
Tara noastra este codasa la capitolul absorbtiei fondurilor europene si se inscrie totodata si in lista de rau-platnici in ce priveste efectuarea platilor din banii UE.
Potrivit Comisiei Europene, Romania nu a reu sit sa plateasca la timp subventiile fermierilor romani, lucru care a atras penalitati de aproape 14 milioane de euro.
Ultima amenda incasata de autoritatile romane se ridica la 5,3 milioane euro, “din cauze independente de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura“, potrivit lui Daniel Constantin, directorul general al agentiei.
Romania a fost penalizata de Comisia Europeana cu aproape 14 milioane de euro, deoarece subventiile pentru agricultura, aferente anului 2007 din fonduri europene, nu au fost platite la timp. Potrivit legislatiei europene, plata acestora ar fi trebuit efectuata pana la 30 iunie 2008.
Astfel, CE a stabilit vineri sa aplice Romaniei o a treia penalitate in valoare de 5,3 milioane euro, pentru neachitarea in termen a platilor SAPS aferente anului 2007, a declarat pentru NewsIn Daniel Constantin, directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.
Astfel, pentru perioada 1 iulie – 15 octombrie 2008, Comisia Europeana a calculat penalitati de intarziere de 8,6 milioane de euro, iar pentru perioada 16 octombrie 2008 – 31 martie 2009, Comisia a mai adaugat 5,3 milioane de euro la primele datorii, ceea ce inseamna un total de 13,9 milioane de euro.
“Penalitatile s-au aplicat in transe. Pana in prezent, Romania a mai fost penalizata cu 8,6 milioane euro pentru platile efectuate dupa termenul permis, respectiv in perioada 1 iulie-15 octombrie 2008. Astazi a fost decisa penalizarea cu inca 5,3 milioane euro pentru platile efectuate in perioada 16 octombrie 2008-31 martie 2009 aferente anului 2007”, a spus Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, penalitatea de 8,6 milioane euro nu a fost inca aplicata, existand posibilitatea de a fi redusa.
“Am putea reduce aceasta suma, daca demonstram ca platile efectuate in ultima saptamana din luna mai 2008 nu au fost corect efectuate din cauze independente de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura. Aceste plati au fost efectuate gresit din cauza fermierilor”, a spus Constantin.
Schemele/masurile de sprijin pe suprafata sunt finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR).
De subventii europene au beneficiat aproxiamtiv 1,2 milioane de fermieri.
Autor: Nicoleta Galeteanu
Sursa: www.newschannel.ro




