Proiectul legislativ avansează în Parlament și vizează susținerea sectorului afectat de costuri ridicate și producții slabe
Apicultorii din România ar putea primi un ajutor de stat de 15 euro pentru fiecare familie de albine, conform unei inițiative legislative aflate în prezent în dezbatere parlamentară. Propunerea vine într-un moment dificil pentru acest sector, marcat de scăderea producției de miere, creșterea cheltuielilor și prețuri de valorificare tot mai mici.
Măsura prevede acordarea unui sprijin de tip minimis pe o perioadă de mai mulți ani, cu scopul de a oferi stabilitate financiară apicultorilor. Nivelul propus, de 15 euro pentru fiecare familie de albine, este considerabil mai ridicat comparativ cu formele de sprijin existente până acum, despre care producătorii au spus în repetate rânduri că nu acoperă costurile reale din teren.
În cadrul emisiunii „Agricultura la Raport” difuzată de AGRO TV, deputatul Călin Mătieș a declarat că proiectul a trecut deja de etapa comisiilor de specialitate și se află în procedură parlamentară, urmând să fie analizat în continuare.
„Ne-am implicat pentru a crește valoarea sprijinului exact la nivelul solicitat de apicultori în urmă cu 3 ani. Proiectul a trecut de Comisie, este în proces legislativ și sperăm să fie adoptat cât mai curând”, a afirmat deputatul.
Pe lângă această inițiativă, în Parlament mai sunt analizate și alte propuneri dedicate apiculturii, inclusiv acordarea sprijinului până în anul 2028 și introducerea unor facilități fiscale pentru transportul stupilor. Aceste măsuri urmăresc să sprijine un sector esențial pentru agricultură, având în vedere rolul albinelor în polenizare și menținerea biodiversității.










