Mihai Dumitru, directorul Institutului de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie din Bucuresti spulbera mitul fertilitatii solurilor romanesti.
Nu de putine ori a sustinut in cadrul evenimentelor la care a fost prezent ca peste jumatate din solurile romanesti au o fertilitate redusa si foarte redusa si ca in aceste conditii nivelul productiilor autohtone abia atinge 40% din media Comunitatii Europene.
Marea diferenta este insa ca multe dintre tarile membre acorda un sprijin semnificativ fermierilor pentru ca ei sa poata investi mai mult in ingrasaminte. “Primul lucru care trebuie facut la noi este subventionarea fosforului. in toate tarile dezvoltate in care s-a dus o politica de echilibrare a solului din punct de vedere al necesarului de elemente nutritive, s-a realizat in primul rand o suprafosfatare pentru ca rezervele erau putine. in lipsa acestui element, in zadar irigam sau dam cu azot pentru ca nu avem cum sa obtinem productii remarcabile”, a spus specialistul in pedologie.
Mihai Dumitru, a mai precizat ca in tara noastra doar exploatatiile mari conduse de specialisti tin cont de planul de fertilizare bazat pe cartarea agrochima si ca majoritatea agricultorilor, chiar daca stiu de existenta unor studii ale solului, fie nu-si pot permite sa fertilizeze, fie abordeaza nestiintific acest aspect. Acesta este motivul pentru care la noi consumul de ingrasaminte este atat de redus: 45 kg NPK la hectar comparativ cu 91 kg cat este media mondiala, cu 270 kg care se dau la nivelul UE-15 sau cu 130 kg – media UE-27.
Planul de fertilizare este, in acest sens, un instrument util atat pentru stabilirea dozelor de ingrasaminte organice (produse in unitate sau procurate din afara unitatii) si minerale cat si pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea eventualului exces de ingrasaminte organice produse in unitate precum si alegerea unor momentele propice de procurare necesarului cantitativ si calitativ de îngrasaminte minerale sau organice (in cazul in care unitatea nu dispune de suficiente rezerve proprii).
La nivelul unei exploatatii agricole, planul de fertilizare permite atingerea urmatoarelor obiective:
calculul anual al necesarului de elemente nutritive (in principal NPK), pentru fiecare cultura (existenta sau care urmeaza sa fie instalata) prin aplicarea unor modele de calcul care sa tina cont de principiile unei fertilizari rationale, de sistemul de culturi existent in unitate (anuale, pomi, vita de vie, pasuni, fanete) si de nivelul productiilor planificate.
stabilirea cantitatilor de ingrasaminte organice existente sau posibil de produs in unitate in cursul anului agricol respectiv, a dozelor de ingrasaminte posibil de aplicat, pe culturi si parcele de fertilizare, precum si a dozelor de ingrasaminte chimice pentru completare pana la nivelul necesarului estimat prin calcul;
verificarea periodica (anual sau la 4-5 ani) a situatiei agrochimice a solurilor pe baza balantei intrarilor si iesirilor din sistem (cantitatile de nutrienti introduse in sol minus cantitatile de nutrienti exportate cu recolta), poate furniza informatii utile privind conservarea, ameliorare sau diminuarea asigurarii solurilor de sub culturi cu NPK (la dorinta si cu alti nutrienti) precum si pentru evaluarea riscului de poluare a apelor cu nutrienti de origine agricola (in special cu nitrati, posibil si cu compusi ai fosforului);
furnizarea de informatii necesare pentru preagatirea planului de fertilizare pentru anul urmator.
