I-am intalnit pe acesti oameni minunati, acum patru ani, cand, dupa multa vreme, vizitam din nou orasul Pecica.
Acea seara a fost pentru mine un adevarat popas duhovnicesc, o oaza de lumina si caldura crestineasca.
Ceva m-a atras la ei de la bun inceput. Am observat cu usurinta ca exista intre ei o expresie a iubirii si a prezentei divine, adesea absenta sau diferita de multe alte locuri speciale gandite, ca sa iti induca o asemenea stare… intre ei frumosul salut „Hristos in mijlocul nostru… Este si va fi” capata un alt sens si o alta semnificatie, de adevar si realitate.
Am simtit in mijlocul lor un magnetism cristic, o dragoste sincera, o smerenie a inimii, o acceptare totala, fara pretentii, fara rigori academice, fara mandrie religioasa, sectara sau partinica… De-atunci, ori de cate ori revin in Romania, sufletul meu asteapta cu nerabdare intalnirea de Vineri Seara, la Pecica. De la aceste intalniri am pastrat cateva repere duhovnicesti, care marcheaza si definesc aceasta experienta: „Nihil Sine Deo – Nimic fara Dumnezeu”
Acest motto nu este pentru ei doar un nume, un titlu, o eticheta, ci mai degraba o intelegere, transpusa in „ortopraxia” vietii de fiecare zi. O filozofie de viata care se manifesta prin dorinta continua de a-l gasi si de-al vedea pe Dumnezeu in toata creatia, dar mai ales in inima ta si la fel, in toti ceilalti, in cei din jurul tau. Apoi, aceasta sintagma obliga si defineste o traire voita si dorita in care nimic sa nu se faca fara Dumnezeu, pentru ca El este sursa vietii si a mantuirii prin Hristos Fiul Sau.
„Quoniam ex ipso et per ipsum et in ipso omnia – Din El, prin El, si pentru El, sunt toate lucrurile”. Aceasta maxima fundamentala nu straluceste in marea teologie paulina (Romani 11:36). Ea a ajuns sa fie imnul acestui grup. Nu doar un imn cantat frumos, cu elanul si incandescenta inimilor care se intalnesc pe unda Duhului Sfant, el defineste adevarul vesnic prin care credinciosul recunoaste ca Dumnezeu este Sursa Vietii – este singura cale spre viata – dar este si Tinta finala a Vietii. Dincolo de versete si melodi frumoase am inteles ca Grupul de la Pecica are acest crez real de viata cu Dumnezeu.
In necessariis unitas, in dubiis libertas, in omnibus caritas. “In lucrurile esentiale unitate, in lucrurile ne-esentiale libertate, in toate lucrurile dragoste”. S-a observat ca omul are mereu tendinta si simte mereu nevoia sa identifice, sa catalogheze, sa puna etichete. Decidem repede si usor cine apartine unde sau cui, ii punem pe oameni in anumite categorii, ca pe niste probleme rezolvate sau poate ne-rezolvate, actionam ca niste oameni grabiti, ne pronuntam in pripa, facem mult prea devreme judecati de valoare, chiar si atunci cand vorbim de suflet sau de vesnicie…
I-am vazut de multe ori pe cei de la Pecica in intalnirile lor, in familiile lor, la locurile lor de munca slujind in viata cetatii, aducand speranta pentru lumea in care i-a asezat Dumnezeu. Daca vrei sa le spui ecumenici nu e tocmai de ajuns, daca vrei sa-i numesti grup inter-confesional e prea putin. Ei nu pot fi usor „etichetati” dupa sistemul lumii, tocmai pentru ca dragostea lor nu este din lumea aceasta, ci este o dragoste cristica, este dragostea marelui Rastignit…
Intelegand ce nu se poate face „nimic fara Dumnezeu” ca „din El si pentru El sunt toate lucrurile” acesti credinciosi ai lui Dumnezeu sunt sarea si lumina cetatii. Acolo ei traiesc si practica marele adevar ca doar „prin El – prin dragostea Lui” se poate ajunge la inima trista si bolnava a omenirii. Pe drumul acesta i-am intalnit eu, la podul acesta dintre inimile oamenilor i-am vazut eu lucrand, lumina aceasta am simtit-o in speranta si iubirea cu care ma asteptau de fiecare data, si nu doar pe mine ci pe multi, multi altii…
Le multumesc pentru aceasta dragoste, care nu este a lor, ei doar au primit-o si acum o dau mereu mai departe. Viata noastra nu este decat o scurta intrerupere a eternitatii. In aceasta scurta intrerupere, descoperim mai devreme sau mai tarziu ca cineva, din iubire, a murit pentru noi pe cruce, dar cu aceeasi iubire a biruit moartea, iar acum cu aceasi iubire ne-a cucerit inimile. Dupa ce intelegem acest lucru, tot ceea ce suntem si ceea ce facem de acum inainte, nu este altceva decat ca raspuns la dragostea lui Dumnezeu.
Grupul de la Pecica traieste deja frumos aceasta scurta intrerupere a eternitatii. Cand stai cu ei simti ca Dumnezeu a deschis iar ferestrea Lui si simti aroma cerestilor, atunci inima si sufletul iti intra din nou in ritmul vesniciei: „Hristos in mijlocul nostru… Este si va fi”
Pastor Ovidiu D.Druhora
San Diego, California,/ Vineri,Iulie15,2011
Sursa: www.nihilsinedeo.wfg.ro
