Paramyxoviroza este o boală infectioasa de mare contagiozitate, asemanatoare cu pseudopesta aviara si afecteaza in special porumbeii.
Infectia cu paramyxovirus a fost descrisa la porumbeii voiajorii din tarile mediteraneene in anul 1981. De la porumbeii voiajori boala s-a raspsndit la toate categoriile de porumbei: de ornament, broiler si la cei salbatici.
Contaminarea se produce prin contact direct in timpul transportului, zborurilor sau chiar din propria crescatorie prin coabitarea de porumbei sanatosi cu porumbei bolnavi, prin ingerarea hranei sau ingurgitarea apei infectate cu virusurile existente in secretii (salivare, nazale, lacrimale) sau excretiile, excrementele celor bolnave, prin inspirarea aerului infectat cu virusuri expulzate la stranutul porumbeilor sau cu praful infectat si ridicat in aer, prin pasarile salbatice purtatoare de virus, de oameni (ce au avut contact direct cu un porumbel bolnav) prin incaltaminte sau maini.
Manifestarile clinice apar intr-un interval de timp care variaza de la 3 zile la 4 saptamani de la infectie.
Primele simptome sunt cele digestive: diareea are o culoare brun-verzuie de consistenta apoasa, alteori pot sa apara si materii fecale cu aspect normal dar insotite de o cantitate mare de lichid albicios. In timpul bolii apare poliurie. Boala dureaza 8-17 zile si pe tot parcursul ei porumbeii consuma mai multa apa ca de obicei.
Simptomele cele mai grave sun cele datorate infectiei sistemului nervos central.Incidenta lor este variabila cu: rezistenta indivizilor, nivelul imunitatii, sensibilitatea genetic, conditiile de crestere, virulenta tulpinii de virus. Se intalnesc la 8-30 % din cazuri. Se manifesta prin pozitii anormale ale capului: opistotonus, emprostotonus, torticolis. Acestea pot avea caracter pasager. La multi porumbei asemenea fenomene sunt declansate de factori stresanti: lumina puternica, zgomote puternice, intrarea unor porumbei straini sau a unor animale (soareci, sobolani, caini, etc,) zborul pasarilor salbatice.
Alte simptome nervoase sunt parezele si paraliziile aripilor, care la inceput sunt unilateral iar in caz ca boala se agraveaza devine bilaterale
Desi paramyxoviroza se manifesta clinic foarte variat, simptomele evoluand fie singure sau mai multe simultan, procentul de pierderi prin mortalitate este relativ scazut. O mica parte din porumbeii afectati mor intre a 4-a si a 7-a zi de la declansarea primelor semne. Uneori porumbeii isi revin dar simptomele nervoase apar dupa 2-4 saptamani sub forma paraliziei aripilor sau a picioarelor. Aceste paralizii tarzii sunt, din pacate, ireversibile si sunt expresia formei cronice de boala.
Alteori apar tulburari ale vederii, cand se observa si o decolorare a irisului, ca si tulburari de naparlire. Cand boala evolueaza in perioada de naparlire de crestere a noilor pene, acestea sunt prea lungi, ori prea scurte, filiforme, decolorate, cu urme de sange.
Uneori boala evolueaza subclinic, lent, fara manifestari generale, dar cu instalarea fenomenelor nervoase. Datorita diareei produse, porumbeii se deshidrateaza si mor prin epuizare iar cei care supravietuiesc raman tarati, mai ales cu tulburari nervoase, purtatori si eliminatori de virus.
Prognosticul este favorabil in cazurile in care porumbeii bolnavi isi pastreaza pofta de mancare si grav la cei care nu mai mananca. La porumbeii cu tulburari nervoase accentuate (paralizii ale aripilor si picioarelor) prognosticul este rezervat.
Prevenirea bolii se face in principal prin masuri generale care vizeaza: curatenia adaposturilor si a volierelor, aplicarea de dezinfectii periodice, evitarea circulatiei porumbeilor in zone in care sunt crescatorii contaminate, carantina profilactica a porumbeilor nou achizitionati sau recent sositi din competitii, aplicarea deratizarilor.
Pentru a preveni imbolnavirea se folosesc programe de vaccinare. Orice program de vaccinare trebuie sa tina cont de: marimea efectivului, varstele existente in crescatorie conditiile de intretinere si hrana. Riscul cel mai ridicat la infectie este in timpul expozitiilor, concursurilor precum si in sezonul de imperechere.
Imunitatea cea mai solida este conferita de vaccinuri inactivate uleioase, administrate subcutanat, in regiunea cefei. Puii se vaccineaza la varsta de 3-4 saptamani cu vaccin viu liofilizat La Sota (vaccinare primara). Vaccinarea de rapel se face dupa 3 saptamani cu vaccin inactivat iar intretinerea imunitatii se efectueaza din 6 in 6 luni. Programele de vaccinare se aplica si in functie de situatia epidemiologica din zona respectiva .In cazul crescatoriilor foarte bine supravegheate si controlate se poate renunta la prima vaccinare cu vaccin viu. Porumbeii adulti de reproductie, de concurs sau de expozitii se vaccineaza cu vaccin inactivat cu 1-2 luni inainte de împerechere, de concursuri sau de expozitii.
Medic veterinar,
Dr.Galatanu Diana
