Prima data, am facut cunostinta cu inul, in anul 1981, la Supurul de Sus, in judetul Satu Mare, unde ca fermier stagiar, am infiintat 100 de hectare de in pentru fibra.
In acel an toata suflarea satului a castigat in acord global sume record de bani la recoltatul inului. Veniturile obtinute de catre sateni, erau comparativ egale cu sumele in euro pe care le castiga azi emigrantii romani, pe plantatiile de capsuni din Spania. Era adevarat, ca la Supurul de Jos era una dintre cele mai mari topitorii de in si canepa din Romania si care nu mai functioneaza.
Apoi, dupa cinci ani, am ajuns sa cultiv in pentru ulei, la Sicula, in judetul Arad. Este una dintre cele mai frumoase culturi, mai ales pentru peisajul creat in perioada infloritului. Dar mai este frumoasa, ca tehnologie, ca importanta economica, ca importanta in tratamentul naturist, ca furaj pentru animale, dar si ca profit la hectar. Inul pentru ulei, se amplaseaza pe terenuri bine drenate, pregatit gradinareste. Se seamana primavara cand terenul este zvantat si reavan. Apoi cand a ajuns in faza de bradisor (5-7cm) se face o erbicidare pentru a combate buruienile dicotiledonate. Cand capsulele incep sa se ingalbeneasca se executa taierea plantele cu vindrovarul si se lasa in brezde la uscat, iar cand au ajuns la coacerea deplina se recolteaza cu combina de cereale. Am obtinut, timp de trei ani, productii intre 1200 – 1500 kg/ha. Am vandut samanta cu opt lei (pretul din anul 1988) si am constatat fericit ca trebuia sa fac cel putin opt tone de grau la hectar sau 12-13 tone de porumb pentru a realiza aceste venituri.
Aceasta planta delicata a fost un element de nepretuit in economie, timp de mai multe civilizatii (cel putin in 5000 Inainte de Hristos). Panza de in tors a fost gasita in mormintele antice. Aceasta a fost folosita pentru imbracaminte si draperii in case si temple, pentru vele si plase de pescuit, pentru cabluri si snurul de la arc, pentru a umple fisurile din barci si corabii. La fel de important este randamentul inului in ulei. Culturile comerciale de seminte de in, au fost infiintate in multe parti ale lumii, pentru a fi utilizate in vopsele, lacuri, ca hrana pentru vite la ingrasat si in medicina veterinară. Extern, semintele pot fi folosite, ca si cataplasma pentru furuncule, inflamatii sau rani.
Principalii producatori mondiali de seminte de in pentru ulei sunt Canada 18 %, China 8%, Statele Unite 7 %, India si UE cu 4%. Continutul in ulei al semintelor de in, ajunge la 40%. Semintele mai contin si 22% proteine.
In UE, uleiul se foloseste in industria nealimentara, cresterea animalelor (Franta), produse alimentare (semintele in prajituri, paine, sau uleiul in salate). Uniunea Europeana este cel mai mare consumator de seminte si ulei de in. Anglia este primul producator european, urmata de Franta, cu productii de pana la 2,5 tone/ha. Uniunea Europeana, face cele multe importuri din Canada. Unele republici din fostul URSS (Rusia, Ucraina) investesc serios in productia de in pentru ulei, pe care o exporta in Europa. Pretul la tona de samanta de in ulei a ajuns la 700 euro. Asta inseamna ca o cultura de 50 de hectare de in pentru ulei, va aduce unei ferme familiale, un castig de 50000 euro anual.
Scaderea brusca a suprafetelor cultivate in Canada incepand din 2010 ofera posibilitatea dublarii sau chiar triplarii suprafetelor cultivate in Europa, in urmatorii 5 ani.
S.M.
