Transformarea cere timp;

„Apucaturile“ de acasa ne fac casnicia
grea;

Sa ne vindecam iertand.

Transformarea cere timp

Sunt oameni
care se desteapta, se intorc la Dumnezeu, vin la Biserica, vin cu ravna. De
obicei imediat ce ne intoarcem in Biserica avem multa mangaiere, harul vine la
noi si ne mangaie si atunci am vrea ca intr-o luna, doua, trei, sa ne schimbam
cu totul si sa se schimbe si toti cei din jurul nostru.

Trebuie insa sa
ineelegem ca suntem trup si suflet, ca trupul nostru are scris, in randuiala
lui, viata pe care l-am invatat. Ca sa facem ceva nou, trebuie sa ne dezvatam
de vechi si sa invatam lucrul nou, iar asta se face cu truda, cu repetitie. Gandul
rau, gandul de judecata, pofta ochiului, trufia vietii, toate astea sunt fixate
pe creierul nostru cu niste legaturi numite sinapse, si care trebuie dezlegate.
Cand parintele, la Taina Sfintei Spovedanii, la sfarsit spune: „si te dezleg cu
puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu“, se rup sinapsele acelea care ne tin legati
de susoteala dracului: „Sa faci asa, sa faci asa… ca nu esti mai proasta etc“. In
clipa in care ajung acasa, trebuie să fac canonul pe care mi-l da parintele,
sau rugaciune si fapte bune, ca sa se formeze legaturi noi, sa invat „naravurile“
lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu ma schimba fara voia mea si fara truda mea.
Asta este asceza. De-aia facem matanii, de-aia ne rugam, de-aia postim, ca sa
se inscrie in trupul nostru noua randuiala a vietii, randuiala sfanta, si sa nu
mai izbucnească cea veche.

„Apucaturile“ de acasa ne
fac casnicia grea

De multe ori
mergem bine, ne lepadam de pacate, nu mai facem pacatele de moarte, ne
spovedim, ne impartasim, nu mai dracuim, nu mai injuram, nu ne mai jignim unii
pe altii. Dar se intampla unele lucruri, in momente de „stres“, cum zice lumea,
si ne purtam ca niste copii, mai ales la furie. Cand omul se infurie ca cineva
nu face voia lui si depaseste puterea lui de rabdare, sunt oameni care se pierd
cu firea si se poarta ca niste copii: trantesc, sparg, urla, se intorc cu
spatele, pleaca de acasa, se trantesc pe jos, arunca cu pietre sau cu cuvinte
dure. Toate aceste lucruri apartin copilului din noi. Sunt lucruri pe care noi
le-am invatat acasa, in familie, pana la 7 ani, si pe care nu le-am dezvatat. Ne-am
impus ca oameni mari sa ne purtam frumos, dar la o adica uitam acest lucru si
repetam ce am invatat acasa. Aceste „apucaturi“ de acasa sunt cele care ne fac
casnicia foarte grea; multe din necazurile familiei crestine vin din faptul ca
nu respectam porunca lui Dumnezeu care spune „Isi va lasa barbatul pe tatal sau
si pe mama sa si se va face una cu femeia sa“.

Baietii de
obicei sunt foarte tinuti, mai ales de mame. Daca in familie comunicarea dintre
sot si sotie nu e buna, daca sotul este violent si exista un baiat in acea
familie, mama si-l va face aliat pe baiat. O sa ii spuna lui toate necazurile,
o sa isi puna in el toata nadejdea, el o sa se simta foarte important, va fi
coplesit cu atentii si cu tandrete si acesta este ceea ce numim noi „baiatul
mamei“. Dar si cand se inteleg bine parintii si baiatul este bine crescut, el
zice: „La noi acasa asa era, asa e bine!“ De ce? Pentru ca „Asa facea tata!“

Deci noi pornim
de acasa cu niste apucaturi, bune sau rele, si le impunem celui cu care ne casatorim.
Asteptam ca celalalt sa fie ca mama, si asta este o piedica foarte mare. Cand
vrem sa ne casatorim trebuie sa ne lepadam de parinti in sensul ca ne lepadam
de toate apucaturile si ne ducem intr-o lume noua, intr-o casa noua, invatam
obiceiuri noi impreuna. De aceea si ea isi lasa familia, si el; si nu vor face
niciodata comparatie cum era si nu vor impune modelele. Daca spun: „Stii, acasa
faceam asa si asa“ si ea zice: „Hm, mi-ar placea si mie!“, atunci putem sa
facem ca pe un model, dar nu sa impunem. Un baiat care a avut o mama excesiv de
grijulie care i-a îndeplinit toate dorintele va cauta in casatorie o mamăa Va astepta
de la sotie sa il alinte, sa ii aduca cafeaua la pat, „unde sunt camasile?“
etc. deci va avea aceleasi asteptari ca de la mama. Daca altul a avut o mama
rea, se va astepta sa aiba o sotie buna, pentru a compensa. La randul ei, fata
va avea model pe tata. Daca a avut un tata bun se va asepta ca sotul sa se
comporte ca el, iar daca a fost rau se va astepta ca sotul sa se comporte
invers decat tata.

Sa ne vindecam iertand

Sa devenim constienti
de toate aceste lucruri si sa ne lepadam de ele, iar lepadarea se face prin
iertare. Noi pornim cu ravna pe drumul Bisericii, ne spovedim pacatele foarte
multi dintre noi, multi insa spun: „Parintele m-a iertat, Dumnezeu m-a iertat,
dar eu nu ma pot ierta!“ De unde ne vine aceasta neiertare, faptul ca nu ne
putem ierta? De la faptul ca nu i-am iertat pe ceilalti. Noi nu am descoperit
ce inseamna Tatal nostru: si ne iarta noua greselile noastre, precum iertam si
noi gresitilor nostri.

Noi nu iertam,
din multe motive. Unul dintre ele este faptul ca ni se pare ca o sa ne abuzeze,
ca o sa ne creada prosti si o sa ne faca iar. Nu e adevarat!
Apoi nu iertam pentru ca: „Da’ n-am ce sa iert… Era beat, nu si-a dat seama…
N-am nimic cu el!“ E o minciuna! N-ai nimic cu el pana cand te-o supara! Si
atunci iti aduci aminte „ca si acum 15 ani, ca si tu si maica-ta si taica-tu si
toti cei din sat de la tine sunteti la fel!“ Deci nici
vorba, n-am iertat nimic, n-am uitat nimic.

Apoi
nu iertam pentru ca: „Ei cum o sa fiu eu suparata pe tata? Nu-i
frumos sa fiu suparata pe tata!“ Dar sa intelegem ca eu nu sunt suparata
pe tata, eu sunt suparata pe ce mi-a facut tata. Faptul ca se imbata
si o batea pe mama pentru mine e o durere si o rana si trebuie sa il iert,
pentru ca, daca nu il iert in sufletul meu, voi duce cu mine aceasta rana in
familia mea. Si ma voi purta fie ca el, pentru ca l-am judecat, fie voi avea
parte de un sot care seamana cu tata. Este uimitor cum fetele care au trait intr-o
familie unde erau alcoolici se simt atrase irezistibil de viitori alcoolici. Si
„Vai da’ il iubesc, nu pot sa traiesc fara el!“ Este aceasta
tendinta a pacatului de a se repeta, aceasta tendinta a victimei de a fi
victimizata in continuare. De ce? Pentru ca nu a spus raului pe
nume, nu a iertat, nu a invatat o viata sanatoasa si nu a invatat sa recunoasca
semnele. Cand pornim la drum pentru a forma o familie Dumnezeu ne da semne daca
va fi bine sau nu. Daca te-a jignit, daca te-a ranit, e un semn ca ceva nu e in
regula. Dar biata fata zice: „Ei, las’ ca il fac eu om!“ Si pe urma o face el
„neom“, ca n-ai cum sa il faci tu om, daca nu se face el…

Apoi, cand ne casatorim,
trebuie sa fim atenti la familia celuilalt: ce fel de familie e, in ce relatii
e cu familia, ce a invatat de-acasa, cat s-a desprins de ce a invatat acasa? Ori
noi ne casatorim in perioada oarba, in care dragostea e oarba. Nu face nunta pana
nu ti se deschid ochii! Nu inseamna ca daca cineva a avut necazuri in familia
de origine va avea si in familia lui, pentru ca pocainta, iertarea si viata
duhovniceasca schimba, dar noi trebuie sa fim realisti, sa nu ne imbatam cu apa
rece.

Maica Siluana Vlad

SURSA: www.daruindveidobandi.blogspot.com