Legatura stransa intre lacomie si desfranare sau curvie e remarcata adeseori, observandu-se si faptul ca demonul desfranarii e incompatibil cu slava desarta.
Avva Evagrie defineste desfranarea drept “dorinta dupa felurite trupuri”. In Pateric se disting trei “miscari ale trupului”: una naturala, (naturalis carnis motus al lui Ioan Cassian), alta provenind din excesul hranei si al bauturii, si o a treia provocata de catre demoni. Daca gandurile pe care le isca (demonul) nu sunt insotite de patima – atunci, crede avva Evagrie – ele nu vor fi pentru noi “o piedica in calea cunoasterii lui Dumnezeu”.
Dupa Sfantul Nicodim Aghioritul, desfraul (curvia) este un pacat de moarte, care se biruieste foarte lesne, departandu-se cu totul de ispita si locurile in care se da lupta. Pentru aceasta el ne indeamna sa fugim de locurile primejdiei, de pricinile si de toata materia ei, cunoscandu-ne slabiciunea. De asemenea ne indeamna sa nu ne incredem in noi insine, spunandu-ne ca altii mai virtuosi decat noi au fost biruiti, caci – spune el – este cu neputinta sa mergi la moara fara sa te umpli de faina sau sa tii smoala si sa nu se lipească de mainile tale.
Ca o sintetizare a mijloacelor prin care se poate elibera cineva de aceasta injositoare patima, Fericitul Ieronim spune: Daca vrei sa-ti pastrezi curatia, sa te pazesti de urmatoarele sase lucruri:
1.De imbuibare sau nesatiu, pentru ca dupa cum nu se poate stinge focul cu smoala, tot astfel cel caruia ii place mancarea si bautura multa, nu va putea sa se ferească de curvie.
2.Este bine sa fugi de lene, pentru ca cine fuge de lene, in curand va stinge si curvia.
3.Sa te feresti de femeile rele, sa nu ai nici un amestec cu ele si nici convorbiri indelungi pentru ca mai usor poti sa inviezi mortii decat sa nu cazi in vreun pacat cu vreuna.
4.Sa te feresti de omul desfranat, pentru ca se gandeste sa te duca si pe tine cu el pe calea desfraului.
5.Sa nu stai acolo unde se sfatuiesc despre desfrau, se povesteste sau se savarseste pacatul desfraului.
6.Sa te feresti de a asculta cantece lumesti si de lautari si jocuri.
Vindecarea de patima desfranarii presupune paza inimii si a mintii, prin trezvie duhovniceasca si discernamant spiritual, respingerea gandurilor, amintirilor si a fanteziilor de aceasta natura, lectura duhovniceasca, ascultarea de un parinte duhovnicesc si marturisirea tuturor gandurilor noastre acestuia, paza trupului si a simturilor, fuga de ispita si de ocazia la pacat, fecioria sau casatoria si disciplina conjugala.
Omul curat le priveste pe toate curat, infrumusetandu-le si impodobindu-le cu aceasta calitate de curatie, chiar si pe cele mai intunecoase. La aceasta curatie a simturilor si a sufletului trebuie sa ajungem, calea atingerii ei constituindu-o asceza, induhovnicirea trupului si a sufletului.
Semnul vindecarii de aceasta patima este atunci cand sufletul, chiar si in vremea somnului, nu ia seama la nici un chip al nalucirii de rusine, caci, desi aceasta miscare nu este pacat, totusi ea arata ca sufletul inca mai boleste.
Solomon ne indeamna: Cu toata strajuirea pazeste inima ta (Pilde 4, 23).
Sfantul Ioan Scararul relateaza o intamplare din care reiese ca eliberarea totala de aceasta patimă este atunci cand Ziditorul este slavit pentru frumusetea (feminina) creata de El: Mi-a istorisit cineva o pilda foarte inalta de curatie. Vazand cineva, zicea, o frumusete deosebita, slavea foarte pe Facatorul din acest prilej si numai de vederea ei era miscat la iubirea lui Dumnezeu si ii izvorau lacrimi. Daca unul ca acesta are totdeauna, in asemenea prilejuri o astfel de simtire si lucrare, a inviat nestricacios inainte de invierea de obste.
Parintele Staniloae talcuieste acest cuvant astfel: Inviere nestricacioasă numeste pe cea din viata de fata, venita din schimbarea moravurilor. Caci desfranatul se face neprihanit si lacomul milostiv si cel aspru bland, a venit invierea incă aici, ca o arvuna a celei viitoare. Si cum e aceasta inviere? Prin faptul ca pacatul a fost omorat si dreptatea s-a inaltat, ca viaţa cea veche a incetat si cea a tot noua si ingereasca e traita. La invierea de obste, trupul fiind total induhovnicit intr-o comuniune dialogica deplina cu Dumnezeu, va fi cu totul neprihanit, deci nestricacios.
In consecinta, sarcina crestinului care vrea sa-si pastreze curatia pare a fi dificila. Ea este cu atat mai impovaratoare cu cat lumea moderna, in totalitatea ei, a atins un nivel de pervertire pe care nu l-a mai atins niciodata inainte cu asemenea universalitate si profunzime. Insa, urmand sfaturile si exemplele sfintilor care s-au izbavit de bolile pacatelor, urcand treapta cu treapta pe scara virtutilor, prin straduinta si osteneala proprie, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, omul contemporan se poate izbavi de aceasta patima ridicandu-se la inaltimea curatiei si a sfinteniei la care este chemat.
