Introducere; echipamente pentru muls; alegerea unui stand de muls corespunzator; elemente care influenteaza alegerea unui echipament de muls; elemente care decid alegerea unui stand de muls; termeni folositi indescrierea unui stand de muls.
Introducere
Un crescator de vaci de lapte petrece in medie pentru mulsul vacilor, in standul de muls, cca 1000 de ore pe an. In aceste circumstante devin foarte importante conditiile din standul de muls care, pe langa asigurarea unei eficiente mari, trebuie sa asigure operatorului-mulgator mediul optim pentru a face fata rutinei zilnice din timpul mulsului si in care sa se simta confortabil. Adesea, legislatia fiecarei tari impune conditiile de lucru din ferme, inclusiv pe cele care trebuie asigurate in standurile de muls. De asemenea, mai cu seama in tarile vestice, consumatorii produselor lactate au devenit din ce in ce mai critici cu privire la calitatea laptelui procesat si pretind crescatorilor sa-si trateze animalele, inclusiv in timpul mulsului, intr-un mod protectiv. Toate cele enumerate mai sus impun ca evaluarea conditiilor de lucru din standul de muls sa fie facuta de catre fermieri intr-un mod regulat. Trebuie verificate toate caracteristicile tehnice ale echipamentelor destinate mulsului care au efect asupra operatorilor-mulgatori, asupra vacilor mulse cat si asupra calitatii laptelui muls. Acest indrumar va furnizeaza ultimele informatii, la un nivel accesibil tuturor, despre tipurile de standuri de muls folosite in prezent in tarile cu zootehnie dezvoltata, capacitatea lor (numarul de vaci mulse/ora), avantajele cat si dezavantajele fiecarui tip de stand cat si indicatii aproximative despre preturile lor. Totodata, acest indrumar, va poate fi de folos atunci cand va planificati achizitionarea unui stand nou ori modernizarea celui vechi existent.
Echipamentele pentru muls
Echipamentele moderne de muls se bazeaza, in linii mari, pe acelasi principiu ca echipamentele de muls concepute cu ani in urma. Vaca de lapte, care la randul ei este o „masinarie” care functioneaza 24 de ore/zi, impune reguli stricte fermierului si angajatilor acestora: fiecare zi de lucru incepe si se incheie cu efectuarea mulsului. Progresele obtinute in ameliorarea animalelor cat si in hranirea lor, au dus la obtinerea unor productii uriase de lapte de la vacile exploatate in zilele noastre. Sistemele de intretinere libera, in mod deosebit intretinerea in cusete individuale de odihna, ofera pe langa o binemeritata libertate de miscare a animalelor de care nu au parte animalele intretinute in sistem legat, si posibilitatea mecanizarii complete a procesului de pregatire si distributie a furajelor. Evolutia tehnologiilor de muls, a tehnicilor de muls cat si a operatiunilor care premerg ori preced mulsul a dus, indeosebi in standurile de muls, la mulsul unor efective mari cu efort mic de catre un numar redus de persoane.
Alegerea unui stand de muls corespunzator nevoilor dumneavoastra
Alegerea unui stand de muls este un proces deosebit de important pentru ca este o alegere pentru urmatorii 10-15 ani. Tehnologia de exploatare a vacilor de lapte folosita are o importanta deosebita in alegerea tipului de stand de muls potrivit.
Vom enumera mai jos elementele care influenteaza alegerea unui echipament de muls:
Sistemul de intretinere a animalelor
Intretinerea animalelor pe pasune
Gradul de mecanizare ori automatizare din ferma
Tipul sistemului de racire a laptelui in ferma
Preferinte personale pentru un anume tip
Elementele care decid alegerea unui tip si marimi de stand de muls:
Marimea efectivului de vaci de lapte exploatat
Durata in care se doreste sa se finalizeze mulsul
Numarul de operatori-mulgatori folositi pentru mulsul animalelor
Preferintele fermierului pentru un anume tip de stand
Intentiile de extindere a fermei in viitor
Preferinta pentru un anume grad de automatizare a standului
Posibilitatile financiare ale fermierului
Numarul grupelor de productie (vaci cu productii apropiate cantitativ)
Dorinta de a furaja animalele in timpul mulsului
Spatiul disponibil pentru instalarea noului stand de muls (cladiri existente etc)
RECOMANDARE
In cazul achizitie unui stand de muls solicitati furnizorului de echipamente o lista detaliata a componentelor standului de muls pentru care este facuta oferta, datata,semnata si stampilata, care sa includa si valabilitatea ofertei si doar dupa aceasta incepeti discutarea pretului standului. Veti avea astfel certitudinea ca ce ati discutat initial va va fi vandut dupa efectuarea discounturilor
Termeni folositi in descrierea unui stand de muls
Numarul de posturi de muls :
Cele mai multe standuri de muls au posturi dispuse pe ambele laturi ale standului, situatie cand sunt simbolizate prin indicarea cifrei 2 urmata de numarul de posturi ale standului respectiv (ex: 2×5 reprezinta un stand de muls cu 10 posturi amplasate pe ambele laturi ale standului in doua grupe de cate 5).
Sistemul de eliberare a animalelor din stand
Acest sistem lipseste in cazul standurilor de muls rotative care nu necesita formarea de grupe de productie. Animalele parasesc standul la efectuarea de catre platforma rotativa a cca 360˚. In standurile de tip bradulet iesirea este in „sir indian”, adica animalele ies din stand una dupa alta. Iesirea rapida a animalelor din stand este folosita in cazul standurilor din care toate animalele ies simultan.
Unghiul dintre axa longitudinala a standului si animal
Este mentionat in cazul standurilor de tip „bradulet”. Cele mai des intalnite sunt standurile in care animalele sunt inclinate cu 30˚, 40˚sau 50˚. In cazul standurilor de tip paralel, acest unghi este de 90˚. Distanta dintre animalele din stand (dintre centrele trenurilor posterioare a doua animale alaturate) este in cazul standului de tip bradulet cu animalele inclinate la 30˚ de cca 115 cm, la cele cu 50˚ de cca 85 cm iar in standurile de tip paralel aceasta distanta este de cca 81 cm. Aceste distante sunt parcurse in decursul mulsului de catre operatorii-mulgatori pentru pregatirea pentru muls, atasarea unitatilor de muls cat si detasarea lor la finalul mulsului. Cu cat numarul de posturi ale unui stand este mai mare cu atat creste si importanta marimii acestor distante pentru ca determina un efort mai mare al operatorilor in decursul mulsului. In cazul standurilor de tip bradulet cu animalele inclinate la 30˚ respectiv 40˚ spatiul destinat echipamentelor este mai mare si asigura o observare mai buna a animalelor in timpul mulsului.
Ovidiu Badulescu
Ahis Consulting
www.ahis.ro
Pentru alte informatii legate de acest subiect ma puteti contacta la telefon 0751.252.364 sau pe adresa de e-mail [email protected]





