Hiperuricemia la pasari nu este o boala de sine statatoare ci ea reflecta doar perturbarea stadiului final al metabolismului purinic, pe cand guta este un sindrom plurifactorial caracterizat prin depunerea acidului uric si al uratilor in tesuturi, asupra carora actioneaza mecanic. Ea poate fi articulara si/sau viscerala. Pasarile cu uricemie crescuta sunt predispuse la guta, in prezenta factorilor de risc, fara ca cele doua tulburari sa fie sinonime.
Nefroza gutoasa se caracterizeaza prin depozite de urati la nivel renal, uretere (aspect coraliform), pe pericard, sacii aerieni, etc. Boala se intalneste la pasari incepand de la stadiul de embrion pana la varsta adulta cu o prevalenta medie de pana la 30% daca nu sunt amestecate cauzele. Se discuta de o predispozitie ereditara la masculi si la liniile de pasari, cu uricemie crescuta determinata genetic. De asemenea la pasari, la inceput este absenta uricarea hepatica, din care cauza 50-80% din azotul urinar este reperezentat de acidul uric.
Cauzele frecvente ale nefrozei gutoase sunt legate de factorii de risc nutritionali (excesul de proteine determina in principal guta articulara, deficitul proteic, restrictia de apa, infometarea, excesul celulozic, excesul de calciu etc), tehnologici (curenti de aer, supraaglomerare, frig transport, stress), infectiosi (bursita, bronsita, nefrita virotica, leucoza, etc), unele organopatii cum ar fi cele hepatice, gastrointestinale, endocrine, jena locomotorie (artropatii, osteocondropatii).
Complexul patogenic explica realizarea triadei (hiperuricemice+factori risc+acidoza lactica) care duce la precipitarea uratilor,cu toate consecintele mecanice si nutritionale ce decurg din acestea.
Leziunile. Sunt decisive pentru diagnostic si constau in leziuni de nefroza gutoasa, cu nefromegalie sau atrofia rinichiului congener. In forma viscerala, seroasele par a fi pudrate, ureterele sunt dilatate enorm si obstruate de concretiuni cu aspect coraliform.
Clinic. Semnele sunt vizibile in guta articulara, cand se observa tumefactii articulare (plantare) care determina tulburari locomotorii. Ele contin material consistent, cretaceu, aspect microscopic caracteristic de tofi gutosi, alcatuiti din cristale aciculare. In guta viscerala semnele sunt sterse, necaracteristice, traduse prin astenie, abatere, slabire, anemie, inapatenta, anorexie, horiplumatie si adesea prin moarte subita. Uneori se constata uricemie de peste 7mg/dl.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice, caracteristice, iar evolutia poate fi de la cateva zile la cateva saptamani sau luni de zile. Prognosticul de grup si individual este grav, atat viral cat si economic.
Profilaxia vizeaza aspecte genetice (selectarea unor linii cu uricemie mai scazuta, indentificarea si inlaturarea factorilor de risc, respectarea tehnologiei alimentare si de reproductie, supraveghera incubatiei, asigurarea ratiilor echilibrate, asigurarea apei potabile la discretie,etc).
Tratamentul nu are eficienta si presupune inlaturarea cauzelor primare, administrarea de uricolitice (bicarbonat de sodiu, sulfat de cupru, etc.).
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
