Obezitatea este o forma de malnutritie caracterizata prin prezenta unor depozite excesive de grasime, avand o repartitie uniforma sau localizata. Ea se intalneste la toate speciile de animale, fiind insa mai frecventa la caine. Trebuie subliniat insa de la inceput ca este necesar sa diferentiem obezitatea patologica de ingrasare in scopuri zootehnice cand se urmareste obtinerea prin supraalimentatie a unei stari de nutritie foarte bune, a unei ”obezitati de supraalimentare” dirijata.
Putem spune ca in aparitia obezitatii sunt incriminati factori metabolici, ereditari, nervosi, endocrini si nutritionali. In ce priveste factorii metabolici, de multa vreme s-a emis ipoteza existentei unei anomalii a metabolismului intermediar care sa determine depunerea de grasime. Cautarea unei anomalii care ar putea contribui la aparitia si dezvoltarea obezitatii a prilejuit efectuarea unui numar mare de experimente pe animale, cunoscandu-se ”linii” de soareci care prezinta hiperfagie si care pe masura ce devin obezi prezinta variatii cantitative la nivelul metabolismului piruvatului. Aceste animale supuse unui regim de reducere a greutatii corporale continua sa sintetizeze grasimile in dauna proteinelor. S-a presupus ca aceste anomalii cantitative sunt in legatura mai curand cu un deficit al insulinei, decat cu o modificare fundamentala a metabolismului.
Factorii ereditari, prin definitie, obezitatea ereditara este o forma de obezitate in care animalul afectat a mostenit un mecanism care faciliteaza aparitia si evolutia obezitatii independent de echillibrul normal. Mecanismele propuse pentru a explica aceasta forma de ovezitate sunt fie un metabolism intemediar anormal, fie o modificare a mecanismelor de apetit-satietate, datorita careia se importa o cantitate mare de energie.
Factorii nervosi. S-a demonstrat ca nevoia si cantitatea de hrana sunt direct controlate de catre sistemul nervos central si in special de catre centrii diencefalici (hipotalamusul). Toate leziunile sunt disfunctiile acestor centri care provoaca perturbari in apetit, asimilare si capacitatea de blocaj a grasimilor.
Factorii endocrini. Foarte putine cazuri de obezitate au o cauza net endocrina. Insulinoamele, tumori cu o frecventa rara, pot conduce la obezitate. Obezitatea prin hiperinsulinism este insa in legatura cu aportul excesiv de alimente, mai ales de glucide; daca nu se administreaza insa ratii excesive, individual nu se ingrasa. Adipozitatea de origine hipofiziara intalnita la caine sub forma sindromului adiposogenital (maladia Babinschi) este de natura diencefalica, la prima vedere independenta de excesul alimentar si de sedentarism. Hipotiroida determina o moderata crestere in greutate, prin retentie hidrica cu edem mucoprotidic, dar nu o adevarata depunere adipoasa. Insuficenta genitala, de asemenea, nu reprezinta un factor important in declansarea obezitatii. Animalele castrate se ingrasa nu ca o consecinta a insuficientei lor hormonale genitale, ci pentru ca sunt mai linistite, isi consuma mai bine ratia, deci nu cheltuiesc asa repede rezervele. In obezitatea generalizata exista o serie de tulburari endocrine care influenteaza in mod sigur morfologia si comportamentul animalelor. Este de remarcat insa ca aceste modificari endocrine (hiperinsulinismul, hipercorticismul, hipogonadismul si hipotiroidismul) sunt descrise in obezitatea constituita si deci ele sunt efecte si nu cauze ale obezitatii. Este cunoscut deasemenea, faptul ca obezitatile endocrine se trateaza in primul rand prin dieta hipocalorica.
Factorii alimentari si sedentarismul, joaca si ei un rol important in aparitia obezitatii. Un aport caloric excesiv, la care se aduga un consum redus de energie, sunt elemente esentiale in aparitia obezitatii. Ea este prezenta la animalele sedentare, care nu fac miscare, tinute in stabulatie permanenta, sau la cainii de apartament, care primesc ratii in exces, bogate in glucide si lipide, cu un microclimat optim, care nu necesita consum de energie pentru termogeneza. Sunt predispuse si rasele de animale de ferma cu un anabolism marit generic.
Patogeneza. Consta in mentinerea echilibrului intre aportul si cheltuielile energetice, se face prin interventia unor numeroase verigi centrale si periferice. In reglarea comportamentului alimentar intervin in masura variabila, centrii hipotalamici, echilibrul metabolic al mediului intern, informatiile de origine digestiva, sistemul endocrin si tesutul adipos. Interesarea fiecaruia dintre aceste verigi a facut obiectul unei explicatii patogenetice. Niciuna dintre ele nu poate elucida in intregime mecanismul atat de complex al producerii obezitatii. Acesta poate fi conceput numai prin dereglarea comportamentului alimentar la care concureaza intr-o masura mai mare sau mai mica toti factorii patogenetici amintiti.
In concluzie putem spune ca indiferent de modalitatea in care se realizeaza modificarea mecanismului central de control al foamei si satietatii, pe fondul unei predispozitii constitutionale sau prin intermediul unei conditionari la un aport alimentar crescut, obezitatea nu se poate instala in conditiile unui aport care depaseste nevoile reale ale organsimului. Animalele nu pot depune grasime in exces decat atunci cand aportul depaseste consumul. Nu se poate realiza tesut gras din ”nimic”. Totdeauna este prezent factorul exogen alimentar, alaturi de cel endogen deja mentionat, adica prezenta unei predispozitii constitutionale. Obezitatea rezulta intotdeuna din interactiunea acestor doi factori patogenetici.
Excesul de lipide stocate in oraganism exercita o actiune nociva asupra aparatului cardiovascular, a aparatului respirator, influenteaza negativ termoreglarea, capacitatea de aparare, activitatea neuroendocrina, productia de lapte, oua, reproductia (reducerea fecunditatii) si capacitatea de adapare (sensibilitatea crescuta la stres). Ca modificari morfopatologice se constata in primul rand aspectul rotunjit al corpului. Grasimea este prezenta sub forma de depozit abundent in tesutul conjuctiv subcutanat, subseros, pe epiploon, mezenter, pericard, in jurul rinichilor. Cordul este acoperit de un strat de grasime in regiunea coroanelor si in lungul santurilor interventriculare si chiar infiltrata in muschiul cardiac. Animalele prezinta un exterior inestetic, au un aspect diform, cu tendinta de rotunjire si marire in volum a circumferintei corpului. Ca urmare a acumularii grasimii sub piele, aceasta se cuteaza, iar in locurile unde in mod normal este cutata, se intinde, formand asa-zisele ”maniamente”. Se inregistreaza si tulburari functionale, cele mai evidente fiind dipneea, tahicardia chiar la eforturi reduse, miscari ingreunate, o alura inceata, accese de sufocare si tendinta la constipatie.
Profilaxia obezitatii se realizeaza printr-o alimentatie cu aport energetic (glucide si lipide) echilibrat, miscare fizica zilnica si combaterea la timp a disendocriniilor. Tratamentul se practica numai in cazul carnivorelor, al animalelor de agrement, sau la reproducatori din alte specii. Prezinta importanta in primul rand masurile dietetico-igienice, de limitare a aportului alimentar pana la ratia de intretinere (ratii mici, reducerea numarului de tainuri, limitarea aportului de apa, la caine carne slaba), in asociere cu miscarea fizica sub forma de plimbari zilnice, evitandu-se eforturile mari. Ca medicamente putem preciza laxativele (ulei de ricin, ulei de parafina), diuretice (acetat de potasiu, nefrix, etc).
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica
