca, numai cu botci, apoi la aparitia primei matci aceasta incearca sa intepe restul botcilor pentru a impiedica iesirea lor din celule si in unele cazuri cand familiile sunt predispuse pentru continuarea roirii, albinele impiedica aceasta actiune a matcii.

Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica

• < Anterior
• Următor >