Febra aftoasa nu este prezenta in Uniunea Europeană (ultimul focar a aparut in 2007 in Surrey – Anglia), dar situatia s-a deteriorat in lume, datorita transferurile ilegale de animale, contaminarea accidentala sau deplasarea neasteptata a bolii.
Febra aftoasa este o boala infectioasa de natura virala foarte contagioasa la rumegatoarele paricopitate, suine, elefanti, sobolani, arici. Cabalinele sau omul pot fi purtatori sanatosi de virus.
Etiologie
Agentul etiologic al bolii este un virus (imaginea de sus), lucru atestat pentru prima oara in anul 1897 de medicul si bacteriologul german Friedrich Loeffler (1852-1915). Loeffler a filtrat prin portelan sangele unui animal infectat, iar cu filtratul obtinut infecteaza animale sanatoase, demonstrand caracterul contagios al bolii.
Virusul este de tip ARN si face parte din familia Picornaviridae. Cand virusul vine in contact cu celula-gazda, se fixeaza cu ajutorul receptorilor pe membrana celulara; dupa patrunderea in interiorul celulei se desface invelisul proteic viral, iar ARN-ul viral va modifica codul genetic celular. Celula-gazda va incepe sa sintetizeze material viral, devenind o adevarata fabrica de virusi. In final, membrana celulara se descompune, eliberand virusii produsi, care vor infecta la randul lor alte celule sanatoase.
Caile de transmitere a bolii
In comparatie cu alti agenti infectiosi, unii cerecetatori sunt de parere ca este suficient un singur virus (teoretic) pentru a declansa infectia, ceea ce ar explica gradul mare de contagiozitate a bolii.
Febra aftoasa se transmite, in general, prin contact cu secretii si excretii ale animalelor bolnave sau celor purtătoare de virus (cabaline infectate), vehiculate prin haine, alimente, furaje contaminate.
Pentru impiedicarea extinderii bolii se iau masuri de carantina (izolarea tuturor exemplarelor suspecte de infectie), dezinfectii riguroase, sistarea importului produselor de origine animala din tarile unde a fost declarata boala (declararea bolii fiind obligatorie).
Omul este ferit de pericolul imbolnavirii prin consum de carne infectata, deoarece virusul este inactivat de sucul gastric, insa pagubele produse de boala in domeniul cresterii animalelor sunt imense, in Uniunea Europeana folosindu-se metoda de eradicare „culling” (omorarea efectivului de animale infectate).
In alte tari se aplica, ca masura preventiva, vaccinarea cu un virus inactivat, folosindu-se ca adjuvant hidroxidul de aluminiu. Dezavantajul acestei metode consta in faptul ca animalele purtatoare de virus nu se mai pot deosebi prin metode serologice (determinări de anticorpi) de animalele vaccinate.
Raspandire
Se poate spune ca febra aftoasa este raspandita pe tot globul, caz exceptie fiind Noua Zeelanda, unde pana in prezent nu au fost depistate cazuri de boala. In Australia ultimul caz a fost inregistrat in anul 1872.
Situatia epizootologica (ultimul caz de infectie) pe continentul american: SUA (1929), Canada (1952) si Mexic (1954). In Europa: Norvegia (1952), Finlanda (1959), Suedia (1966), pe cand in Africa si Asia sunt si in prezent cazuri frecvente enzootice de imbolnaviri, de unde boala se poate raspandi sub forma de epizotii sau panzotii.
Perioade mai critice au fost intre anii 1910–1912, 1919–1921, 1937–1939 si 1950–1952. In anul 2001 a izbucnit din nou o enzootie In Marea Britanie, care a determinat apartii sporadice de boala si pe continent. Abia la 12 ianuarie 2002 s-a reusit sistarea bolii.
Cazuri izolate de boala se mai semnaleaza in Africa, Asia si uneori in Europa.
Simptome la bovine
La bovine perioada de incubatie al bolii este de 2 – 7 zile. Boala debuteaza cu stare febrila (cu valori ale temperaturii de 42 °C, care dureaza cca. 3 zile, stare generala alterata, lipsa apetitului, sistarea productiei de lapte, salivatie abundenta, inrosirea si inflamarea mucoasei bucale, botul uscat, incetarea rumegatului.
Faza urmatoare a bolii este semnalata de aparitia aftelor (vezicule) pline, la inceput, cu un lichid clar. Acestea pot apare pe mucoasa bucala, in regiunea interdigitala din regiunea copitei, pe uger. Starea generala se inrautateste, durerea suferita de animal se manifesta prin mentinerea inchisa a gurii, mestecare in gol, paraplegii.
Pe locul aftelor sparte apar ulceratii (eroziuni), care incep apoi sa se inchida. Procesul de vindecare a leziunilor bucale dureaza cca. 14 zile, iar a celor de la nivelul copitei dureaza o luna. Convalescenta poate fi prelungita prin aparitia unor suprainfectii secundare, bacteriene.
Intre timp se pot observa cazuri noi de imbolnavire a animalelor sanatoase din efectiv.
Pe langa formele mai usoare de boala, care au fost descrise, cu un procent de letalitate (mortalitate) de 2 %, exista si forme cu evolutie mai grava, in care mortalitatea atinge 80 %. Aceste forme grave sunt cauzate de un agent infectios mai virulent, miotrop, care cauzeaza miocardite (inflamatia muschiului inimii), mai ales la vitei, la care se constata o mortalitate ridicată, boala avand o evolutie supraacuta, cu exitus in 24 de ore.
Imunitatea fata de tipul de virus care a generat infectia dureaza 12 luni la animelele vindecate. Pericolul mare consta in complicatiile aparute prin suprainfectii bacteriene secundare, ca: mastite cronice (inflamatii ale ugerului), pododermatite cronice (inflamatii ale copitei) sau miocardite cronice, care pot lasa sechele definitive.
