Primele incercari de crestere a iepurilor intr-un sistem cat de cat controlat au avut loc in Spania cu mii de ani in urma, apoi noi si francezii am creat rezervatii pentru cresterea iepurilor numite leporarii sau garene, care cu timpul au evoluat spre alte tipuri de crestere mai performante. Aceste prime incercari, denumite ca “sisteme extensive” de crestere a iepurilor, au reprezentat in momentul aparitiei lor si mult dupa aceea, un progres in cresterea iepurilor, dar azi ele sunt depasite atat in ce priveste cantitatea si calitatea productiei, cat si sub aspectul sanitar veterinar.
Sistemele extensive de crestere a iepurilor de casa necesita un volum mic de munca. Furajarea iepurilor se face de obicei cu resurse vegetale din flora spontana, pascute direct de iepuri, sau cu anumite suplimentari in unele perioade ale anului. Se folosesc adaposturi simple, iar monta si reproductia se realizeaza in sistem natural. Toate aceste aspecte, imposibil de controlat de catre crescator, expun efectivele la multe pericole la care hazardul are o larga cota de participare in rezultatele economice ce se obtin.
Cresterea in leporarii sau garene libere
Aceasta forma de crestere a inceput ca o ocrotire a iepurilor salbatici de vizuina, in rezervatii naturale, nelimitate ca suprafata. Din aceste rezervatii iepurii erau prinsi in functie de necesitati, pentru a fi consumati. La inceput interventia omului a fost minora, rezumata doar la restrictii in prinderea sau vanarea iepurilor. Mai tarziu a inceput ocrotirea lor, prin distrugerea animalelor de prada si pasarilor de prada. Pentru amplasarea leporariilor se preferau zonele de deal cu sol sanatos, cu pante pentru scurgerea apelor rezultate din precipitatii, cu vegetatie arboricola care sa ofere protectie iepurilor. Conditiile de existenta create iepurilor in garenele libere, mai bune ca in viata salbatica, au facut ca inmultirea lor sa fie mai rapida, punand astfel in pericol culturile si livezile invecinate. Din acest motiv si pentru ca iepurii sa nu parasesca rezervatia, s-au realizat asa numitele garene fortate, rezervatii cu suprafata limitata prin diverse mijloace. Pentru limitarea suprafetei s-au folosit santuri umplute cu apa si garduri din nuiele, plasa de sarma sau alte materiale. In garenele fortate gradul de intensificare a productiei creste.
Cresterea in voliere sau tarcuri
Sistemul consta in limitatea unor tarcuri sau voliere, cu suprafata de 50-60 cm pentru o femela si puii ei sau pentru pui intarcati de la o femela. Din tarcuri iepurii au acces liber in niste adaposturi simple cum sunt cuiburile (cutiile) din lemn sau soproane cu compartimente separate. Vegetatia din tarcuri si voliere asigura o parte din furajaul necesar iepurilor, dar este insuficienta si trebuie suplimentata cu o masa verde, paie, fan, coceni, suculente, concentrate si saruri minerale, care se administreaza in iesle. Pentru adapare se utilizeaza diferite tipuri de adapatori, de la simple vase la adapatori semiautomate. Monta se face direct prin ducerea femelei in tarcul masculului. Apar in acest sistem si unele dezavantaje cum ar fi pardoseala umeda cu urina si resturi de dejectii, putand provoca pododermatite, iar amoniacul degajat din urina de dejectii este partial inspirat de iepuri, favorizand prin iritarea cailor respiratorii, aparitia unor afectiuni la acest nivel prin transmiterea coccidiozelor ce se face usor in cadrul volierei.
Cresterea la sol (in sistem harem)
Se realizeaza in grajduri, soproane, etc., de obicei neincalzite, cu ventilatie naturala si cu pardoseli din pamant. Sistemul prevede formarea de loturi compuse din 6-10 iepuroaice si un iepuroi, care se cresc impreuna intr-un adapost. In acest sistem, monta se face liber, in ritm natural. Iepuroaicele isi sapa cuiburi subterane in care fata si isi cresc puii in perioada de alaptare. Apoi puii ies din cuiburi si se obisnuiesc treptat cu hrana adultilor. Furajarea se face cu masa verde, coceni, suculente, concentrate si saruri minerale. Utilajul folosit pentru furajare si adapare este acelasi ca si la sistemul de crestere in voliere. Acest sistem de crestere permite o mai buna supraveghere sanitara si permite exploatarea de rase cu caracteristici productive medii.
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
