In afaceri daca nu te specializezi mori. La fel este si in agricultura. Specializarea productiei, ca formă calitativ superioară de adâncire a diviziunii sociale a muncii, se manifestă prin dezvoltarea cu precădere a unei ramuri (cultura cerealelor) sau a unui produs (grâu) pe baza concentrării producţiei până la dimensiunile ce asigură realizarea veniturilor familiei sau a profitului optim.
Căile specializări sunt:
Calea extensivă: constă în reducerea numărului de culturi pentru creşterea suprafeţelor de teren pentru cultura de bază. Cultura de bază este cultura care realizează 50% venituri din totalul veniturilor obtinute in ferma.
Calea intensivă: presupune învestiţii în vederea creşterii producţiei fără mărirea suprafeţele de teren.
Notă: specializarea se adînceşte pe măsura modernizării agriculturii, a dimensionării optime a exploataţiilor agricole, şi a dezvoltării relaţiilor de cooperare şi integrare.
RAMURA DE BAZĂ: foloseşte cele mai importate resurse materiale şi financiare- asigură cea mai mare parte a veniturilor băneşti.
RAMURĂ COMPLEMENTARĂ: valorifică producţia secundară (tulei, paie, tărîţe) prin creşterea unor animale într-o gospodărie anexă (oi, porci…).
RAMURĂ ÎNSOŢITOARE: de exemplu cultura de furaje este o ramură însoţitoare pentru creşterea animalelor.
RAMURA DE SERVICI ŞI PRELUCRARE: se realizează la nivel local prin cooperare şi asociere (exemple: inel de maşini, moară, filiere pe produs pentru valorificare…).
DIVERSIFICAREA PRODUCŢIEI: este o formă de organizare a structurii de producţie ce presupune obţinerea mai multor produse pentru ca în condiţiile fluctuaţiei recoltei să se creeze posibilităţi pentru stabilizarea veniturilor.
Forme de difersificare:
- Vânzarea unui produs în perioade diferite ale anului
- Cultivarea unor culturi sau soiuri rezistenţi la factorii de stres climatic
Diversificare orizontală: practicarea mai multor culturi în asolament.
Diversificare pe verticală: variaţia lucrărilor în timpul anului în funcţie de soi sau hibrid (culturi de toamnă, culturi de primăvară, culturi de vară).
DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A UNEI EXPLOATAŢII AGRICOLE: se formează în procesul de alocare raţională a factorilor de producţie, astfel încât alocarea suplimentară a factorilor variabili să minimizeze costul de producţie. Creşterea profitului până la optimul economic determină dimensiunea economică pentru o anumită structură de cultură. Factorii care determină creşterea dimensiunii sunt:
- Mecanizarea şi electrificarea,
- Tehnologiile moderne,
- Perfecţionarea mijloacelor de transport,
- Modernizare drumurilor şi şoselelor,
- Specializarea producţiei,
- Ridicarea gradului de calificare profesională,
NOTĂ: Dimensiunile fermelor au crescut în ultimul timp. În SUA, în anul 1950, erau 5 milioane de ferme cu o medie de 84 ha/fermă, iar în anul 1990 mai erau 2 milioane de ferme cu o suprafaţă medie de 199 ha/fermă. În Franţa în anul 1970 erau 1,5 milioane de exploataţii agricole cu o suprafaţă medie de de 20 ha/fermă, iar în anul 1995 sau ajuns la 750 de mii de ferme cu o suprafaţă medie de 38 ha. dar fermele de peste 200 ha care reprezintă 12% continuă să crească ca număr.
