Maniocul, originar din America tropicala, este cea mai cultivata radacinoasa pentru alimentatia omului in zonele tropicale.
Din cauza cresterii indelungate a radacinilor intre 8 – 24 luni, productia este limitata la zonele tropicale si subtropicale. Se cultiva atat la nivelul marii cat si in zonele montane pana la 2000 de metri, in conditii in care exista mai mult de 500 de milimetri de precipitatii in zonele padurilor tropicale.
Este o cultura cu randament ridicat pe unitatea de suprafata, adaptata la soluri sarace si acide dar si la stres hidric (rezista la perioade de seceta pana la 5 luni). Este o cultura buna in sistemul de rotatie, fiind o buna premergatoare.
Deoarece sunt marii si au continut ridicat de apa (60-70), recoltatul si depozitarea radacinilor este ingreunata. Este considerata o cultura de subzistenta, practicata in mod obisnuit la scara mica, in general pe terenuri marginale din punct de vedere agricol. Fertilizarea este rar utilizata in productia de manioc (in mai putin de 10% din ferme) si doar cativa cultivatori aplica fungicide, insecticide sau erbicide.
Este cultivat pe scara larga in regiunile tropicale in Africa, Asia si America Latina, find considerata a sasea cultura alimentara in lume dupa grau, porumb, orez, cartofi si orz. In anul 2015 s-a produs in jur de 250 de milioane de tone de manioc. Se estimeaza ca tarile africane realizeaza mai mult de jumatate din productia mondiala totala de manioc, fiind urmate tarile din Asia si America Latina. Lider mondial in productia de manioc este Nigeria cu 52 de milioane de tone, urmata de Brazilia cu 25 mil tone, Indonezia cu 24 mil.tone, Tailanda, Congo, Angola, Ghana, Mozambic si Vietnam. Productia medie de manioc la hectar este de 9,8 tone.
Maniocul (Manihot esculenta) este considerat cartoful continentului negru (Africa), radacinile fiind foarte bogate in hidrati de carbon, in principal amidon. Statisticile din 2002 aratau ca peste 600 de milioane de oameni din Africa, Asia si America Latina depind de manioc pentru a-si asigura hrana. Un studiu din 1992 a evidentiat ca aprox. 42% din recolta de manioc din Africa este transformata in cipsuri (manioc prajit) si faina.
Populatia tribala din centrul si vestul Braziliei cultivau manioc inca de acum 10.000 de ani! Polen de manioc, avand peste 6.600 ani vechime a fost gasit in Golful Mexic. Dar evidente directe ale cultivarii maniocului gasim la civilizatia Maya de acum 1.400 ani.
Radacina contine calciu (50 mg/100 g), fosfor (40 mg/100 g) si vitamina C (25 mg/100 g). In comparatie cu frunzele, radacina este saraca in proteine si alte substante nutritive dar bogata in carbohidrati, calciu si fosfor. Contine de 2,5 ori mai multe calorii decat cartoful dulce. Este considerata planta cu cel mai mare randament energetic dintre plantele de cultura, cu exceptia trestiei de zahar.
Maniocul este consumat in diverse forme, de la radacina ca atare si sub forma de Manioc prajit (ceva asemanator cartofilor prajiti), continuand cu faina, painea, produse de patiserie si terminand cu specialitati de bauturi (mai ales in Asia). Din manioc se obtine un sirop gros, aromatizat cu diverse condimente si folosit ca baza pentru diferite sosuri dar si ca un condiment culinar. Da o aroma delicata in supe si pireuri. Se cunosc mai multe varietati de manioc, in general impartite in doua mari categorii: maniocul dulce si maniocul amar.
In studiile de specialitate gasim folosirea maniocului in tratamentul diareei si malariei, pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, dureri de cap si alte dureri diverse, alergii, intestin iritabil. Nu contine gluten, fiind recomandata celor cu intoleranta la gluten si celor suferinzi de boala celiaca.
