Insectele himenoptere cuprinde circa 100.000 de specii. Alaturi de viespi si barzauni, dintre acestea fac parte si albinele melifere (Apis mellifera). Marea familie a Apideelor cuprinde numai reprezentatii care traiesc in colonie si sunt bine organizati pe caste (albine melifere si albine indiene, apoi albine uriase “alpis dorsata” si albine pitice “alpis florea”). Aceste tipuri de albine pot fi usor deosebite prin marimea lor.
Din albinele uriase cele mai mari sunt lucratoarele de 16-17 mm lungime corporala. Albinele pitice au 7-8 mm lungime, albinele melifere 9-13 mm si albinele indiene 8-11 mm. Zona de raspandire a acestor 4 soiuri de Apidee este diferita: albinele uriase si cele pitice traiesc in India si in insulele invecinate, iar albina melifera este raspandita in intreaga lume. In practica apicola se folosesc numai numele raselor si nu ale hibrizilor acestora. Enumeram cateva dintre rasele de albine mai importante:
Albina germana, inchisa la culoare sau nordica (Apis mellifera). Este indeaproape inrudita cu albinele tunisiene nord-africane, zona lor de raspandire, la origine sud-estul Europei, s-a extins peste Europa de vest, de nord si centrala. Albina inchisa la culoare este o albina relativ mare, ea alcatuieste colonii de marime medie, evolutia de primavara fiind lenta. De aceea cel mai mult ea se dezvolta vara si ierneaza in colonii puternice. Frapanta este puternica inclinatie catre roit care se manifesta printr-o mare agitatie in faguri si uneori mari pierderi prin intepare. Din cauza tendintei ei neimblanzite de a roi si de intepa, aceasta albina nu poate fi folosita in pastoral la campie. Uneori colonile care au iernat roiesc chiar si de sase ori, cauza acestui fenomen fiind pierderea foarte mare a puietului. Incrucisarea acestor albine inchise la culoare au dat soiuri de succes.
Albina Italiana (Apis mellifera ligustica). Ea provine din Apenini. Ca o caracteristica aparte amintim segmentele chitinoase galbene de pe spate cu unul pana la trei inele. Totusi apar nuante schimbatoare ale acestei coloratii galbene, de la foarte deschis pana la galben maroniu. Primavara dezvoltarea este medie, dar vara colonia ajunge la o evolutie viguroasa. Cresterea puietului are loc pana toamna tarziu si, in regiunile mai calde, uneori chiar si pana iarna. Coloniile puternice au nevoie, pentru iernat, de multa hrana. Tendinta de roit la aceste albine este slaba. Ele stau linistite in faguri si nu sunt agresive. Evidenta este inclinatia lor pentru furt. De asemenea ele se ratacesc adesea. Din cauza rezistentei reduse la frig ele pot avea probleme in regiunile cu ierni aspre. S-a incercat transmutarea ei in afara regiunilor de origine cu mai mult sau mai putin succes.
Albina carnica (Apis mellifera carnica). Carnica are ca arie originala de raspandire Alpii de sud-est, nordul Balcanilor si spatiul dunarean. Este vorba de o albina de marime medie pana la mica cu stigmate chitinoase inchise la culoare, pilozitate deasa si cenusie. Aceasta i-a adus denumirea “carnica-gri”. Spre deosebire de rasele descrise anterior, ea se dezvolta rapid primavara dar aceasta dezvoltare incetineste in toiul verii. Coloniile, iarna, sunt slabite si consumul este redus. Curba evolutiei coloniei este abrupta. Uneori inclinatia pentru roit este accentuata, mai ales la albinele tinere, iar reactia lor la diverse conditii de mediu cum ar fi neglijarea puietului in perioade lungi de vreme proasta, poate genera mari probleme economice. Pentru apicultorul pasionat aceasta este o rasa productiva si usor de condus. Printr-o selectie intensiva si cu ajutorul insamantarii artificiale s-a putut obtine o varietate care sa indeplineasca toate asteptarile apicultorului, in special lipsa inclinatiei pentru roit si grija sporita pentru puiet. Prelevarea materialului reproducator din asemenea colonii stimuleaza raspandirea acestor albine.
Rasa-hibrid Buckfast. Ea provine din sudul Angliei datorita diferitelor incrucisari cum ar fi incrucisarea rasei locale Mellifera din Marea Britanie si Lingustica. Este vorba de o albina avand o culoare maro-inchis, foarte iubitoare de puiet si care se ocupa de puiet pana in august-septembrie. Mentionam slaba tendinta de roit, blandetea si eficienta activitate in stup, dar si rezistenta. Pentru a-si ingriji puietul, ea are nevoie de mult spatiu. Coloniile au 30-40 de albine care ocupa fagurii. Ele au tendinta de a se rataci avand o inclinatie catre furtisag si predilectia spre a fi plasate in stupi individuali mai degraba decat intr-o stupina.
Medic Veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
