
53 de producatori agricoli din zona Blajului au fost recompensati cu premii in bani, oferite de Primaria Blaj ca rasplata pentru prezenta regulata in pietele din Blaj cu produse de calitate. Mii de blajeni au participat duminica, 17 septembrie, la ‘Bogatiile Toamnei’, o manifestare in cadrul caruia au putut admira expozitiile cu vanzare ale producatorilor prezenti si au avut ocazia sa se aprovizioneze pentru iarna, totul intr-un decor muzical traditional, asigurat de Ansamblul Folcloric al Judetului Alba.
Pentru al doilea an consecutiv, marele premiu a fost castigat de Ana Balasz din Petrisat, acordarea distinctiilor fiind facuta pe scena amplasata in Piata Mare Agroalimentara din Blaj.
O frumoasa dimineata de duminica, cu un soare arzator, a dat, inca din start, valoare ‘Bogatiilor Toamnei la Blaj’ 2017, manifestare traditionala organizata, in fiecare an, de autoritatile blajene, in semn de respect pentru cei care muncesc cu truda pamantul si vin in cele doua piete din Blaj pentru a-si comercializa produsele: legume-fructe, vinuri, produse apicole, flori si plante ornamentale, produse de panificatie. Sarbatoarea a fost si un prilej pentru locuitorii din zona pentru a face ultimele cumparaturi pentru iarna, oferta fiind extrem de bogata, cu produse de calitate. Micii, care au sfarait in continuu pe gratare, berea rece si recitalurile muzicale ale artistilor Ansamblului Folcloric ‘Augustin Bena’ al Judetului Alba au contribuit la atmosfera frumoasa, de voie buna, din Piata Mare Agroalimentara Blaj.
La finalul manifestarii, organizatorii i-au premiat pe toti cei 53 de producatori inscrisi (numar record), de legume fructe si de lactate, in urma departajarii efectuate de o comisie speciala, care a tinut cont atat de expozitia propriu zisa a fiecarui agricultor, cat si de frecventa cu care acestia isi comercializeaza produsele in pietele din Blaj sau de suprafata cultivata.
-
- Premiul I (1.000 lei): Balasz Ana (Petrisat);
- Premiul II (500 lei/producator): Enyedi Iuliana (Tiur), Varga Ildi Iuliana (Petrisat), Boitor Viorica (Petrisat), Isaila Rodica (Blaj), Boitor Virica (Tiur);
- Premiul III (300 lei/producator): Popa Mariana (Lunca Tarnavei), Szekely Maria (Bucerdea Granoasa), Avramut Silvana (Coslariu), Vecsei Viorica (Petrisat), Vinczeller Magdalena (Petrisat), Mezei Eugen (Bucerdea Granoasa), Hancas Difta (Biia), Mercurean Viorica (Blaj), Ciulea Ana (Lunca Tarnavei), Salcau Otilia (Blaj), Berghean Ioan Sorin (Blaj);
- Mentiune (100 lei/producator): Laslo Mihai (Petrisat), Marcu Maria (Tiur), Posa Ana (Panade), Szabo Rozalia (Tiur), Ciufudean Floarea (Tiur), Ciufudean Melania (Tiur), Ciufudean Constantin (Tiur), Mezei Irina (Petrisat), Deva Maria (Tiur), Rastei Elena (Bucerdea Granoasa), Glogovetan Sorina (Lunca Tarnavei), Pandur Elemer (Tiur), Boitor Maria (Tiur), Szabo Laurentiu (Tiur), Nemes Ana (Tiur), Melente Ana (Sancel), Vinczeller Mihai (Petrisat), Brasovean Lana (Panade), Stoica Fica Floare (Tiur), Handrea Ileana (Manarade), Ginta Eufrosina (Manarade), Fratila Ioan Bogdan (Tiur), Popa Maria (Tiur), Damian Carmela (Iclod), Trif Maria (Blaj), Corbean Nichiut (Sancel), Aldea Ana (Panade), Iuga Lucretia (Cergaul Mic), Cseh Amalia (Blaj), Pepelea Nicoleta, Boar Maria (Tiur), Cipar Emilia (Tiur), Voina Marioara, Codrea Lenuta (Valea Lunga), Florea Ioan (Blaj), Cristean Lucian (Blaj).
‘Le multumim tuturor producatorilor prezenti, care ne fac viata mai frumoasa prin oferta de legume, fructe, lactate, miere si nu numai, toate foarte gustoase, de calitate si, mai ales, proaspete. Acesta este spiritul comunitatii noastre si ma bucur mult ca blajenii isi fac cumparaturile din piata, direct de la producatori, de unde achizitioneaza produse sanatoase. Primaria Blaj sprijina in continuare micii producatori, care aduc, fara indoiala, plus valoare comunitatii’, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
A XVII-a editie a ‘Bogatiilor Toamnei la Blaj’ a fost organizata de Primaria si Consiliul Local Blaj.




