Este o boala cu mare contagiozitate evoluand sub forma septicemica insotita de hemoragii generalizate si rate de mortalitate de peste 95%. Specia sensibila naturala la aceasta infectie este specia suine, atat cele domestice cat si cele salbatice.
Din punct de vedere geografic, pesta porcina este raspandita pe tot globul, incidenta si raspandirea fiind mai mare in zonele cu populatii mari de porcine. Agentul patogen este un virus filtrabil, cu aspect sferic, numit generic Tortor suis.
Contaminarea se poate face prin contact direct intre animale, prin contactul cu asternutul sau boxele in care au fost intretinute animalele bolnave, prin mijloace de transport cu care au fost deplasate anterior animalele bolnave, sau prin introducerea virusului de catre om prin imbracaminte, diferite obiecte, produse din carne etc. Parerea unanima a specialistilor este ca exista un rezervor natural de infectie, mentinut la nivelul porcilor salbatici de unde periodic virusul isi excerbeaza patogenitatea dand nastere epizootiilor.
Boala are de regula o evolutie acuta, fiind observate insa si cazuri de evolutie supraacuta sau subacuta. Primele manifestari sunt diminuarea apetitului fara modificari ale starii generale, dupa 2-4 zile apare de regula febra si conjunctivitele cu cantitate mare de exudat, putandu-se ajunge chiar la aderenta completa a pleoapelor. In unele situatii se pot observa si descarcari nazale care ingreuneaza pasajul aerului. In asociere cu cresterea temperaturii, apare initial o constipatie urmata dupa o perioada scurta de o diaree severa, apoasa, de culoare gri-galbuie. Adeseori diareea este insotita si de varsaturi. In cursul ultimelor stadii ale bolii, animalul are un mers nesigur, clatinandu-se datorita slabiciunii trenului posterior, uneori instalandu-se chiar pareza trenului posterior. La porcii de culoare alba se observa hiperemia activa a pielii inca din primele stadii, concomitent cu cresterea temperaturii. In stadiile mai avansate ale bolii apare o coloratie purpurie extinsa pe abdomen si zonele mediane ale membrelor, pe rat si urechi. Un semn particular poate fi aspectul ”marmorat” ale urechilor, observat in special in formele subacute. In unele situatii se pot observa si manifestari nervoase sub forma de convulsii si miscari violente de alergare, animalul fiid in decubit. In formele acute, moartea survine in intervalul 10-20 zile, iar in forma supraacuta dupa 5 zile.
La necropsie sau sacrificare, modificarile anatomo-patologice sunt in corelatie cu invazia puternica septicemica fiind caracterizata in principal de leziuni hemoragipare de diferite grade. Pete hemoragice de diferite dimensiuni pot fi intalnite la nivelul diferitelor seroase si organe, dar in special la nivelul rinichilor si al ganglionilor limfatici. De regula, ganglionii limfatici sunt primele organe unde apar aceste leziuni. La nivelul rinichilor apar leziuni hemoragice multiple subcapsulare sau chiar in parenchim, dand aspectul caracteristic de ”ou de curca”. Amigdalele sunt inflamate, congestionate, cu hemoragii si, in functie de infectiile bacteriene de asociatie, uneori purulente. Leziunile splinei reprezinta un semn aproape patognomonic pentru pesta si constau in numeroase zone de infarct splenic, de dimensiuni variabile, inchise la culoare, usor mai ridicate fata de suprafata splinei si localizate de regula la periferice si pe apex. In cazul manifestarilor nervoase pot fi observate congestii si hemoragii cerebrale si meningeale.
Diagnosticul clinic este destul de dificil de pus cu certitudine. Simptomatologia si leziunile anatomo-patologice sunt destul de asemanatoare cu cele intalnite in formele de rujet, salmoneloza, pasteureloza sau streptococie. Diagnosticul trebuie confirmat numai de catre specialisti in laborator, prin examene virusologice, histopatologice si examenul formulei leucocitare. In cazul pestei porcine, imunitatea poate fi capatata de catre animal sub trei forme: sub forma rezistentei naturale pe baze genetice a unor indivizi sau linii; imunitatea pasiva prin transmiterea anticorpilor de la scroafa la fetusi sau purcei, sau prin injectarea serului antipestos; imunitatea activa obtinuta prin vaccinare, adica prin expunerea animalului la o infectie subletala.
Tratamentul curativ nu are nici un fel de valoare si nu se recomanda, singura metoda de lupta impotriva acestei maladii fiind tratamentul preventiv. Pana in prezent, in tara noastra controlul si preventia acestei maladii se facea prin vaccinarea obligatorie a animalelor de reproductie si tineretului si prin masurile de carantina si filtru sanitar-veterinar. In conformitate cu legislatia UE, vaccinarea nu va mai fi permisa, singura masura acceptata fiind eradicarea totala prin lichidarea efectivului in cazul aparitiei epizootiei, urmat de dezinfectie severa si vid sanitar.
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
