Panflet de Ion Luca Caragiale
Pe de-asupra acestei realitati, ia sa vedem acum ce politica, ce administratie, ce cultura intelectuala se fac in acest Stat.
Partidele politice, in intelesul european al cuvantului, adica intemeiate pe traditiune, pe interese vechi sau noui de clasa si prin urmare pe programe de principii si idei, nu exista in Romania. Cele doua asa numite partide istorice care alterneaza la putere, nu sant, in realitate decat doua mari factiuni, avand fiecare, nu partizani, ci clientela. Capii factiunilor sant mai mult sau mai putin ambitiosi politicieni. Fireste ca nu punem la indoiala nici patriotismul, nici curatele lor intentiuni: “toti, toti, cum zice Antonius, sant barbati onorabili !” Iar clientela este plebea incapabila de munca si ne-avand ce munci, negustorasi si precupeti de mahalale scapatati, mici primejdiosi agitatori ai satelor si imprejurimilor oraselor, agenti electorali batausi; apoi productul ibrid al scoalelor de toate gradele, intelectualii semiculti, avocati si avocatei, profesori, dascali si dascalasi, popi libercugetatori si raspopiti, invatatori analfabeti – toti teoreticieni de berarie; – dupa acestia, mari functionari si impiegati mititei, in imensa lor majoritate amovibili.
Dupa Constitutia si Legea electorala in vigoare, reprezentatia nationala este aproape 70% produsul acestor elemente; 30%, fiind date de propietarii mari si mijlocii si cativa dintre comercianti si putini industriasi romani. Imensa clasa a taranilor nu are, propriu vorbind, niciun reprezentant natural al intereselor ei in Camere; desi aceasta imensa clasa ar avea dupa lege dreptul sa trimita (ca al III colegiu electoral) din toata tara cam 20% din membrii Camerei deputatilor. Dar colegiul III voteaza prin delegatiune, iar delegatii sant recrutati tot din plebea de care vorbim mai sus si impusi, fara putinta de impotrivire, maselor taranesti.
Astfel dar, Camerele sant in marea lor majoritate reprezentantele intelectualilor si ale plebei oraselor. Pe langa agricultura deci, trebue sa-nfloreasca in Romania si o vasta industrie, industria politica, si, ca orce industrie bine si inteligent desvoltata, trebue sa prospereze.
Administratia e compusa din doua mari armate. Una sta la putere si se hraneste; alta asteapta flamanzand in opozitie. Cand cei hraniti au devenit impotenti prin nutrire excesiva, iar cei flamanzi au ajuns la completa famina, incep tulburarile de strada… Plebea, clientii, cu studentii universitari si scolarii din licee, condusi uneori de profesori universitari, cer numaidecat rasturnarea guvernului. Factiunea de la putere, supranutrita, este incapabila a mai tine pept torentului popular, adica factiunii rasbite de foame; iar Regele, gelos de reputatia europeana de liniste si ordine a Statului sau, este silit sa congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimitati in Parlament, pentru a insarcina pe capul opozitiei cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului si a tuturor consiliilor judetene, urbane si rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament si unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sant fireste aproape unanime partizane ale noului guvern.
Care va sa zica, in loc sa derive guvernul din majoritatea reprezentatiei nationale, deriva unanimitatea acesteia de la guvern. Si asta se intamplă, regulat, în cazul cel mai bun, din trei în trei ani; adica cu un an mai putin decat o legislatura intreaga… A cazut un guvern si a venit altul, indata, toata administratia tarii, si cea de Stat, si cea de judet, si cea comunala -de la prefecti si secretari generali de ministere, pana la cel din urma agent de politie si pana la moasa de mahala – se inlocueste,... pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafica. O clientela pleaca, alta vine; flamanzii trec la masa, satuii la penitenta. Si asta asa mereu si pe rand din trei in trei ani, ba si mai des uneori.
De la o administratie astfel recrutata si constituita pe termene provizorii, se intelege ca numai seriozitate si scrupuluri nu se pot pretinde. Toti oamenii de afaceri, incepand de la arendasul care plateste milioane arenda si sfarsind cu micul precupet, care invarteste in mizerele-i daraveri abia cativa lei, sant ranconnes, in proportie, de catre acesti baroni feudali mari si mici, cari se numesc agentii administratiei Statului roman. Si oamenilor de afaceri asta trebue sa le convina; in asa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fara nicio sfiiala – poate nedreptati mare pe mic, poate insela mic pe mare, – putini reducand in mizerie pe multi. Rar, din cand in cand, ca pentru parada de lux, se arunca un homme a la mer – cine stie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a facut prea brutal o flagranta delapidare sau s-a lasat prea stangaceste mituit. Incolo, sistema lucreaza fara suparare pe toata linia, afara de netagaduite rare exceptii onorabile. De aceea, cu un zambet plin de amaraciune, Romanul numeste tara lui patria bacsisului si hatarului. Cu asa parlamente se fac legi peste legi – cu asa administratie se aplica.
Justitia ?… Judecatorii de pace si membrii tribunalelor de prima instanta, afara de prezidenti, sant amovibili, ca si agentii si functionarii ordinari. In justitie, poporul n-are incredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu si prestigiu; si intre aceasta justitie fara prestigiu si poporul sceptic, se resfata formidabila si excesiv numeroasa clasa a avocatilor – cea mai prospera in Romania dupa a arendasilor mari. Avocatii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a barbatilor de Stat.
Sa vedem acuma cum se fac in Statul roman educatia si cultura publica, in ce scop se fac si ce rezultate dau. Toate scoalele, de la cele populare pana la Universitati – scoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moase, de muzica, de alte arte, facultati de toate ramurile culturii inalte – toate dau mai mult sau mai putin d’emblee absolventilor lor drepturi la dignitati si functiuni publice. Astfel scoala romana, in loc de la fi un mijloc de educatiune si cultura a poporului si a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de intaietate intre cetatenii, de eftina parvenire, de scutire de indatoriri, de sporire de drepturi si privilegii. Si din ce In ce, din gradul cel mai de jos pana la cel de sus, scoalele sant niste fabrici de functionari, de salariati publici si de avocati – o pletora de semidocti, fara caractere, fara omenie, adevarati cavaleri de industrie intelectuala, carora le trebuesc numai decat onoruri cat de multe fara nuciun merit si castig cat de mare fara multa osteneala.
Aceste fabrici alimenteaza oligarchia publica ce stapaneste exclusiv tara romaneasca. Din aceste fabrici ese si se premeneste si creste, in oarba lupta de concurenta pentru repurtarea rangurilor, distinctiunilor şi profiturilor, oligarchia de aventură. An cu an apar proaspeti pe arena publica, in poze teatrale, teoreticienii, reformatorii si patriotii, placizii fauritori de sisteme noue, instigatorii exaltati, sovinisti, nationalisti, iredentisti, antisemiti, xenofagi, calarind pe intrecute fiecare pe calul sau de bataie, spre uimirea naivei trandavei plebe, servanta oligarchiei. Familiile sarmane din plebea oraseneasca, lipsite de orce mijloace de productie, traind din mica precupetie, or din slujbe sau slujbusoare, or din carciumaritul de mahala, ori din meserii mai putin usor de marturisit – toate aspira, gratie scoalelor nationale, sa-si vada copiii cat mai degraba, dupa varsta majoratului, in cel mai rau caz functionari; in cel mai bun, macar deputati ministeriabili, dacă nu chiar ministri…. Si, ca la cele mai absurde loterii, ai aci, nu toate iluziile sant amagite.
Asa se recrutează oligarchia care stapaneste tara romaneasca. Nu este o oligarchie macar statornică, de traditie istorica, de bravura, de obligatiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabila, de perpetua premeneala, accesibila oricui prin nemereala, prin loterie, prin aventura. Indrazneala multa, lipsa de orce scrupuluri, renuntare la demnitate personala, la onoarea familiei, infamie chiar, daca trebue, si putintel noroc – si cariera stralucita e gata. Asa se face concurenta; asa se parvine; asa se intra in rangurile nobiliare ale oligarchiei romane. Astfel dar, nuciun salt social dela o generatie la alta, oricat de enorm, nu este exclus. Dintr-un fiu de tarcovnic ese un barbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcanta; dintr-un fiu de familie istorica, mari boeri pana eri, ese un escroc, care moare victima vitiului, cand a scapat de pusarie, gratie interventiei rudelor influente; dintr-un copil de carciumaraş, un avocat ilustru, care, in cativa ani, din sarac lipit, ajunge milionar; dintr-un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepadus electoral, la solda unui ambitios politic deja ajuns la culme, fost odinioara fecior in casa la casa raposatului ministru.
Asta, in tara romaneasca, se numeste cu tot seriosul sistema democratica… Si oligarchia asta, semiculta sau, in cel mai bun caz fals-culta, pe cat de incapabila de productie utila or de gandire, pe atat de lacoma la castiguri si onoruri, isi aroga puterea intreaga a Statului: cu o cruda si revoltatoare neobrazare, ea tagaduieste taranilor (imensei mase, supusa si cuminte producatoare a avutiei nationale), sub pretextul ignorantei si lipsei lor de maturitate politica, orce drept de amestec, fie macar pur consultativ, la carmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Impartita in doua bande, ce se numesc cu pretentie istorice, bande mai nesocotite decat niste semintii barbare in trecere, fara respect de lege, fara mila de omenire, fara frica de Dumnezeu , – aceasta oligarchie legifereaza, administreaza, calca astazi legile pe care le-a facut eri, preface maine legile facute azi, ca poimaine sa le calce si pe acelea, fara spirit de continuitate si fara alta sistema decat numai impacarea momentana a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizatiuni numite aci democratice.
Se-ntelege dela sine ca tot ce spunem si aci priveste generalitatea; fireste, intre politicienii romani si in randurile profesiunilor liberale, se gasesc si multi oameni de inima, de caracter si de isprava; ei vad si deplang, ca si noi, raul patriei; dar, perduti in multimea celor rai n-au puterea sa rastoarne blestemata sistema, in care sant tinuti captivi, cu zalogirea intereselor lor vitale…
Iata ce se petrece d-asupra; ceea ce se petrece de-desubt am spus, si lumea uimită asista la prapastiosul faliment al oligarchiei de stransura din Romania, la catastrofa care era inevitabilă. Care ar fi leacul la aceste adanci rele ?… Cu constiinta patrunsa de nevoile mult-incercatei patrii romane, raspundem.
Fatalitatea istorica cere, se vede, jertfe, de ingropat sub temeliile unei sanatoase cladiri de Stat. Revolutia oarba de jos s-a produs; era, cum am vazut, inevitabila; ea isi da fara crutare jertfele ei… Faca Dumnezeu sa fie jertfirea cat mai putin dureroasa !… Pentru ridicarea Romaniei la situatia si dignitatea de Stat normal european, ar trebui numaidecat acum o revolutie luminata si constienta de sus… Si cati aliati devotati n-ar gasii in captivii de cari pomenim mai sus, satui de a-si calca mereu pe cuget si pe inima, de a-si jertfi zilnic, pe altarul minciunii si inichitatii, convingerile lor adanci, dragostea de adevar si de patrie !… Prinsa intre doua revolutiuni egal de intemeiate si de puternice, oligarchia despotica de stransura, ea singura vinovata si raspunzatoare de tot dezastrul, ar fi usor ingenuchiata si funesta ei sistema pe veci abolita. Ar trebui o franca lovitura de Stat pentru realcatuirea acestuia din temelii, pe temeiul indreptatirii rationale si echitabile a producatorilor, si infranarii speculatorilor de tot soiul. Altfel nu se mai poate liniste in tara. Cele două factiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe -ntrecute fel-de-fel de paliative; raul va ramanea; va coace, cu cat mai nabusit cu atat mai profund, si va isbucni periodic si din ce in ce mai grozav, pana la o statornicire adevarat sanatoasa sau la un desavarsit desastru – fiindca despotismul bizantin al oligarchiei de stransura nu mai poate fi de suferit.
Dar pentru o lovitură de Stat, pentru o sarcina asa de eroica, ar trebui un barbat intreg, care maine sa infrunte de sus funesta sistema actuala cu aceeiasi nebiruita energie cu care o infrunta astazi de jos masele plugarilor. Si este unul care ar putea-o face… El ar avea tot prestigiul cerut in asa inalte imprejurari – Regele.
Da, El ar putea… dar ar trebui sa si vrea…
