Aparatul circulator al pasarii este constituit din cord, organul care asigura circulatia sanguina in corp vase (artere, vene) si sange partea lichida. Importanta cordului in circulatia sanguina a pasarii rezulta si din greutatea organului care reprezinta 10% din cea corporala. La unele specii de pasari-colibri ajunge la 20%.
Cordul are o forma conica usor curbat caudal, cu o masa ventriculara dezvoltata. Este situat in partea anterioara a cavitatii toratice, pe linia mediana, ceea ce asigura o buna protectie in desfasurarea normala a contractiilor cardiace extrem de frecvente, intre 500-800 pe minut. La un canar, de exemplu, in repaus contractiile cardiace sunt de 514 pe minut, pentru ca in starile de agitatie sa ajunga la 1000 pe minut. Frecventa mare de pulsatii cardiace face ca la sectionarea sau la ruperea accidentala a vaselor, sa se exteriorizeze grave revarsari de sange cu stari de soc, de colaps, terminate in unele situatii cu pierderea pasarii. La pasari, sangele este constituit ca si la mamifere dintr-o parte lichida (ser) ce include globulele rosii (ce asigura transportul in organism al oxigenului si elimnarea bioxidului de carbon), leucocite (cu rol de apararea organsimului fata de agresivitatea germenilor microbieni, virali) si trombocite (cu rol de oprirea starilor de hemoragie). La pasari, numarul globulelor rosii (eritrocite) este de 4-5 milioane mm³, ceea ce asigura un transport corespunzator al oxigenului necesar metabolismului ridicat pe care-l au pasarile. Ritmul mare de activitate a cordului, circulatia sanguina intensa, fac stabilirea afectiunilor aparatului circular sa se efectueze cu multa dificultate si frecvent tardiv pentru o interventie corepunzatoare.
Insuficienta cardiaca ─ Este o perturbare a contraciilor cardiace, diminuarea frecventei lor si se exteriorizeaza prin tulburari locomotorii si nervoase. Principala cauza a insuficentei cardiace o constiuie slabirea functionala a contractiilor musculaturii cardiace (degenerescenta musculara) sau a limitarii spatiului cardiac prin inflamatia pericardului, depuneri in peretii acestuia de grasimi la pasari obeze, de acid uric (in guta) etc. Insuficienta cardiaca poate fi determinata si de sclerozarea vaselor cu pierderea elasticitatii, cu solicitarea unui efort suplimentar din partea cordului, ceea ce exprima prezenta afectiunii dintre pasarile in varsta si la pasarile obeze. Insuficienta cardiaca se inregistreaza frecvent la pasarile ce au suferit de boli infecto-contagioase.
Semnele bolii: Tulburarile cardiace apar brusc, pasarile dupa un interval scurt de timp in care par speriate devin agitate, cu batai scurte si neregulate din aripi, isi pierd echilibrul, cad jos inconstiente cu aripile desfacute cu degetele si picioarele contractate. Corpul prezinta contracti musculare spasmotice, iar ciocul loveste podeaua. Pasarea ramane cu miscari slabe, rare, spasmotice ale aripilor si a cozii. Finalul acestor crize poate fi revenirea sau moartea. Pasarea trecuta prin criza, desi are un comportament normal, exteriorizeaza o stare de oboseala. Tulburarile cardiace se pot repeta in aceeasi zi sau la intervale de cateva zile. Intensitatea crizelor se agraveaza cu varsta, crescand posibilitatea pierderii pasarii. Stabilirea bolii se face luand in considerare comportamentul anterior crizei adica tinuta speriata, stare de agitare etc., existenta unor contractii spamice in timpul crizei si repetarea acestora dupa un interval de normalitate. Se au in vedere varsta si existenta altor afectiuni cum ar fi guta, obezitate.
Tratament: in timpul crizelor se recomanda aplicarea pe cap de comprese reci si de comprese calde pe picioare. Dupa trecerea prin criza, pasarile se tin in spatiu cu o lumina obscura, racoros si linistit, apoi se administreaza tonice cardiace si polivitamine in apa (cofeina, cafea), se utilizeaza un regim furajer bogat in glucide (zahar, morcov si fructe dulci).
Pericardita ─ este inflamatia peretilor (pericardul) ce delimiteaza spatiul in jurul cordului. Pericarditele sunt determinate in mare parte de bolile infecto-contagioase si in special de infectiile cu colibacili. Ea poate fi determinata si prin depunerile excesive de acid uric (guta) in peretii pericardului. Pericarditele se constata mai ales la papagali si la pasarile prinse din liber, avand o origine traumatica provenita din modul agitat de viata, cum ar fi repetatele loviri cu piepetul de pereti coliviei. Semnele bolii apar atunci cand pasarea prezinta stare de obsoseala, evidente la deplasare, zbor insotite de tulburari respiratorii si de stationare indelungata. Miscarile terestre si schimbarile de pozitie sunt lente. Toaletarea penelor este incompleta, partiala si mai mult pectorala si abdominala. Stabilirea bolii se ia in considerare starea frecventa de oboseala a pasarii survenita dupa eforturi moderate si aparitia tulburarilor respiratorii.
Tratament: se administreaza antibiotice, polivitamine in apa si furaje bogate in glucide (zahar) si vitamine (morcov, verdeata frageda).
Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica
