Din punct de vedere calendaristic, toamna reprezinta anotimpul strangerii roadelor bogate, iar ca alegorie universală ea simbolizează lumina crepusculară a ultimelor bucurii, dar si a beneficiilor si bucuriilor vietii.
In calendarul agrar, activitatile specifice acestui anotimp erau: semanatul cerealelor, culesul unor plante si fructe de leac si inmagazinarea ultimelor recolte de pe camp. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, era considerata timp optim pentru semanaturile de toamna. La sfarsitul anotimpului (luna noiembrie) se efectuau ultimele pregatiri pentru iarna, incepeau sezatorile si se intensificau indeletnicirile legate de industria casnica (cusut, tors, tesut, brodat, crosetat etc.).
Pentru calendarul pastoral, actiunile specifice erau altele: coborarea oilor de la munte si pregatirea turmelor pentru iernat, deschiderea tarinelor pentru pasunatul devalmas si arendarea pasunilor, angajarea ciobanilor pentru noul an pastoral si deschiderea vestitelor targuri sau iarmaroace pentru valorificarea produselor pastorale. Spre deosebire de anul agrar, care incepea in preajma echinoctiului de primavară, cel pastoral incepea cu o luna mai tarziu, la Sangiorz (23 aprilie), cand ovinele si caprinele dadeau randament maxim. Reproductia acestor animale impartea anul solar in doua anotimpuri egale: unul fertil, intre Samedru si Sangiorz (cand aveau loc imperecherea, gestatia, fatatul si intarcatul) si altul steril (cand se facea o buna hranire a animalelor pentru a supravietui de-a lungul iernii). La Vinerea Mare (14 octombrie) se amestecau berbecii (arietii) cu oile pentru imperechere, datina fiind numita, dupa activitatea respectiva, Napustirea Berbecilor, Nunta Arietilor sau Nunta Oilor. Socotelile dintre ciobani si stapanii de oi se finalizau la Samedru (26 octombrie), sarbatoare care reprezenta si ziua limita pentru diferite slujbe si inchirieri. Tot atunci se faceau si noi invoieli, prilej de aldamasuri si de veselie. Calendarul pastoral se incheia cu introducerea berbecilor in turma, activitate care se desfasura in Transilvania la Arhangheli (8 noiembrie).
Calendarul pomi-viticol debuta cu strangera roadelor din gradini, vii si livezi, culesul unor plante si fructe de leac, scuturatul nucilor s.a. Recoltatul plantelor de leac se facea la Santamaria Mare, Santamaria Mica, Ziua Crucii si echinoctiul de toamna. Culesul roadelor pomicole incepea la Sanpetru (29 iunie) si Santilie (20 iulie). La Santamaria Mare (15 august) se tocmeau pandarii la vii, iar la Ziua Crucii (14 septembrie) incepea culesul strugurilor. In unele zone viticole din Oltenia (de est) si Muntenia (de vest), Ziua Crucii se numea Carstov sau Carstovul Viilor si era insotita adesea de petreceri. Ciclul vegetal al vitei de vie, lung de aproape 6 luni, incepea la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie cu pornirea sevei („plansul vitei de vie“) si se incheia la cazutul frunzelor. Urma ciclul fermentarii si limpezirii vinului in butoaie.
Anul apicol avea aceeasi structura ca si cel agricol: doua anotimpuri de baza (vara si iarna), separate prin doua hotare care corespundeau relativ cu echinoctiul de primavara si cel de toamna. Vara tinea de la Alexii (17 martie) pana la Ziua Crucii (14 septembrie) si corespundea unei perioade sterile a stupului. Toamna sezonul apicol debuta cu „albinaritul de padure“, adica extragerea mierii de catre „barcuitori“ (oameni specializati) din scorburile copacilor, unde isi găseau adapost albinele semisalbatice, provenite din roiurile verii, care scapau apicultorilor. Prisacarii recoltau mierea inainte de bagatul stupilor la iernat, in preajma echinoctiului de toamna.
