Tricofitia purceilor este o dermatomicoza cu caracter enzootic, cunoscuta cu denumirea populara de “pecingine”. Este contagioasa, cu evolutie sporadica, manifestata prin dermatoza eritemo-crutoasa, pustule, dermatita si hipercheratoza. Boala este produsa de Trichophyton mentagrophytes si este semnalata pe toate continentele, aparand in special la porcii intretinuti in conditii neigienice, subnutriti, asupra carora intervin o serie de factori stresanti.
Etiologic, tricofitia suinelor este produsa de Trycophyton mentagrophytes. Principalele surse sunt constituite de porci clinic bolnavi sau aflati in perioada de incubatie, animale sanatoase purtatoare de T. metagrophytes, la care se adauga diversi vectori cum ar fi soarecii, sobolanii, insectele, in special muscidele, care pot transporta sporii pe trompa si pe membre. Surse mai pot fi personalul ingrijitor, animalele de paza (cainii), solul, furajele vegetale, sporii rezistand timp indelungat in mediu exterior pana la 3 ani. Contaminarea se poate face direct de la porcul bolnav la cel sanatos, precum si indirect, prin materialul care a fost in contact cu bolnavii, de asemenea vantul poate purta cruste, fire de par si sa favorizeze aparitia focarelor de tricofitie in alte colectivitati de porci. In general, incidenta este mai scazuta la porc, dar receptivitatea este crescuta la tineret in mod special la sexul femel. Adultii sunt mai rezistenti datorita structurii diferite a firelor de par, care contin acizi grasi nesaturati, cu efect fungicid, iar masculii sunt intr-o oarecare masura protejati datorita influentei hormonilor androgeni, care influenteaza compozitia firelor de par si pielii, marindu-le rezistenta.
Alimentatia carentata in vitaminele A si C, in fier, zinc, seleniu, subnutritia in general, predispune purceii la imbolnaviri. De asemenea, starile de boala, microleziunile cutanate contactate in sezonul de toamna-iarna favorizeaza aparitia tricofitiei la suine.
Sporii de Tricophyton ajunsi la suprafata pielii incep sa se dezvolte, cu formare de micelii in stratul cornos, care constituie punctu lezional, urmat de extinderea centrifuga si intraepidermica a coloniilor tricofitice, formand leziuni epidermice circumscrise. La nivelul orificiului folicular, hifele se extind atat spre exterior cat si spre profunzimea folicului pilos, inconjurand firul de par cu o teaca miceliana peforand totdata la baza stratului cortical, dezvoltandu-se in stratul medular al firului de par (ecto-endotrix). Tricophyton nu distruge bulbul pilos, patrundera in maduva firului realizandu-se fie prin dislocarea celulelor edpidermice, fie prin emiterea unor organite perforatoare, care fisureaza cuticula si patrund spre maduva firului. Actiunea patologica se manifesta si prin iritatiile miceliilor, care provoaca o infiltratie seroasa a stratului. Prin obturarea foliculilor se produc inflamatii exsudative favorizand dezvoltarea unor germeni bacterieni, care complica leziunile, imprimandu-le un caracter supurativ. Imunitatea naturala, in tricofitie este deja cunoscuta iar starea postinfectioasa este dependenta de profunzimea proceselor infamatorii si de capacitatea imunogena.
Dupa o incubatie de circa 20-30 de zile, se observa aparitia placardelor tricofitice, leziuni eritermo-crutoase circulare pe spinare, pe laturile gatului, la baza urechilor, pe regiunile costale, uneori constatandu-se leziuni si pe regiunea inferioara a abdomenului si pe fata interna a copasei. Spre deosebire de alte specii, la porc localizarile in regiunea capului sunt rare, initial apar focare circumscrise eritematoase, in care se disting pustule cat gamalia de ac, exsudatul se usuca formandu-se cruste cenusii. Parul cade numai in parte si nu este fiabil ca la alte specii si, obisnuit, pruritul lipseste. Leziunile sunt rare, solitare cu diametrul de 1-2 la 5-6 cm.
Diagnosticul se stabileste pe baza modificarilor clinice, a placardelor cutanate specifice focarelor tricofitice. Certitudinea se face prin exemenul microscopic al crustelor si fierelor de par recoltate din zonele periferice ale leziunior recente. Ca si prognostic din punct de vedere vital, prognosticul este favorabil, iar economic este rezervat la purceii afectati, nerealizandu-se sporul de crestere.
Animalele bolnave se izoleaza si se aplica tratamentul prin aplicatii externe sau interne. Tratamentul extern se poate face prin aplicatia pe leziunile pielii de fermicozin, Bromocet, Tricofitin unguent. De asemenea, se impune masuri de echilibrare a alimentatiei si respectarea de rigoare a normelor de igiena precum si de masuri de dezinfectie.
Tricophyton se poate transmite si la om, in special la copii care vin in contact cu porcii bolnavi, nu respecta masurile de igiena, putand evolua cu aparitia focarelor pe suprafata pielii din diferite zone ale corpului, recomandandu-se prezentarea la doctor.
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica
