Sfantul Luca XVI, 1-13:

 

„Si Iisus a mai spus ucenicilor Sai: ,Era un om bogat care avea un administrator si acesta a fost invinuit inaintea lui ca ii risipeste bunurile. El l-a chemat si i-a zis: „Ce aud eu vorbin-du-se despre tine? Da socoteala de seruiciul tau, pentru ca nu mai poti fi administrator”. Si administratorul Si-a zis: „Ce voi face, caci stapanul imi ia administratia? Sa sap, nu pot; sa cersesc, mi-e rusine. Stiu ce voi face ca, atunci cand voi fi scos din administratie, sa fiu primit in casele lor”.

A chemat pe fiecare din datornicii stapanului sau si a zis celui dintai: „Cat esti dator stapanului meu?” „O suta de masuri de untdelemn”, a raspuns el. Si i-a zis: „Ia-ti contractul si stai degraba si scrie cincizeci”. Apoi a zis altuia: „Dar tu cat esti dator?” „O suta de masuri de grau”, a raspuns el. Si i-a zis: „Ia-ti contractul si scrie optzeci“. Stapanul lui l-a laudat pe administratorul nedrept, caci lucrase cu prudenta. Caci fiii veacului acestuia, fata de generatia lor, sunt mai intelepti decat fiii luminii.

Si Eu va zic: faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte, pentru ca, atunci cand veti termina cu toate, sa fiti primiti in corturile vesnice. Cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mari; si cine este nedrept in cele mai mici lucruri, este nedrept si in cele mari. Deci, daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii? Si daca n-ati fost credinciosi in ce este al altuia, cine va va da ce este al vostru? Nici o sluga nu poate sluji la doi stapani; caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tine numai la unul si va dispretul pe celalalt. Nu puteti sluji simultan lui Dumnezeu si lui Mamona”.

Aceasta parabola se refera la un administrator necinstit, care, dupa avertismentul primit de la stapanul sau, si-a propus sa gaseasca o portita de scapare, astfel incat sa-si asigure traiul si sa nu fie nevoit sa-si castige existenta prin munca grea.

Domnul, Le-a spus fariseilor si scribilor aceasta parabola pentru ca ei pretuiau mai presus de orice banii (pe Mamona), nesfiindu-se sa folosească orice mijloace pentru a acumula cat mai multi.

In plus, ei procedau cu legile religioase la fel ca administratorul necinstit, reducand la jumatate sumele datorate stapanului sau pentru a castiga in acest fel favoarea datornicilor acestuia. Altfel spus, pe cat de stricti erau ei cu cei sarmani, pe atat de indulgenti se dovedeau cu cei bogati, lucru care continua sa se petreaca si la ora actuala, cu preotii nostri.

Domnul i-a sfatuit atunci pe discipolii Sai sa isi castige prietenii cu ajutorul lui Mamona, astfel incat sa nu sufere inutil in vremuri de restriste. Le-a spus apoi: „Cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si în cele mari; si cine este nedrept in cele mai mici lucruri, este nedrept si in cele mari. Deci, daca n-ati fost credinciosi in bogaţiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii? Si daca n-ati fost credinciosi in ce este al altuia, cine va va da ce este al vostru? Nici o sluga nu poate sluji la doi stapani; caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt, sau va tine numai la unul si va dispretui pe celalalt”, ceea ce, din punct de vedere spiritual, inseamna ca: „Nu puteti sluji simultan lui Dumnezeu si lui Mamona“. Cu mici diferente de nuanta, toate aceste versete se refera la unul si acelasi lucru. Doar versetul 9 pare sa le contrazica pe cele de după el, caci ii sfatuia pe ascultatorii Domnului sa isi faca prieteni cu ajutorul lui Mamona, astfel incat sa nu sufere inutil in vremuri de restriste, dupa care am pus accentul pe faptul ca nu poti sluji la doi stapani, tragand concluzia in ultimul verset: „Nu poti sluji simultan lui Dumnezeu si lui Mamona”.

Cum poate atunci cineva sa-si faca prieteni cu ajutorul banilor, slujindu-i totodată lui Dumnezeu?

La prima vedere, pare sa fie vorba de o contradictie, caci Dumnezeu si Mamona (care simbolizeaza lumea materiala cu bogatiile si placerile ei) sunt principii opuse, fiind evident ca cel care se inchina lui Mamona (adica lumii exterioare) nu-L poate iubi simultan pe Dumnezeu, urmand legile Sale.

Administratorul necinstit (din parabola) a redus considerabil sumele datorate stapanului sau. Din punct de vedere spiritual, Domnul Isus priveste cu indulgenta, acest aspect, deorece tine cont de natura oamenilor si de circumstantele in care traiesc ei. Daca Domnul ne-ar judeca dupa faptele noastre, umanitatea s-ar afla intr-o situatie disperata. Singura concluzie ar fi un al doilea potop, care sa distruga din nou umanitatea in ansamblul ei. Dumnezeu ar fi nevoit sa creeze apoi o noua rasa umana, facandu-i insa pe oameni la fel ca niste masini, si nu fiinte libere, in caz contrar, ei ar urma aceeasi cale si ar comite aceleasi greseli.

Afirmatia „Faceti-va prieteni din randul slujitorilor lui Mamona” poate fi tradusa astfel: usurati povara celor pacatosi, care au constiinta incarcata. Cei care il urmeaza pe Domnul, in zilele noastre trebuie sa le spuna celor cu constiinta incarcata ca desi pacatul lor este mare in fata Domnului, el nu este de neiertat. Adaugati ca omul nu poate trai pe pamant fara lumea exterioara, caci trebuie sa traiasca in mijlocul semenilor sai. Tocmai de aceea, el ar trebui sa le faca cat mai mult bine acestora, chiar dacă cei mai rai dintre ei se vor opune, invatati-i sa nu Il priveasca pe Domnul Isus ca pe un judecator suprem si sever, ci ca pe un Parinte plin de iubire, care stie ca pacatul nu cade numai in responsabilitatea pacatosului, ci si in cea a lumii in care traieste acesta.

Vom usura astfel povara celor care au mustrari de constiinta si ii vom reconcilia cu lumea in care traiesc, in caz contrar, din prea mult zel, unii dintre ei ar putea dori sa o distruga de tot.

Dandu-le acest sfat bun, vom actiona practic conform principiului: „Faceti-va prieteni din randul slujitorilor lui Mamona”. Le vom castiga astfel inimile celor care, din disperare, s-ar fi putut arunca definitiv in bratele lumii exterioare, respingandu-L complet pe Dumnezeu, ideea de eternitate, si chiar credinta in existenta propriului lor suflet.

Urmatorul verset, afirma ca: „Cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mari”. Altfel spus: odata ce un credincios va realiza ca se poate opune influentelor lumesti, desi puterea lui este atat de limitata, fara sa cedeze in fata ispitelor acesteia si privind lucrurile in adevarata lor lumina, el nu va mai putea fi amagit de splendorile materiale. Chiar daca circumstantele l-ar plasa intr-o pozitie superioara pe pamant, el va ramane credincios principiilor sale, la fel ca pe vremea cand era lipsit de putere si sfera sa de actiune era limitata.

Aceast concluzie este confirmata si de versetul urmator, caci „bogatiile nedrepte” se refera la planul material, si „adevaratele bogatii” se refera la destinul spiritual al omului, in mod evident, asumarea completa a uneia din cele doua cai nu este posibila decat prin neglijarea celeilalte (omul nu poate sluji la doi stapani), ceea ce nu inseamna ca el nu isi poate face prieteni din randul celor care merg pe calea opusa, avand in continuare in vedere implinirea obiectivelor pe calea sa.

Numai in acest fel se pot apropia oamenii de Domnul Isus, urmarind sa atinga perfectiunea spirituala. Ei continuă sa traiasca in lume, folosindu-se de bogatiile acesteia, dar fara sa uite nici o clipa care este scopul lor (apropierea de Domnul). Altfel spus, Omenii Lui Dumnezeu se folosesc cu inteligenta de bogatiile care le-au fost incredintate, demonstrandu-le semenilor lor (si implicit Domnului) ca au inteles corect cele doua porunci ale iubirii.

Urmatoarea parabola, cea a omului bogat si a sarmanului Lazar, si-a propus sa le demonstreze ascultatorilor Domnului inca si mai clar consecintele pe care trebuie sa le suporte cei care ii slujesc lui Mamona, in loc sa se foloseasca de acesta in vederea atingerii scopurilor lor spirituale. Domnul a vrut să le demonstreze pe aceasta cale ca cel care actioneaza in acest fel isi primeste rasplata chiar aici, pe pamant, in timp ce rasplata celor care merg pe calea opusa va fi primita intr-o alta viata, eterna.

Altfel spus, rasplata lumii exterioare este de scurta durata, in timp ce cea spirituala este vesnica. Este absolut imposibil ca un spirit cu mintea orientata catre cele lumesti sa acceada pe calea catre beatitudine (care nu poate izvori decat din interiorul sau), la fel cum este imposibil ca un om care a atins perfectiunea sa se intoarca vreodată la cele lumesti.

Tulburat, bogatul i-a cerut lui Avraam sa ii salveze cel putin fratii, dar acesta i-a raspuns ca, si daca s-ar intoarce in lume, cei morti nu i-ar putea converti pe cei care nu cred in principiile lor religioase. Cu alte cuvinte, cei care i s-au daruit lui Mamona, adică lumii exterioare, nu ar observa mare lucru daca in fata lor s-ar manifesta o influenta supranaturala, lucru care s-a si intamplat de secole, oamenii refuzand cu obstinatie sa accepte existenta lumii supranaturale si incalcand principiile acesteia prin cuvintele si faptele lor.

Concluzia acestei parabole a administratorului necinstit este urmatoarea: daca, cei care aspira sa cunoasca secretele creatiei si invatatura Domnului, doresc sa-si faca prieteni din randul celor care ii slujesc lui Mamona, castigand astfel noi copii pentru Domnul, nu trebuie in nici un caz sa le ingreuneze situatia cerandu-le tot felul de lucruri imposibile (deocamdata) pentru ei. In ceea ce ii priveste pe cei care asculta poruncile, daca acestia au pacatuit, lasati-L pe Domnul sa decida cat veti avea de platit pentru greseala voastra si cat va va fi iertat prin gratia Domnului.

„Ce este prea mult” nu este niciodata bun. Calea care duce catre Domnul este dificila, dar nu trebuie sa o faceti chiar mai dificila decat este, nici in cazul nostru, nici in cel al semenilor nostri. Sa nu incercam sa demonstram ca avem puterea unui spirit atat timp cat ne aflam inca intr-un trup uman, cu toate slabiciunile de rigoare! Natura umana nu poate rezista in fata unei aspiratii atat de inalte. Putem foarte bine sa ne pastram iubirea pentru Domnul si pentru semenii nostri, fara a iesi complet din lume. Putem sluji foarte bine Domnului fara a intoarce spatele lumii exterioare.

Vedem ca Domnul insusi Se foloseste de evenimentele lumesti pentru a orienta umanitatea catre destinatia ei spirituala. Domnul nu poate dispretui sau uri ceea ce a creat El insusi. De aceea, Dumnezeu se foloseste de toate faptele oamenilor, inclusiv de cele mai abominabile, pentru a-Si orienta copiii catre perfectiunea spirituala.

Daca El, Domnul si judecatorul suprem, actioneaza in aceasta maniera, de ce nu am face si noi acelasi lucru? Sa ne folosim de circumstantele exterioare, de situatiile si de evenimentele lumii in care traimi, contribuind la opera Domnului ISUS, in special prin actiunile referitoare la semenii nostri. Nu vom mai fi nevoiti astfel sa ii chemam pe cei morti in ajutorul nostru, asa cum a facut bogatul din parabola Domnului.

Sa devenim noi insine cele mai bune exemple ale faptului ca sufletul uman isi poate aminti de misiunea sa spirituala, chiar si in mijlocul agitatiei acestei lumi, slujindu-i unui singur stapan, care este Domnul intregului univers. Sa ne folosim de circumstantele exterioare, dar sa nu pierdem nici o clipa din vedere obiectivul suprem, acela de a accelera destinul uman, orientandu-l catre destinatia sa finala.

Parabola administratorului necinstit ne-a demonstrat cat de utile pot fi chiar si circumstantele exterioare cele mai neplacute pentru implinirea marelui plan pus la cale de Domnul, si la care putem contribui noi insine, daca vom deveni copiii DOMNUL ISUS! Amin.