Ritualul bradului era consacrat in sarbatorile solstitiului de iarna inainte de nasterea lui Hristos.

In folclorul roman bradul avea o descriere deosebita, ca arbore cosmic: Sus in varful muntelui / creste bradu’ brazilor,/ de mare si infoiat / tot ceru’ l-a imbradat,/ soarele in cetini,/ luna intre ramuri / mii si mii de stele,/ intre ramurele.

Bradul a fost prezent in ceremonii si rituri proprii vietii taranului roman. Bradul este arbore de nastere (infratire simbolica intre nascut si bradut); este arbore de nunta (stalpul de nunta pe care se leaga naframa, busuiocul si plosca de vin care se inmaneaza miresei); este arbore de judecata (bradul de juramant si justitiar); arbore funerar (ajuta sufletul in marea trecere peste apa sambetei), este arbore de pomana (de care atarna colaci si mere); si este arbore de bun augur (in colinde).

Obiceiul de a impodobi usile, ferestrele si casa cu crengi de brad in sarbatorile de sfarsit de an, dateaza cu mult inainte crestinismului, chiar si in credinta populara se spune ca aduce noroc, viata lunga, prosperititate si fertilitate. La popoarele nordice, ramurile de brad cu care se impodobeau iarna casele, erau un mijloc de a lupta impotriva duhurilor rele, care, se credea ca, in perioada rascrucii dintre ani, umblau printre oameni.

Faptul ca ramaneau intotdeauna verzi era o speranta in renasterea luminii si venirea primaverii. Acelasi rol il are in Germania si Austria traditia „Coroanei de Advent”, facuta din crengi de brad, cu lumanari care se aprind pe rand in decembrie, pana in seara de ajun.