Natura sub protectie: Ministerul Mediului a aprobat 210 planuri de management pentru arii protejate

By

·

2 – 3 minute
210 planuri de management pentru arii protejate

210 planuri de management pentru arii protejate

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a aprobat, prin ordine de ministru, 210 planuri de management pentru arii naturale protejate. Acest demers instaureaza masuri clare de protectie a speciilor si habitatelor pentru peste 500 de situri de importanta comunitara si avifaunistice.

”Aprobarea planurilor de management va determina o stare favorabila a conservarii speciilor si habitatelor din toate aceste areale. La momentul preluarii mandatului am constatat ca, in perioada 2012-2016, au fost promovate doar 10 planuri de management. Iata ca, din luna martie si pana in prezent, am reusit sa aprobam 210 astfel de planuri. A fost un efort sustinut al mai multor departamente din cadrul Ministerului Mediului, dar si al colegilor din celelalte ministere avizatoare. Practic, daca in anii trecuti termenul de aprobare al unui plan de management era si de 6 luni, am reusit sa operationalizam procedura astfel incat rata de aprobare sa fie de un plan la fiecare 15 zile”, a declarat Cristiana Pasca Palmer, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.

Prin aprobarea planurilor de management s-a reusit absorbtia a aproximativ 200 milioane de euro din fonduri europene, bani destinati managementului ariilor naturale protejate. In cazul in care planurile nu ar fi fost aprobate in cursul acestui an, sumele s-ar fi pierdut. In plus, aprobarea planurilor de management va genera deschiderea liniei de finantare pentru Biodiversitate din Programul Operational Infrastructura Mare. Astfel, administratorii si custozii vor putea sa acceseze linia de finantare care le este dedicata.

”Biodiversitatea este una dintre cele 3 prioritati majore ale mandatului meu, impreuna cu padurile si economia verde. 25% din teritoriul Romaniei se afla sub o forma de protectie, iar acest lucru vine cu anumite responsabilitati, dar si cu multiple beneficii. Mi-am propus sa schimbam viziunea pe care multi romani o au fata de protectia mediului, cum ca ar fi o bariera in calea dezvoltarii. Acest capital natural unic de care Romania dispune creaza foarte multe oportunitati de dezvoltare, totul este sa stim sa le accesam”, a precizat ministrul Mediului.

Planul de management al unei arii naturale protejate este documentul-cadru care defineste respectiva arie. Planul contine descrierea ariei protejate, inclusiv limitele si zonarea acesteia, prezentarea starii actuale a speciilor si habitatelor, dar si un proiect de masuri care sa imbunatateasca starea de conservare a speciilor si habitatelor. ”Exista cazuri unde lipsa planului de management a dus la degradarea ariei protejate, aproape pana la disparitie. Spre exemplu, rezervatia naturala Lacul Petea, din judetul Bihor, care adaposteste specii unice in Europa – rosioara lui Racovita sau nufarul galben – reprezinta un habitat distrus din cauza supra-exploatarii apelor termale din zona. Speciile sunt tinute, de ani de zile, in conditii artificile, tocmai pentru a impiedica disparitia acestora. Acum, prin noul plan de management, este dispusa refacerea habitatelor ecologice si repopularea zonei”, a explicat ministrul Cristiana Pasca Palmer.

In ceea ce priveste comunitatile, cei care detin terenuri in arii naturale protejate si nu pot desfasura anumite activitati, vor putea primi compensari financiare. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor va continua demersurile pentru aprobarea tuturor planurilor de management depuse, pana la finalul acestui an.

M.M.A.P.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor

  

 


Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.