Controlul umidităţii şi al temperaturii, a luminii, trebuie să fie în permanenţă realizat. Aceşti factori şi un mediu sănătos sunt coordonatele esenţiale pentru derularea procesului reproductiv la melc, jucând un rol însemnat şi în clocirea ouălelor depuse de melci.
UMIDITATEA
Melcul trebuie să-şi menţină un echilibru permanent între apa din ţesuturi şi umiditatea relativă a mediului pentru realizarea unor condiţii optime de reproducere şi de creştere. Melcul este capabil să absoarbă şi să elimine apa prin porii aflaţi în piele, acest comportament declanşându-se imediat in funcţie de condiţiile la care este supus. Eşecul în creşterea melcilor poate surveni dacă nu sunt întrunite în permanenţă condiţiile de umiditate necesare.
TEMPERATURA
Controlul temperaturii reprezintă un alt factor critic capabil să influenţeze activitatea melcului. Helix aspersa preferă condiţiile de 20°C iar la o temperatur care depăşeşte 30°C acesta îşi va înceta activitatea prin secreţia unui mucus ce închide cochilia cu un acoperiş temporar denumit operculum. Acest comportament se petrece şi în cazul în care temperaturile scad sub 6°C, iar la 0°C melcul îşi va întrerupe orice funcţie, putând chiar să moară.
LUMINA
Lumina influenţează comportamentul melcilor în relaţie cu anotimpurile, aşa încat în raport cu procesul reproductiv reprezintă un factor important care este necesar a fi controlat.
După mai mulţi ani de observare atentă şi de cercetare realizată de profesori eminenţi şi de zoologi, au fost determinate regimurile de lumină şi de temperatură, precum şi nivelele de umiditate pentru a se realiza condiţii de optim pentru creştere şi înmulţire. Durata iluminarii trebuie sa fie de 18 ore in perioada reproducerii.
HIBERNAREA
Ciclul de viaţă al melcului include o perioadă de hibernare. Atunci când temperaturile ajung la 6-7°C concomitent cu scăderea perioadei de insolaţie zilnică, melcul îşi va întrerupe activitatea, pregătindu-se pentru un somn prelung pe tot parcursul iernii.
Combinarea dintre scurtarea duratei unei zile şi scăderea temperaturilor reprezintă indicatorii care determină pregătirea pentru lunile reci ce vor urma. Melcul se va îngropa în sol la o adâncime de 3-6 cm sau se va ascunde în crăpături sau sub roci, etc ; melcul îşi acoperă deschiderea cochiliei cu o membrană care îi protejează pe parcursul hibernării.
Membrana ce acoperă cochilia se numeşte operculum. Aceasta este o secreţie ce se întăreşte prin contactul cu aerul, acoperind întreaga deschidere. In această perioadă digestia se întrerupe datorită absenţei hranei, astfel încât şi schimbul de gaze se reduce la minimum.
Metabolismul melcului este încetinit la un nivel de hibernare care durează 6 luni. în acest răstimp melcul recurge la rezervele proprii de hrană şi pierde din greutate simţitor cu cât perioada aceasta se prelungeşte.
Unii melci nu supravieţuiesc datorită vârstei înaintate sau condiţiilor murind în decursul hibernării.
Hibernarea joacă un rol semnificativ în ceea ce înseamnă capacitatea de creştere a melcului, de dezvoltare şi de reproducere. Studiile realizate au indicat că perioada de hibernare este obligatorie pentru a obţine exemplare de calitate bună.
Melcii care au fost selectaţi pentru montă în sezonul ce urmează sunt plasaţi în coşuri din plastic perforate, fiind depozitaţi într-o cameră răcoroasă ce menţine temperatura la un nivel constant de 5°C, în condiţiile unei umidităţi de 85%. Este necesară prevederea spaţiului cu un sistem de iluminare programat să funcţioneze într-un ciclu de 6 ore lumină diurnă şi 18 ore întuneric.
Coşurile pot fi suprapuse cu intercalarea unei table de lemn între rânduri pentru a permite ventilarea. Menţinerea unei ventilări corespunzătoare este esenţială în supravieţuirea melcilor aflaţi în hibernare. O aerare bună în coşuri ajută şi în menţinerea unui nivel de umiditate ce îndepărtează dăunătorii şi bolile ce ar putea ataca vieţuitoarele aflate în acest mediu închis.
